Horoscopul lui Dom' Profesor. O să fie război anul acesta?

Horoscopul lui Dom' Profesor. O să fie război anul acesta?

Pe 30 mai s-au născut Petru cel Mare, Mihail Bakunin,Peter Carl Faberge, Howard Hawks, Aleksei Leonov, Keir Dullea, Marie Fredriksson, Constantin Gogu, Doina Cornea, Mihai Botez, iar pe 31 s-au născut Walt Whitman, Clint Eastwood, Don Ameche, Brooke Shields, Saint-John Perse, John “Bonzo” Bonham, Nicu Alifantis, Adriana Bittel, Onisifor Ghibu, Răsvan Popescu.

În privinţa sărbătorilor, este o situaţie mai deosebită. În calendarul mobil creştin sâmbătă, 30 mai, este Pomenirea Morţilor, Moşii de Vară, duminică 31 mai este Cincizecimea, Duminica Mare a Rusaliilor, Pogorârea Sf. Duh, iar luni 1 iunie este tot zi liberă, Sf. Treime, dar este Ziua internaţională a copiilor, o sărbătoare mai importantă, pentru că copiii sunt de toate culorile, de toate religiile!

Trei zile... să fie o sărbătoare de la daci, asumată de creştini, după obiceiul lor?

Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, un celebru dirijor străin care ne-a onorat anul acesta cu prezenţa lui, îmi spunea că România îi apare ca ţara aparenţelor. Nimic nu este ceea ce pare a fi, iar sub stratul superficial şi modern se ascund lucruri de o profunzime neaşteptată.

Ne puteți urmări și pe Google News

Dacii nu aveau sărbători mobile. Totul era reglementat foarte aristotelic şi pitagorian în funcţie de ritmurile naturale. Munceau când trebuia, se odihneau şi sărbătoreau când nu aveau de lucru. Simplu şi eficient.

Doamna Antoneta Olteanu, regina mitologie româneşti spune: „... Duminica Rusaliilor este considerată a fi punctul culminant în care se dezlănţuiau cu o deosebită forţă duhurile nemulţumite.  Imapactul deosebit de puternic al sacralităţii sărbătorii, la care se adaugă încăpăţânarea sufletelor morţilor, care nu doresc să părăsească pământul a făcut ca în fapt sărbătoarea să dureze trei zile. Acum îşi încheiau activitatea şi cetele de căluşari (magia războinică) deoarece nu mai era periculoasă şederea afară a oamenilor.”

Sunt diferite obiceiuri şi superstiţii, menţionăm doar câteva:

Dacă va ploua în ziua Moşilor de Vară, va fi anul mănos.

În noaptea Rusaliilor înfloreşte feriga. Cine o vede, are mare noroc dar trebuie să fie treaz şi curat toată noaptea şi să nu răspundă la vedenii.

Vacilor li se pune tei între coarne ca vrăjitoarele rele să nu le ia laptele.

Dacă la Rusalii va fi timp frumos, aşa va fi toată vara.

Se poate avansa ipoteză că sărbătoarea creştină mobilă a preluat, a fost calchiată, peste o sărbătoare antică, veche, poate din neolitic a vrajbei dintre elementele aerului şi cele ale focului. A devenit mobilă, dar s-a păstrat...

Apoi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, să facem şi noi ca geto-dacii. Nu vă mai ţin, că aveţi treabă, după cum şi eu am treabă. Mă duc în munte, dincolo de Sf. Mănăstire Suzana, cu treburi de taină şi de mirare. Soţi îmi sunt pustnicul Cristian şi vrăjitoarea Măturoaia, doctoriţa aceia care nu mai poate să spună decât ce gândeşte, adevărul. Spune-mi cu cine te aduni, ca să-ţi spun cine eşti! Da, şi nu! Cei doi prieteni ai mei îmi sunt bodygurazi. Probabil că nu ştiţi dar cei altfel decât noi, pe care îi numim din ignoranţă, nebuni, au o forţă extraordinară. Cu ochii mei am văzut-o pe vrăjitoarea Măturoaia că a luat un bărbat în toată firea, l-a ridicat desupra capului şi l-a aruncat peste gard! Nu ştiu cu ce-o supărase nefericitul acela, nici el nu a stat să-mi povestească pentru că a fugit mâncând pământul, pentru că doctoriţa smulsese un copac din rădăcină, pe post de bâtă!

Nu-i dau pe cei doi pe o şatră întreagă de ţigani! Nu vă mai povestesc isprăvile pustnicului Cristian, pentru că o să ziceţi că sunt prea gogonate. Da’ un tip care a inviat a treia zi, născut dintr-o fecioră, vi se pare normal! Minuni sunt mereu, ochi pentru ele nu avem!

Dacă nu dau de hora ielelor şi îmi fac canonul cum trebuie şi dau de cine şi ce e sortit, o să vă spun şi domniilor voastre, dragi lupi, padawani şi hobbiţi ce am aflat: o să fie, sau nu, război anul ăsta! Că prea s-au strâns semne rele, de exemplu: se numără soldaţii, se strâng trupe străine, ţiganii fug din ţară!

Bucuroşi le-om duce toate... acum citiţi horoscopul, să vă fie de călăuză, pentru că, nu-i aşa, mereu mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

BERBEC  În mica vacanţă de Rusalii nu te implica în lucruri importante. Promovează-ţi cu hotărâre interesele personale, în alcătuirea programului de distracţie. Nu te implica în domeniul social.

Sâmbătă, în toata aceasta dorinţă de afirmare a eului, care se exprimă, nu trebuie să pierzi din vedere să ciuleşti urechile. În cele mai multe cazuri vorbele multe determina destainuiri şi mai şi...  Duminică, simţul tău posesiv ţinut prea mult în frâu şi încăpăţânarea ta se pot răzbuna astăzi. Atenţie la discuţiile aprinse cu cineva din anturaj de la care vrei sa obţii ceva important. Până la urmă de voie, de nevoie, persoană în cauză poate să cedeze, dar nu vei obţine exact ce doreai.

TAUR   În weekendul prelungit, o perioadă puţin tensionată, de bârfe şi vorbe. Nimic foarte important. Bănuielile tale nu se confirmă, sau se confirmă parţial. Până la urmă timpul te favorizează.

Sâmbătă, dedică ziua lucrurilor obişnuite, de rutină. Este o perioadă furtunoasă. Cu toate că, până la urmă, se va vedea doar partea de deasupra a gheţarului, ca de obicei în astfel de poveşti.  Duminică, emoţional, tu te simţi dornic să te bucuri de deliciile perspectivei, aşa că poţi să stai mai mult pe acasă, cu cei pe care îi iubeşti, sau să pleci într-o scurtă (da, scurtă) vizită. Saturn întârzie din nou anumite lucruri, iar răspunsul pe care îl aştepţi se lasă şi el aşteptat... Nimic malefic. O întâlnire neaşteptată. Cineva te bănuieşte dar nu îndrăzneşte să zică nimic. Deocamdată...

GEMENI    În mica vacanţă eşti plin de poante răutăcioase, de ironii cinice, dar eşti iertat de cei din jur, pentru că eşti simpatic. La prînz, posibilă schimbare de program care se pare ca nu îţi place deloc.

Sâmbătă profita si găseşte-ţi echilibrul interior si pacea sufletească de care ai atâta nevoie! Lasă ironiile şi cinismul măcar pentru perioada zilei de astăzi. Duminică nu mai face atatea mofturi, viaţa este complicată şi fără sa o faci tu şi mai complexa. Stelele spun sa dai dovada de bun-simt şi modestie! Măcar astăzi. Prietenii te cauta să-ţi împartaşească problemele lor. Vremea capricioasă şi vremurile aiurea ţi se par probleme infinit mai grave decât micile lor intrigi.  

RAC   Cu toate că totul pare o comedie, sau un scenariu care nu a fost bine regizat, te complaci in atmosfera călduţă, din perioada micii vacanţe de Rusalii. Toată lumea pare că aşteaptă ceva!

Sâmbătă nu rata ocaziile din cauza încăpăţănării sau a prudenţei caracteristice zodiei.  Trebuie să ai încredere în promisiuni, dar nu te implica total. Limitează-te doar la activităţile de rutină, pentru că ziua este incertă pentru promovarea propriilor interese. Duminică relaţiile sentimentale sunt bine aspectate, însă. Calităţile tale magnetice şi carisma te avantajează, foloseşte-le, cel mai probabil şi cel mai indicat, în domeniul relaţiilor sentimentale. Nu amesteca, însă, plăcutul cu utilul. Nu-ţi fă planuri pe termen lung, ca să nu zăpăceşti familia şi să confunde ficţiunea cu realitatea.

LEU  E mică vacanţa de Rusalii, ba e mare, pentru că toată lumea se grăbeşte. Ia-ţi un moment de respiro şi vezi în ce parte merge barca vieţii tale. E momentul să te gândeşti la un curs nou!

Sâmbătă poate fi un termen, sau un prag. Dacă este vorba de o întâlnire importantă, atunci astăzi este ziua. Ceva se poate întâmplă – mare atenţie la călătorii sau deplasări. Dacă eşti precaut, vigilent şi prudent - totul este foarte bine. Duminică evită locurile aglomerate, spaţiile deschise, curentul şi datoriile. Oferă respect celor mai bine plasaţi ca tine pe scara socială pentru că omul superior ascultă, omul materialist trăncăneşte, înţeleptul configurează – spune înţeleptul chinez.

FECIOARĂ  Perioada vacanţei de Rusalii este sub aspecte favorabile - profită de ele, dar cu masură, pentru ca stelele arată, nu determină. Ceea ce cumperi sâmbătă face mare placere celor dragi.

Sâmbătă eşti într-o uşoară pierdere de energie. Supraveghează-ţi sănătatea şi în special alimentaţia. Mâncarea naturală, fructele, mierea şi ceaiurile din plante iti refac vitalitatea! Duminică ai oarece probleme de rezolvat.  Dacă vezi că nu te descurci, cere ajuror, nu intra în criză de timp. Pentru asta sunt făcuţi prietenii şi părinţii. Deci, este momentul sa-ti faci prieteni şi să fii în termeni excelenţi cu familia, pentru ca s-ar putea sa ai nevoie de sprijinul si ajutorul lor binevoitor, poate chiar în curând.

BALANŢĂ     Vine soarele şi pentru tine daca eşti cumpătat şi ai răbdare. Cei din jur te plac, profită să-ţi promovezi cu tact interesele. Din nou ai ceva de rezolvat, dar mica vacanţă te relaxează.

Sâmbătă este ziua noutăţilor.  Atât în sensul de veste, informaţie, sau eveniment social cât şi cu înţelesul de obiecte, imagini şi oameni noi, poate noi simţăminte şi sentimente. Duminică nu trebuie să schimbi nimic din ceea ce aveai de gând să faci, urmează-ţi planurile ca şi când nu s-ar fi întâmplat nimic. Să schimbi planuri vechi înseamnă inconsistenţă nu promovarea noului. Întâlneşti pe cineva, aproape din întâmplare, o nouă relaţie de dragoste sau reprinderea unei legături mai vechi.

SCORPION   Cea mai bună lovitură e... eschiva! Caută să eviţi, sa scapi de drumurile şi problemele din mica vacanţă de Rusalii. Cu calm şi răbdare reuşeşti să rezolvi aproape totul. O vacanţă frumoasă!

Sâmbătă, o zi perfectă ca să faci planuri de viitor şi să iei deciziile necesare. Pe total o zi activă, poate chiar prea activă, aşa că trebuie să eviţi graba şi nerăbdarea. Lucrările s-au aglomerat din nou, ai mult de munca si niciun chef. Duminică, la prânz, poate este bine să-ţi îndulceşti viaţa aşa că oferă-ţi o prăjitura şi poate ieşi pe seară la un film şi la un suc in oraş. Până la urma în urma efortului făcut o să simţi o oboselă interesantă, dacă nu chiar plăcută. O sa visezi frumos şi colorat…

SĂGETĂTOR    În mica vacanţă de Rusalii trebuie să analizezi ultimele evenimente şi să retrasezi cursul lucrurilor. Înaintea unei noi ofensive sau al unui nou proiect, forţele trebuie să se organizeze!

Sâmbătă, trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. Păstrează-ţi calmul, farmecul şi stilul de viaţă. Duminică configuraţia planetelor iţi prezice relatii cordiale şi armonioase cu semnele de aer şi apa şi mai puţin favorabile cu zodiile de foc şi pamant. Chiar nu merită să te consumi pentru cineva care este superficial şi neserios. Mai bine du-te la cumparaturi în mall, supermarket, sau la o cafea şi un suc cu prietenii.

CAPRICORN   Limitează-te la activităţile de rutină, de weekend. Nu trebuie să întreprinzi nimic important. Evita graba, mai ales duminică. Veste despre răsplata unor eforturi trecute, a facerii de bine!

Poţi folosi această zi de sâmbătă ca să-ţi faci un bilanţ al lucrurilor pe care le ai de făcut. S-ar putea să ai nevoie de ajutor! Daca este vorba de treburi casnice nu te speti, pune-i pe toţi la treaba! Duminică, Mercur, relativ bine aspectat, te ajută să-ţi focalizezi atenţia către o lista de prioritaţi şi să comunici decent fiecăruia ce are de făcut, ca să nu se mai intre în obişnuita criză de timp. Ca să rezolvi conflictul şi să aplanezi bârfele pe seama ta, trebuie să apelezi la un intermediar neutru, dar bine intenţionat.

VĂRSĂTOR    Aspecte favorabile lucrurilor şi deciziilor importante. De asemenea, un weekend dens dar plăcut, ba chiar interesant sub aspectul relaţiilor din domeniul emoţional, sentimental, familial.

Sâmbăta aceasta ai simţăminte pastelate şi suave. Aşa că te poţi duce la cumpărături, ca să te enervezi de creşterea preţurilor. Dacă stai cu chirie şi vrei să găseşti o căsuţă şic, sau un apartament pe cinste, acum este momentul. Duminică, până la urmă cu toată activitatea tensionată, este o perioadă pentru reflecţii calme şi meditaţii liniştite şi puţină distracţie în mijlocul acestei „activităţi” susţinute.

PEŞTI    Mica vacanţă de Rusalii este sub semnul discuţiilor neterminate. Timpul te presează şi mereu nu termini ce ai de spus. Nu ai timp să stabileşti ceea ce doreai de fapt. Comunicarea suferă!

Sâmbătă, fii mai “zen”, relaxează-te! Este cazul să nu mai fii aşa de încordat şi de tensionat.  Relaxeaza-te şi încerca să nu mai porti de grijă altora, mai ales că, până la urmă, nu stă în puterea ta să le rezolvi toate problemele. Duminică este o perioadă de timp care propice pentru planuri de viitor. O veste bună, sau cel puţin aşa pare. Un incident neplăcut în a doua parte a zilei poate fi evitat cu prudenţă şi respectarea regulilor, mai ales de circulaţie!