Horoscopul lui Dom Profesor. Moartea unui prieten, ultimul mare patron!

Horoscopul lui Dom Profesor. Moartea unui prieten, ultimul mare patron!

Pe 22 octombrie s-au născut Franz Liszt, Sarah Bernhardt, Catherine Deneuve, Lev Iaşin, Cleopatra Melidoneanu, Ion Coja, Nicolae Rădulescu, Doina Botez, Mircea Sandu, Dan Creimerman.

Nimic, nimic, nimic în „kalendar”!

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi mi-e inima grea, sunt trist, foarte trist! Mi-a mai murit un prieten! Vedeţi, domniile voastre, prietenii mei nu sunt din cei cu care stau tot timpul bot în bot, beau şi mă duc la meci, ci din cei cu care împărtăşesc aceleaşi valori, gusturi, pasiuni şi mod de a privi viaţa. Putem să fim la mii de kilometri depărtare unul de altul, rămânem prieteni, valorile comune ne unesc. Iar în ultimul timp, tehnologia telecomunicaţiilor ne-a adus foarte aproape, chiar dacă eu sunt în România şi prietenul meu în Noua Zeelandă!

Cu Chris, „Le Moustachu”, Cristophe de Margerie, aveam acelaşi mod de a privi viaţa. Era cu câteva luni mai mic, ca mine, ca vârstă!

Ne puteți urmări și pe Google News

Ne-am întâlnit prin anii 70’, la Paris, în dâra de parfum a unei cântăreţe foarte la modă. El, bogat, mama lui a fost o Taittinger, adică hoteluri, restaurante, şampanie, eu, un aventurier sărac, dar “handsome”, fără ţară şi trecut, mi se spunea Bernard. Ştiţi, că mai întotdeauna “băieţii răi” câştigă, aşa s-a întâmplat şi atunci. Chris s-a uitat la mine şi a zis: “pe cine nu poţi să ucizi, îl faci prieten!” A fost începutul unei prietenii ciudate, dintre aur şi oţel, dar cu atât mai puternică... şi cât de apropiate ne erau ideile despre viaţă!

De Margerie lucra la TOTAL. Se angajase acolo în 1974. Acum pot să vă mărturisesc că l-am întrebat odată de ce nu a continuat afacerea familiei. Chris s-a uita la mine foarte serios, a fost un Leu adevărat, şi a spus că nu-i afacere mai mare decât energia. Este putere, politică şi apoi economie. Apoi a întors fraza într-o glumă: era compania cea mai apropiată de casa mea!

Aveam să-i fac o mare favoare în 1996, în Iran. Cristophe de Margerie era proaspătul director pentru Orientul Mijlociu al marii companii petroliere franceze TOTAL. Eu, împreună cu alţi europeni şi americani făceam parte dintre consilierii străini de pe lângă viitorul preşedinte al Iranului. Era o epocă de destindere şi toată lumea credea că sistemele o să conveargă şi o să fie o mie de ani pace! L-am pus în contact cu cine trebuia de la NIOC (National Iranian Oil Company) şi i-am făcut legătură şi cu prinţul saudit Saad. Urmare “pilelor” mele, dar mai ales muncii sale neobosite şi carismei deosebite Cristophe înregistrează mari succese, care îl propulsează în fotoliul de director general de producţie al TOTAL în 1999, iar pe 21 mai 2010 devine PDG. Ştiu data exactă pentru că a fost ziua mea de naştere, împlineam 60 de ani, iar “Le Moustachou” mi-a dat telefon ca să-mi spună la mulţi ani şi ca şi cadou numirea lui!

În iunie 2008 ne-am întâlnit din nou, în Chantilly, Virginia, Statele Unite. El stătea la luxosul hotel Westfields Marriott, eu la ai mei, într-o căsuţă modestă a clasei de mijloc. A fost un fel de simpozion la care am luat parte. A venit în vizită la mine şi am vorbit vreo trei ore, am bucătărit împreună şi am luat cina. Peste două zile în faţa căsuţei a oprit un camion. Cu tot ce observase că lipseşte rudelor mele ca aparatură electrocasnică şi de comunicaţii, ultima modă... Fără un cuvânt, fără nimic!

Astfel de om a fost prietenul meu! Ajungea printre primii la companie, şi dădea bună ziua la toată lumea şi celui mai neînsemnat curier. Zâmbea şi dădea mâna cu toată lumea!

Plăcerea lui cea mare era să împartă cu mâna lui bonificaţiile şi avansările. Întotdeauna găsea un cuvânt bun pentru toată lumea. Ajuta pe angajaţii săi în dificultate prin cele mai ciudate modalităţi. A fost un Moş Crăciun, pentru multă lume! El a cerut să se mărească impozitele firmei sale către stat şi să se micşoreze impozitele salariaţilor săi! Adevărat şef de sindicat! TOTAL, sub conducerea lui Cristophe de Margerie a fost o mare famile!  

Ce diferenţă între acest PDG apropiat, cald, uman, simpatic, carismatic şi... ceilalţi, care îţi trimit doar mesaje pe email.

Vestea morţii sale a fost pentru mine ca un baros în cap. L-am sunat. Nimeni. Am sunat la Paris pe secretara lui, care mi-a confirmat catastrofa printre hohote de plâns. Toată lumea plângea la TOTAL...

Un rus beat cu un utilaj de dezăpezire în mijlocul pistei aeroporului Vnukovo. Neglijenţa criminală, la care s-a adăugat şi cea a celor din turnul de control, care aveau obligaţia să constate, vizual, starea pistei. Era ora 23:57, luni, 20 octombrie, la Moscova.

Avionul Dassault Falcon 50, înmatriculat F-GLSA a făcut explozie iar cei trei membri ai echipajului şi Cristophe de Margerie au fost ucişi pe loc.

Sunt multe lucruri neclare. Ce a vorbit, în particular, de Margerie cu primul ministru rus, la proprietatea lui privată,  în weekend? Oare, i-a spus prea multe Dmitri Medvedev, la prea multă vodkă? Sau s-a transmis un ultimatum al Occidentului şi “accidentul” este răspunsul? S-a discutat despre navele de luptă? “Accidentul” pare foarte suspect. Chiar cu vremea nefavorabilă. Falconul se pare că a decolat şi apoi a aterizat, din nou, de urgenţă?!!

În orice caz, ancheta deschisă de Procurorul General de la Versailles, pentru omucidere din culpă, se anunţă dificilă! Ruşii sunt mari specialişti în accidente aeronautice, vezi şi “accidentul” preşedintelui polonez.

La revedere, prietene, pe curând, cu tine a plecat din viaţa aceasta ultimul mare patron adevărat! Nu am apucat să-ţi fac horoscopul pe care mi l-ai cerut acum aproape cincizeci de ani... dar ai trăit şi ai murit ca un Leu!

    BERBEC    Te-ai hotărât să vezi jumătatea plină a paharului! O zi în care nu trebuie să fii descurajat de nerealizări, sau de întîrzieri. Astăzi este posibilă o schimbare obiectivă a situaţiei.

Ziua este perfectă pentru finalizarea unor proiecte profesionale. Trebuie, numai, să te concentrezi foarte bine – ai o mare putere de focalizare pe termen scurt, însă. Pune-te sau pune-ţi oamenii la treabă, se apropia niște termene. Eşti în întârziere şi ştii asta. Stelele spun să te grăbeşti.

TAUR   Astăzi mizezi pe prezenţa ta fizică, în Taur, zodia lui Venus, sunt mulţi oameni frumoşi! O veste bună sau profitabilă. Una din zilele favorabile pregătirii, sau finalizării unor proiecte.

Astăzi nu face economie când nu trebuie - trebuie sa te îngrijeşti şi să te îmbraci bine. După ce constați că arăţi bine, realizezi că eşti un om bun! Eşti într-o perioadă de emulaţie şi avînt. Profită şi realizează ceva, finalizează un proiect. Ajută pe cel în nevoie, pe un prieten, pe o rudă!  

GEMENI   O zi în care te simţi în mare formă. Fizic şi mental, astăzi totul te slujeşte că să-ţi bucure sufletul! Nu risipi aceste clipe, fii împreună cu cei dragi, fă-i şi pe ei să se simtă bine!

Zi-lumină, foarte importantă pentru viitorul unui proiect sau a unei afaceri.  Tot ceea ce începi sau programezi în această zi vor aduce rezultate fructoase. Sigur, dacă reuşeşti să pui deoparte câţiva bănişori nu ar fii rău deloc! Oceanul este făcut din picături, iar o avere din parale! Multe, foarte multe...

RAC     Nu prea ai vorbe de laudă pentru cei din jurul tău! Dar, o zi bună, după o perioadă mai tensionată. Te poţi relaxa, ce a fost mai greu, a trecut. Armonia pe care o practici este drumul bun!

Lasă pe mâine, noaptea e un sfetnic bun. Adică, tu un Rac armonios – să rişti? S-a întors lumea pe dos, mon cher! Primesti, din nou, nişte veşti aşa-şi-aşa. Odihneşte-te mai mult, oboseala cronică s-a strâns ca o zgură şi poate să te afecteze.

LEU  Conjunctura de astăzi favorizează abilitatea nativilor din zodia de foc a Leului să rezolve problemele legate de relaţiile cu cei din jur, cu autorităţile, sau cu rude mai îndepărtate.

Nu esti in cea mai buna dintre zile, mai bine astazi tine regim si mediteaza, configureaza, filozofeaza, da curs comoditatii si artei de a te simti bine. Fă-ţi ordine în lucrurile tale. Vezi ce-ţi mai trebuie. Vezi ce nu-ţi mai trebuie. Fă-ţi puţină ordine şi în sufletul tău. Vezi ce te doare, ce te nelinişteşte...   FECIOARĂ    Relaţiile umane, cu cei din jur, în duo, în familie, sunt astăzi armonioase. O zi plăcută, ba chiar interesantă, sub aspectul trăirilor emoţionale. Poţi să clarifici unele probleme...

Configuraţia astrală arată unele preocupări cu caracter juridic, în sensul că verifici, consulţi sau semnezi contracte, sau înscrisuri oficiale. Pentru nativii din ultimul decan: din nou ţi se cere ajutorul. Toată perioada stă sub semnul unei schimbări de program, de direcţie, mai mult o schimbare tactică decât o manevră startegică.   BALANŢĂ   Domneşte o mare tensiune în jurul tău, dar trebuie să-ţi păstrezi calmul. Trebuie să fii mai optimist şi să gândeşti pozitiv. Nu te lăsa antrenat de vârtejul haosului, trebuie să prevalezi!

Dimineaţa dedic-o lucrurilor, problemelor urgente. Concentrează-te asupra lucrurilor importante în cursul prânzului. Nu încerca să-ţi impui cu orice preţ punctul de vedere ci determină prin ajustări succesive ca cei cu care discuţi să fie de accord cu tine, chiar când negociezi asupra unui preţ!

SCORPION   Pentru un procent mare din nativi este o zi bună, favorabilă. Dar, este bine, să-ţi îndrepţi atenţia către asociaţi, parteneri, colegi, sau prieteni, ca să nu ai, mai târziu, decepţii!

Viaţa de famile, sau de cuplu este bine aspectată, cu noutăţi şi bucurii. Stelele spun că ar fi bine să-ţi evaluezi exact coordonatele afacerilor producătoare de resurse şi să iei măsurile care se impun. De asemenea Mercur şi Jupiter spun că este cazul să fii mai optimist!

SĂGETĂTOR   Eşti apt pentru fapte mari! Dar, din nefericire, nu ai toate resursele şi mijloacele necesare planurilor tale grandioase. Oricum, drumul de o mie de leghe începe cu un pas. Fă-l! Astăzi!

Dacă porneşti de la premiza că fiecare poate fi motivat în felul lui, ziua de astăzi este căluza ta în găsirea unor răspunsuri, soluţii şi explicaţii. Ceea ce ţi se comunică gaseşte noi rezonanţe şi noi interpretări. Este timpul să asculţi oamenii cu atenţie şi în tăcere, îmbiindu-i la vorbă şi destăinuiri.

CAPRICORN  Ai energie! Dar, atenţie, excesul de energie se poate traduce şi prin nelinişte şi nervozitate. Eşti tentat să cheltuieşti, fiind doar un catharsis contra unei instabilităţi trecătoare.  

Nu te grăbi, însă, ca să tragi concluzii, analizează cu atenție și abia după aceea poți să trasezi cursul viitorului tău. Supravegheză-ţi regimul alimentar. Mănâncă mai multe fructe şi în special lămâi, măceşe, sau alte fructe care conţin vitamina „C”. Sigur, dacă nu ai probleme cu aciditatea gastrică!

VĂRSĂTOR   Ziua este mai favorabilă nativilor cu activităţi legate de ştiinţă, tehnică, tehnologie sau management. Prudenţă şi calm în discuţiile cu persoanele de sex opus, sau superioare ierarhic!

Evită să te enervezi pentru lucruri minore şi persoane neinteresante. O întâlnire importantă din a doua parte a zilei te calmează şi îţi face chiar plăcere. Nu forţa lucrurile. Nu că s-ar rupe... dar viaţa este un ocean. Aşteaptă valul şi curentul favorabil şi vei face exact acelaşi lucru dar cu minimum de efort personal şi de resurse. Surfing...   PEŞTI   Astăzi fii clar în exprimarea intereselor proprii imediate, mai ales dacă cooperezi cu cei din jur. Sunt favorizate activităţile de rutină, evită orice schimbare de program sau de tabiet.

Pe cât posibil, astăzi nu schimba nimic din ce ai stabilit anterior, atât în afaceri cât şi în dragoste. Uneori noul este duşmanul binelui. Nu tot ce este nou este şi bun. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai în cursul prînzului. Astăzi îţi plac lucrurile clare şi faci achiziţii solide.