Horoscopul lui Dom' Profesor. Observatorul astrologic Nur-e-Dasht

Horoscopul lui Dom' Profesor. Observatorul astrologic Nur-e-Dasht

Pe 2 august s-au născut Peter O’Toole, Jack L. Warner, Myrna Loy, Alfred Alessandrescu, Marcel Iureş, Mihail Jora, Valeria Seciu, Cornel Dinu, Nicuţă Tănase, Simion Tatu, iar pe 3 august s-au născut P.D. James, Leon Uris, Stanley Baldwin, James Hetfield, Dana Dogaru.

Pe 2 august, tradiţional, în "kalendar" este Ziua Ursului, a treia. Adică continuă festivalul dedicat sălbăticiunilor care erau hrănite ca să nu facă rău turmelor care coborau de la munte, drumeţilor sau satelor. Obiceiuri înţelepte şi vechi, “dintotdeauna” după cum spunea bunul preot Simeon Florea Marian care ne-a lăsat studii incomparabile de folclor, etnografie şi antropologie. Obiceiuri uitate acum şi acestă lipsă de continuitate este încă o sursă a vrajbei noastre.

Astrologic, pare un weekend bun, totuşi complicat, cu multe aspecte, dar, în sfârşit, este favorabil mai ales pe plan personal, al omului de rând, al lucrurilor mici şi neânsemnate, al persoanelor fără importanţă, dar care însumate, fără a fi pe vreo listă, fac adevăratul popor, majoritatea tăcută, care încă, încă, rabdă.

Nu am mai discutat de mult despre astrologie. Spuneam acum un an: “Nici nu o să mai discutăm prea des pentru că ultimul bastion al adevărului şi al ştiinţei adevărate şi numesc Observatorul Astrologic "Nur-e-Dasht", Lumina Deşertului, trece prin mari dificultăţi şi probabil, dacă o minune nu se va produce, va trebui să fie părăsit. Ultima redută este gata sa cadă în faţa imposturii, a şarlataniei şi a înşelătoriei.”

Ne puteți urmări și pe Google News

În ultimii cincizeci de ani ultimul observator astrologic din lume a fost susţinut de cei care locuiau acolo. Dar sunt informat printr-o scrisoare, da, scrisoare, pentru că cei care mi-au trimis-o mă respectă, aşa cum şi eu îi respect. Corespondenţa electronică, e-mail-ul este pentru... populaţie, cum zicea, ţuguindu-şi buzele Dan Puric. Aflu din acea scrisoare, semnată de toţi de acolo, de la Nur-e-Dasht, că problemele lor financiare s-au rezolvat ca prin minune! Într-o zi banca, sigur, trebuie să-şi vâre codiţa şi o bancă, i-au anunţat pe astrologii mei că au primit o donaţie de... foarte multe zerouri şi că donatorul are clauză de confidenţialitate, vrea să rămână anonim.

Nur-e-Dasht se află, adânc în deşert, în teribilul Dash-e-Kavir, Deşertul de Sare, pe la graniţa dintre Iran, Afghanistan şi Turkmenistan. Puţini ştiu coordonatele binecuvântatului loc.

Nimic nu poate fi mai frumos decât imaginea cupolei albe-albe care apare, se naşte din deşertul ucigător. Apoi construcţile sclipitoare ale locuinţelor astrologilor şi a fermei care le susţinea viaţa. Puţuri de apă adânci de o sută de metri, panouri solare, grupuri diesel de ajutor. Un grup de astrologi, cu familiile lor, care constituie, acolo, la Nur-e-Dasht o mare familie.

La fel ca şi mine nu se plictisesc niciodată, nu se uită la televizor, nu ascultă... prostii, sau echivalente. Când am fost pentru prima dată la ei, în marea seră hidroponică se auzeau cu claritate şi putere notele "Silk Road Suite" a lui Kitaro. "Cresc plantele mai bine, cu muzică bună!" mi-a spus un francez, "Chevalier de Sangreal" a cărei familie era la fel de veche ca şi Franţa.

Da, colectivul de acolo este internaţional. Toţi sunt foarte înalt pregătiţi şi au două-trei specializări. În coridoarele de sub observator, o adevărată reţea subterană de mai mulţi kilometri, sunt cărţi vechi în cinci limbi, tabele, grafice, rapoarte, studii, hărţi stelare de o valoare inestimabilă.

Se spune că demult, foarte de mult, măreţul Sultan de la Samarkand a avut acolo o mină. Ce se scotea, nimeni nu mai ştie...

Te simţi bine la Nur-e-Dasht, e o ambianţă cum nu este în niciun alt loc pe Pământ. Aerul este bun la gust şi stelele sunt aproape. Cei de acolo par că nu îmbătrânesc deloc şi sunt întotdeauna veseli şi fericiţi. Este ceva în aer...

Îmi semnealază, din nou, în scrisoarea lor, că se va întâmpla ceva... dar lucrul acesta îl ştiam şi eu, cam de doi ani de zile!

BERBEC  În acest weekend conjunctura indică mici schimbări, o întâlnire care îţi face plăcere şi una nu prea, dar Marte din Scorpion îţi sugerează să te concentrezi strict pe interesele tale!

Sâmbătă, mici reproşuri din partea anturajului din cauza neatenţiei tale, neatenţie care este exprimarea exterioară a gândurilor tale, a furtunii din mental.  Atenţie la cumpărături.   Limitează cheltuielile la strictul necesar.  

Duminică poate la un film, nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la prieteni! Oferă-ţi, duminică, relaxare şi odihnă şi nu încerca să-ţi depăşeşti punctul de oboseală. Nu pleca la drum, pe seară!    

TAUR   Posibile disensiuni dimineaţa, ai uitat să cumperi cafea! Sau altceva... E bine să eviţi, în acest weekend, dacă poţi, subiectele cu caracter emotiv. Clarifică programul tău şi nu te enerva!

Sâmbătă realizezi că sezonul foarte călduros, secetos,  face să-ţi crească energia de tipul electric, electrostatic, mai precis, ceea ce se  traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm. Semnul de pământ al Taurului „rodeşte” când este cald, chiar dacă nativului nu îi face mare plăcere şi mormăie tot timpul.  

Duminică seara se poate să ai de luat o decizie pentru săptămâna următoare, urmare unei convorbiti la mobil, o veste, în orice caz.

GEMENI   Astăzi eşti complicat şi te concentrezi cu greutate. Poate căldura este de vină, poate planurile tale prea sofisticate de weekend. Vezi cum poţi să împaci pretenţiile cu posibilităţile!

Sâmbătă, fiind vorba despre niste probleme personale, veştile primite nu trebuie anunţate în gura mare, ci analizate cu discreţie.

Duminică, o veste primită spre sfarşitul zilei te bucură foarte tare. Weekend-ul acesta te ajută să te înţelegeţi mai bine cu cei apropiaţi. Este, evident, weekendul veştilor iar dintre ele una te influenţează mai mult. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil te poţi distra convenabil şi fără griji!

RAC   Raţionamentul tău corect te duce către concluzii realiste. Astăzi, sâmbătă şi mâine, duminică, trebuie să te concentrezi pe relaţiile sociale, fie că eşti în vacanţă sau numai în weekend!

Sâmbătă informaţiile contradictorii creează neînţelegeri. Configuratia astrologică iţi indică sa nu te repezi sa tragi concluzii greşite, să ai suficientă răbdare, pentru ca lucrurile se vor lămuri, ca de la sine! Cu dragostea stai bine dar, dacă eşti solo, iar crezi că nu poţi să-ţi găseşti perechea, iar în duo poţi sta şi mai bine dacă eviţi reprosurile şi discuţiile în contradictoriu.  

Duminică, lucruri aproape fără importanţă, gesturi, vorbe, emoţii îţi arată că viaţa este frumoasă şi interesantă. Pe total aproximativ doua zile bune!

LEU   Trebuie să analizezi lucrurile temeinic, să pândeşti îndelung, poate întreaga zi de sâmbătă. Duminică, tensiune pentru nişte bani, dar nu spera că se rezolvă imediat. Dar, eşti bine dispus!

Sâmbătă, planetele nu iţi recomandă să pleci la drum pentru că pot apărea câteva incidente mai mult sau mai puţin grave. Şi te avertizeaza ca nu toti din anturajul tau sunt bine intentionati.

Duminică, ziua îţi este favorabilă în mai toate domeniile. Atenţie la căldura toridă şi la soarele arzător, la schimbările de temperatură şi presiune, îmbracă-te corespunzător şi totul o să fie cât se poate de bine!  

FECIOARĂ   O zi plăcută de cumpărături sau de excursie, dacă eşti în vacanţă. Nu-ţi fă niciun program. Lasă lucrurile să se întâmple, să se desfăşoare după cum stabilesc cei din jurul tău, familia.

Sâmbătă îţi stăpâneşti bine pornirile şi emoţiile. O veste sau o întâlnire îţi aduce aminte de un episod nu prea plăcut din trecut. Amintirile dor, uneori, dar constaţi că nu aşa de tare şi reflectezi că şi emoţiile se cicatrizează.

Duminică eşti foarte generos. Eşti mulţumit de bucuria pe care o faci celor din jur, nu ai nevoie de prea mult ca să te simţi bine. Dar duminică nu exagera cu destăinurile, nu vorbi mult!

BALANŢĂ   În acest weekend trebuie să rămâi fixat pe priorităţile şi interesele tale. Se profilează o nouă legătură, o nouă alianţă, o posibilă complicitate sentimentală, ai grijă, fii prudent!

Sâmbătă ai ocazia să-ţi îndeplineşti o dorinţă mai veche. Dorinţele tale sunt la fel de legitime ca şi ale celor din jur, ale prietenilor şi familiei. Eşti puţin mai încăpăţânat decăt de obicei, dar asta poate fi şi o dovadă de personalitate.  

Duminică întâlneşti pe cineva, aproape din întâmplare, solo o nouă relaţie de dragoste sau reaprinderea unei legături mai vechi, iar în duo o nouă confidentă sau confident ca să te ai cui plânge de partener(ă). Duminică seara poţi să te distrezi la un spectacol în aer liber, concert, film la grădină sau la un club cu terasă pentru ca urmează o nouă săptămână densă de lucru şi trebuie să ai rezervă de bună dispoziţie!

SCORPION    Trebuie să joci bine jocul convenienţelor sociale şi să încerci să împărtăşeşti opiniile şi experienţele tale. Dacă te serveşti în acest weekend de intuţie poţi atinge obiectivele tale.

Sâmbătă nu te împărţi în mai multe direcţii odată. Stabileşte o ordine de priorităţi şi respect-o!

Duminică ideile tale sunt constructive şi chiar au un sâmbure de entuziasm şi optimism. Nu pleca urechea la scenariile catastrofice şi la pesimiştii din presă. Cobitul, văietatul, doina de jale, la români, sunt elemente de artă naţională!

SĂGETĂTOR   Situaţii noi te obligă azi să reacţionezi repede, să cauţi informaţii şi specialişti, fie că eşti în vacanţă, sau în weekend. Nu este nimic rău, doar ai derapat într-un domeniu necunoscut!

Sâmbătă, aspecte favorabile cumpărăturilor făcute cu bani puţini, dar inspirate, domeniul neguţătoriei e favorizat!

Duminică - lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul astăzi degeaba - rezolvarea nu stă în puterea ta şi oricum este zi liberă şi trebuie să te relaxezi. Te întrebi degeaba ce să faci! Distrează-te sau odihneşte-te, nu te mai tortura cu gânduri fixe şi păguboase.

CAPRICORN   Realizezi, în acest weekend, că-ţi poţi schimba modul de viaţă, că poţi îmbunătăţi radical calitatea vieţii tale. Verifică bine de tot şi... ce mai aştepţi, începe schimbarea pe care o vrei!

Sâmbătă, probabil una, sau două surprize plăcute. Sufletul tău bun te împinge sâmbătă spre facerea de bine şi ajutorarea prietenilor şi a familiei.

Duminică, norocul iti este prietenul cel mai bun, care te ajuta să treci peste obstacole si dificultaţi fără sa faci, aparent, prea mult efort.

VĂRSĂTOR   Nu te ambala, nu te enerva, nu izbucni! Dedică ziua rezolvării problemelor importante, însă nu forţa în rezolvarea rapidă a unor situaţii, mai ales de relaţii umane. Lasă timpul să lucreze!

Sâmbăta îţi este favorabilă, dar nu trebuie să-ţi supraapreciezi forţele. Stai acasă sau învârteşte-te prin apropiere.  Perioada este, de asemenea, favorabilă pe plan emoţional, dar numai după un bilanţ adevărat, mai ales în faţa oglinzii.

Duminică este dedicată micilor aranjamente în camera, căminul, apartamentul, casa, vila, palatul tău. Unde locuieşti. Puţină curăţenie şi puţină ordine că doar nu o să aştepţi turma de aspiratoare să facă curat în locul tău!

PEŞTI  Weekendul este pentru odihnă, relaxare, distracţie. Lasă intenţiile belicoase cu gătitul şi curăţenia. Mâine este o altă zi! Nu risipi cadourile pe care ţi le face timpul, că se supără!

Sâmbătă găseşti că este inutil să fii raţional pe căldură, la malul mării... sau oriunde te afli! Eşti sensibil la imaginea ta şi crezi că eşti... perfect! Credinţa mută munţii! Eşti la munte?  Dacă eşti în Bucegi vrei să fii aşa de amabil şi să muţi un pic muntele ca să aibă nepricepuţii ăia de drumari loc să facă reparaţii? Nu... Ei, glumeam şi eu! De fapt unde să fie un Peşte decât la mare! Sau unde vrea el, numai bine să se simtă!

Duminică ai o încredere în tine amplificată, exponenţială, dar nu trebuie să faci pe "profesionistul" la volan, sau cu motocicleta (donatorii de organe) şi în general nu risca când nu trebuie. Şi, în cazul tău, nu trebuie niciodată!