Horoscopul lui Dom' Profesor. Omul Roşu al lui Napoleon

Horoscopul lui Dom' Profesor. Omul Roşu al lui Napoleon

Pe 29 aprilie s-au născut: Jean Crezot, Duke Ellington, William Randolph Hearst, Michelle Pfeiffer, Uma Thurman, Mircea Veroiu, Gala Galaction, Gheorghe Tomozei.

În calendarul creştin ortodox sunt cei 9 Mucenici din Cizic (doar bunul Dumnezeu mai ştie cum îi chema, pe numele lor) şi Sf.Cuv. Memnon Mărturisitorul. E dezlegare la peşte, aşa că o să-mi fac, în pustnicia mea, o salată finlandeză, cum am învăţat la Helsinki, de la prietenul meu Pekka: salată verde, salată aisberg, cartofi copţi în cubuleţe mici, castraveţi, roşii, măsline fără sâmburi, toate mărunţite bine, trei feluri de peşte fiert, sau din conserve de Marea Baltică, sare, ulei de masline, sucul de la două lămâi medii. Proporţiile, după gustul fiecăruia. Poftă bună!

O notă specială pentru Uma Karuna Thurman, actriţa americană care împlineşte astăzi 45 de ani. La Mulţi Ani!

Mi-ar fi plăcut enorm un film thriller, sau SF, în care Uma Thurman, Black Mamba din Kill Bill, să se înfrunte cu Sigurney Weaver, The Alien’s Killer. Sigur, în regia lui Quentin Tarantino! În lipsă, o să mă duc să revăd „Pulp Fiction”, „Kill Bill” sau „Gattaca”!

Ne puteți urmări și pe Google News

Încă o zi de lucru pentru strămoşii noştri daci (care, de fapt, suntem noi). Plecaţi cu săpămâni în urmă, agatârşii, dacii, geţii, ostrobocii, boii, tyrageţii, burri şi tot ce se mai afla pe un teritoriu de jumătate de milion de kilometri pătraţi, arealul de formare al poporului nostru, ei bine, bărbaţii şi femeile, cei plecaţi în pelerinaj ritual se apropiau de Marea cea Mare. Unii chiar ajunseseră acolo şi erau găzduiţi cu prietenie de colonii greci...

Dar astăzi îl pomenim, este ziua de naştere a lui Jean Crezot, Omul Roşu, un personaj pe care, aproape sigur, nu l-aţi mai întâlnit. Hai să reparăm nedreptatea, pentru că marii oameni sunt discreţi şi modeşti. Devin celebrii criminalii, hoţii şi ticăloşii... pentru oamenii într-adevăr valoroşi trebuie să depunem efort ca să ni-i aducem aminte!

Haideţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, să facem o paranteză, să întrerupem seria teoriei conspiraţiei, abia începută, pentru o istorie despre Napoleon Bonaparte!

Napoleon Bonaparte a avut şi el consilierul său de taină. Cunoscut sub numele de „L’homme Rouge des Tuileries”  a fost transformat de istoricii serioşi într-o fantomă, sau un geniu al palatului Tuileries. El a existat pur şi simplu, se numea Jean Crezot şi era nepotul unui măcelar, proprietarul de drept al terenului pe care Catherina de Medicis construise palatul Tuileries. Paul Christian îl pomeneşte pe Jean Crezot şi îi descrie viaţa şi activitatea, în al său celebru volum „Istoria Magiei”.

Jean se adăpostea într-o aripă neterminată a palatului, pe care îl considera ilegal construit pe „terenul lui”, studia magia şi astrologia şi trăia din puţinul pe care îl aducea ghicitul prin taverne. Era foarte mic de statură, se îmbrăca întotdeauna în roşu şi era dinamic ca argintul viu. Revoluţia franceză i-a adus mulţi bani. Jean ghicea prin cârciumi cine dintre puternicii vremii urma să fie ghilotinat – şi avea întotdeauna dreptate! 

Într-o zi, întâlneşte un corsican mândru, locotenent de artilerie. Jean îi dă un plic roşu. Corsicanul deschide plicul şi scoate o hârtie roşie pe care scria: „Vei fi împărat !”. Totă lumea face haz, dar artileristul rămâne serios şi scoate una dintre cele patru monezi de aur pe care le avea şi i-o dă micului om roşu. Îi spune lui Jean: ”De fiecare dată când vei avea ceva să-mi spui, sau voi trimite după tine, să vii imediat şi o să fii răsplătit... împărăteşte !”

Zis şi făcut: micul şi ciudatul personaj năvălea aproape lunar, dând ordonanţa şi mai târziu gărzile peste cap: „Căpitane, pericol!  Generale, e de rău!  Consule, e lată rău!  Prim-consule, ăia îţi vor capul!  Împărate, te atacă!   Sire, te vor mânca de viu!„ 

Culmea era că avea aproape întodeauna dreptate!

Înaintea bătăliei de la Ulm, îi spune lui Napoleon că un om cu părul roşu va înclina soarta bătăliei. Ceea ce s-a şi întâmplat, Schulmeister, spionul împăratului, cel care a vândut generalui austriac Mack nişte planuri false ale dispozitivului armatei franceze, era roşcat. 

În ajunul bătăliei de la Austerlitz „omul roşu” năvăleşte în cortul lui Napoleon urlând: „Sire v-am spus săptămâna trecută că înălţimile vă sunt ostile – de ce aţi ocupat vârful dealurilor ?!” Neapoleon îl calmează pe nărvaşul lui prieten, cum îi spunea, îi dă o pungă cu douăzeci de napoleoni şi îl conduce spre ieşire. Gânditor, se întoarce la hărţile sale. Dar dacă...  În mintea împăratului se conturează o idee originală, genială: cum să folosească într-adevăr eficient tunurile sale.  Şi Napoleon câştigă cea mai fantastică bătălie, retrăgându-se de pe înălţimi, contrar strategiei militare a vremii.

Înaintea campaniei din Rusia, Jean îi spune împăratului: „Sire, focul şi apa vă vor opri! Nu vă duceţi în Rusia”. 

La întoarcerea din catastrofala campanie rusească împăratul Napoleon Bonaparte îl cheamă la el pe Jean: „Prietene, nu mai vreau să te aud prevestind lucruri rele.  Te fac un om bogat.  Iată aici 5.000 de monede de aur, de napoleoni, aici ai titlul pentru o proprietate de 60 de hectare şi o casă înstărită cu tot ce trebuie. Dar înainte de a pleca şi a ne spune adio, spune-mi prietene, cum o să mor?”  Jean răspunde : ”Sire, o să vă otrăvească cu arsenic un englez care călătoreşte pe o corabie fără pânze”.  Napoleon izbucneşte în râs şi spune:  „Pentru gluma asta îţi mai dau o mie de napoleoni”.    Nu a fost o glumă, aşa s-a întâmplat!

Şi să ştiţi că nu este nicio glumă: mâine este, în definitiv, o altă zi!

BERBEC   Ai confirmarea, urmare unei informaţii, din presă sau de pe reţea, că ceea ce faci este pe drumul cel bun şi în interesul tău. Acum eşti motivat şi poţi mări ritmul şi dinamica activităţii.

Cu toată vremea capricioasă doreşti să pleci într-o plimbare prin oraş, după orele de program, care poate să-ţi încarce bateriile şi să te relaxeze. Idealizează mai puţin situaţia în care te afli şi vei avea o viaţă mai fericită. Nu trebuie să te minţi spunând tot timpul că o să fie bine. Cum îţi aşterni, aşa o să dormi! Nu trebuie să aştepţi nimic bun din partea celorlalţi, trebuie să te descurci singur.  Atenţie la cumpărături, la termenul de valabilitate.

TAUR   Nu te lăsa impresionat de veşti contradictorii şi evident, polarizate şi politizate. Fii tenace, cu multă voinţă şi continuă activitatea ta de îmbunătăţire a calităţii vieţii familiei tale.

A doua parte a zilei este favorabilă vizitelor, prieteniilor, corespondenţei, plimbărilor prin supermarketuri. Configuraţia generală a horoscopului arată o zi favorabilă: câştiguri neaşteptate şi favoruri din partea sexului opus. O veste bună care te face să fii mulţumit(ă) pentru că ţi-a confirmat intuiţia. Magnetismul personal este în creştere. O persoană poate influentă, semn de foc sau de apă, te poate ajuta. Atenţie la solicitarea nervoasă, nu te întinde mai mult decât poţi, nici la muncă, dar nici la dragoste.

GEMENI   Astăzi eşti mare meşter ţesător de urzeli de intrigi complicate! Ironic şi cinic, ai un dar deosebit în comunicare, dar şi în a întinde capcane iscusite persoanelor potenţial ostile.

O veste bună urmată de o mică pierdere.  Atenţie la mijloacele de transport în comun, fie că le foloseşti, fie că le ocoleşti.  Nu te lăsa tentat de cumpărături, adică de cumpărături extravagante. De mâncare poţi să-ţi cumperi că doar nu o să mori de foame, dar şi atunci trebuie să nu exagerezi. O amică din zodia Leului, un semn de foc, îţi este favorabilă în toate, mai puţin profesia. Nu amesteca plăcerea cu utilul. Moderaţie în relaţiile cu Racul şi Vărsătorul.

RAC   Efortul, oboseala te face să ieşi din tiparul cotidian. Ai arunca costumul office şi ai pleca, imediat, la mare, să te arunci în valuri. Ai puţintică răbdare, încă o zi şi vine Armindeni!

Toată lumea pare că te iubeşte şi la serviciu sau la şcoală şi acasă. Ceea ce te linişteşte şi te face să produci proiecte generatoare de bani şi echilibru în anturaj. O bârfă sau un schimb mai tăios de cuvinte te face să te îndoieşti de un prieten. De obicei trădările astea sunt pur fictive şi fac parte din paranoia ta cotidiană bine temperată. Dar cui îi pasă, dacă tu te simţi mai bine! Până la urmă totul se rezolvă cu o împăcare cu pupături şi o cafea din aia bună (bună idee, nu?).

LEU   Astăzi ai arta de a motiva şi convinge pe cei din jur. În ciuda unei uşoare senzaţii de oboseală eşti în formă bună, aşa că poţi avea şi o seară plăcută, în oraş, cu prietenii, sau familia!

Orele dimineţii îţi sunt favorabile la bani – câştiguri mici, dar necesare. Atenţie la deciziile importante, mai ales la asocierea cu noi parteneri, atât în afaceri cât şi în dragoste. Ziua de astăzi este favorabilă pentru călătorii scurte şi prietenii de club. Activităţile sociale şi artistice sunt benefice pentru frumoasele native din Leo. O conjunctură malefică face ca starea sănătăţii pentru un procent dintre Lei să nu fie perfectă; nimic important: guturai, viroze, alergii.

FECIOARĂ    Nicio conjunctură negativă, aşa că se pare că ai parte de o zi liniştită şi fără evenimente notabile. O zi plăcută pe care o poţi termina frumos, cu prietenii, sau la un film, spectacol!

Evită împrumuturile de bani. Poţi face mici schimbări, acasă şi la serviciu, scurte călătorii. Trebuie să fii tolerant şi diplomat, să arăţi consideraţie şi spirit de cooperare, pentru ca să eviţi o decepţie, mai mică sau mai mare, după cât de credul eşti.  Sfârşitul zilei îţi este favorabil, mai ales în afirmarea propriei personalităţi. Trebuie să eviţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele de sex opus. Nu-ţi face griji, viitorul pare că îţi este favorabil! 

BALANŢĂ   Ai mai multe probleme, care te obsedează şi nu le găseşti soluţie. Ai vrea să ceri un sfat, dar încă nu te-ai decis dacă vrei să împărtăşeşti impasurile tale. Mai aşteaptă până după 1 Mai! 

Ziua de astăzi este favorabilă mai ales pentru frumoasele native ale zodiei. Sunt favorizaţi cei care lucreză în transporturi şi telecomunicaţii.  Mult entuziasm şi o privire mai sportivă asupra vieţii te ajută să te bucuri din plin de deliciile primăverii. În privinţa legăturilor romantice în această perioadă este foarte dificil să ajungi la un rezultat dorit şi previzibil. Mai toată lumea nu vrea să-şi asume responsabilităţi, nu vrea să se complice.

SCORPION    Eşti adus în situaţia de a purta conversaţii calme şi interesante cu anturajul, ceea ce îţi sporeşte gradul de socializare. La serviciu ceva se încurcă, aşa că amână până după 1 Mai!

Decizii mai mult sau mai puţin importante. Ceea ce este esenţial este să iei hotărârile la momentul potrivit. Nu amâna şi nu lăsa lucrurile să se rezolve de la sine. Îţi spun un secret: nu se rezolvă! Acordă mai mult timp şi fă eforturi diplomatice ca să placi anturajului. Drumul spre parvenirea socială este pavat cu bunăvoinţă, bunăvoinţă pe care trebuie s-o obţii! Mici sau mai mari probleme cu sănătatea în special din cauza unor alergii de primăvară, pentru un procent din zodie.  Uită-tă bine la ce cumperi şi cât costă, nu ai credit nelimitat. Dorinţa de schimbare şi marea competiţie cotidiană te face să cheltuieşti prea mult.

SĂGETĂTOR  Aspectele bune ale Lunii arată o dimineaţă favorabilă inspiraţiei şi intuiţiei. Astăzi poţi să argumentezi cu succes în sprijinul proiectelor de îmbunătăţire a calităţii vieţii tale!

Excelente oportunitaţi la serviciu sau în anturaj, mai ales de cooperare, aşa incît poţi scurta consistent durata de executie a unui proiect sau altceva la care lucrezi în echipă. Prudenţa, vigilenţa şi reţinerea trebuie să fie caracteristicile tale pentru ziua de azi, mai ales daca conduci in traficul aglomerat din oraş.  Te preocupa, te obsedează, banii şi ascensiunea sociala. Cu mai multa obiectivitate, profesionalism şi echilibru interior vei gasi calea. Cu toate că ai dori ceva nou, o schimbare, doar este primăvară – mai aşteaptă, încă nu este timpul tău!

CAPRICORN   Ai avut şi ai în continuare, şi azi, o perioadă foarte densă şi obositoare. Cu toate că nu îţi place efortul prelungit, fii liniştit şi rezultatele vor fi bune, iar mica vacanţa se apropie!

Ziua de astăzi este pentru tine foarte variabilă ! Adică, când vrei să pleci, când vrei să nu pleci, totul schimbându-se cu viteza luminii la fiecare câteva minute. Analiza ta, care poate fi făcută şi la bordul avionului spune că ai nevoie de sprijin şi din parte celor din jurul tău, a colegilor şi a familiei. Sigur că intri în criză de timp şi nici banii nu îţi ajung pentru proiectele tale. Iar problema este probabil o mică supărare provocată de cineva din anturajul apropiat. Pentru marea majoritate dintre nativi care nu folosesc avionul ci metroul, totul trebuie adaptat la dimensiunile vieţii cotidiene, viaţă care poate fi mai interesantă decât a tipului cu avion personal! 

VĂRSĂTOR  Eşti entuziast, cu toate că este o zi obişnuită. Optimismul tău este contagios şi reuşeşti să aduci bună-dispoziţie în jurul tău, la serviciu şi acasă. Până seara chiar te simţi foarte bine!

Raporturi foarte bune astăzi cu semnele de pământ şi aer, dar atenţie la posibilele interpretari greşite făcute de semnele de foc si apa. Interpretări care te pot pune pe piste false şi duc la pierdere de timp şi bani. Ţi se oferă un nou loc de muncă, sau ai găsit in sfârşit ceva corespunzator. Analizează nu numai salariul ci şi condiţiile şi perspectivele pe termen mediu, pachetul general şi perfecţionarea. Te întrebi de ce toate cererile de oferte de muncă specifică : “…experienţă minim 5 ani... “.  Şi debutanţii, cei care abia au terminat şcoala, ce să facă, să emigreze? Ai dreptate!

PEŞTI   Astăzi eşti ca un elefant într-un magazin de porţelanuri, mare atenţie la mişcările bruşte, la propriu şi la figurat. Evită să te bagi în treburile altora, zâmbeşte şi taci din gură!

Mici favoruri din partea anturajului. Ziua pare a fi una profitabilă. Tendinţa generală nu poate decât să te bucure. Este vorba de bani şi promovare. Adică de încasarea unor bani, fie că este vorba de salariu, dividente etc, sau promisiunea, vestea că o să iei nişte bani. Sau o promovare la serviciu, poate pleacă şeful în vacanţă şi trebuie să-i ţii locul, poate altceva temporar, nu încă definitiv. Sigur, aceasta poate să se întâmple la un procent dintre nativi, la ceilalţi poate să fie ceva similar. Adică tot ceva care să bucure, poate un dar, poate un bonus de vacanţă, de 1 Mai, sărbătoarea celor ce muncesc, în definitiv tot despre bani este vorba!