PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Horoscop

Horoscopul lui Dom' Profesor. Prenumele copiilor şi creşterea populaţiei

Autor: | | 0 Comentarii | 3435 Vizualizari
Radu Ştefănescu
Pe 16 ianuarie s-au născut Niccolo Puccini, Ethel Merman, Fulgentio Batista, Andre Michelin, Kate Moss, Sade, Radu Gheorghe, Catrinel Paraschivescu, Dragoş Alexandrescu, Radu Paladi, Virgil Calotescu. Pe 17 ianuarie s-au născut Benjamin Franklin, Pedro Calderon de la Barca, Anton P. Cehov, Muhammad Ali (Cassius Clay), Al Capone, Dalida, Jim Carrey, Anton Şuteu, Radu Theodoru, Anton Balotă.

16, 17 şi 18 ianuarie sunt cele mai importante zile din Anul Lupului, anul geto-dacilor, exceptând ziua Sf. Andrei - Anul Nou dacic.

Tradiţional, pe 16 ianuarie este Sfântul Petru cel Şchiop, Fulgerătoarele, Ciuta găinilor, Miezul iernii.

Sfântul Petru, păstrătorul cheilor Paradisului şi cel căruia Iisus i-a poruncit „tu să-Mi urmezi Mie”, adică să ţină seama de ceea ce a spus Învăţătorul, nu să facă Biserică şi să devină Papă cum a întors-o Biserica Universală ca să-şi creeze o bază divină (să ne amintim că în noaptea Crucificării, Petru „piatra” s-a lepădat de Iisus de trei ori) ei bine, Sf. Petru are, în concepţia populară o legătură strânsă cu lupii. Lupii sunt câinii lui Sân Petru, se spune în popor. Îmi vin în minte atâtea legende şi poveşti frumoase auzite aici, în ţara noastră, sau în Balcani, sau la armeni, la turci, sau la ruşi că nu ne-ar ajunge timpul până la Sfinţii Paşti. Căutaţi aceste istorii şi citiţi-le, vă îmbogăţesc sufletul cu adevărata avere, „folklore-ul”, înţelepciunea populară.

Legenda spune că acum, Sf. Petru stă la sfat cu lupii şi le hărăzeşte fiecăruia ce să prade în anul ce vine. Episodul aminteşte de Zamolxe care stătea la sfat cu Lupul Şchiop.

 

Redutabilele carnasiere au avut o legătură ciudată şi aş putea spune prietenoasă cu omul de la sfârşitul neoliticului. Haita de lupi şi echipa de vânători se ajutau, reciproc, uneori. Omul devenise cel mai redutabil prădător, suliţa cu vârf de silex, primele arcuri simple, toporul sau maiul de piatră erau arme necruţătoare. Căpriorul, iepurii, uneori chiar zimbrul, mamutul, sau chiar marile feline şi temutul ursus spelaeus cădeau în faţa armelor şi a strategiei de vânâtoare a oamenilor, strategie împrumutată de la haita de lupi. Kipling în delicioasa lui „Carte a junglei” face, de fapt, o satiră politică a partidelor politice britanice, organizate ca o haită, de la lupul alfa, şeful partidului, la ultimul venit. Organizare care dăinuieşte şi astăzi, oriunde este un partid politic, adică o haită de prădători, puşi pe jaf şi înavuţire.

În neolitic, lupul, carnasierul, a observat că omul ucide de plăcere, de cele mai multe ori mult peste posibilităţile de transport sau de conservare. Aşa că haita de lupi urmărea echipa de vânători, uneori chiar hăituind ierbivorele către suliţele oamenilor, oameni care le lăsau lupilor prada pe care nu o puteau căra. Apoi lupii s-au stabilit pe lângă aşezarea întărită a oamenilor. Au devenit, încet, încet, câini, în zeci de mii de ani. Aşa spune savantul german Julius Lips, cel care explică obârşia tuturor lucrurilor şi nu avem niciun motiv să nu credem că a fost aşa! Cine are un căţel ştie cât de inteligent este credinciosul patruped!

 

Sf. Petru, Lupul Şchiop, are o sarcină de la Domnul. Trebuie să sancţioneze exemplar, să pedepsească pe leneş, pe sperjur, pe mincinos, pe renegat. Şi mai ales pe cei care nu au grijă de animalele lor. Asta nu prea a plăcut ţăranilor noştri.

Există un sentiment fabulos în spiritul, în folclorul românesc, ba poate în întregul folclor european. O plăcere, respect, dar şi teamă şi respingere faţă de Lupul Şchiop, cel mai redutabil Filip. Şi faţă de lupi, în general.

Dacă stăm să ne gândim, niciodată cei drepţi, onorabili, credincioşi, cinstiţi şi purtători ai sarcinii de a aplica, de a realiza Cuvântul Domnului nu au fost foarte populari. Să ne amintim, de exemplu, de Torquemada, Marele Inchizitor, sau de alţi executori sau magistraţi ai credinţei, moralei, cinstei şi dreptăţii din istorie.

Sinaxar pe 17 ianuarie este Cuviosul Antonie cel Mare.

Tradiţional Antanasiile, Circovii de iarnă, Fulgerătoarele.

 

Asistăm, poate, la cea mai spectaculoasă dezvăluire a calendarelor suprapuse ale poporului român, al folclorului european. Circovii, provenind din slavonă, „ţircovnîie sviata” Sfinţii Bisericii, sunt triade de trei (rareori mai mulţi) sfinţi. Trei este numărul Sfintei Treimi, trei ciobănaşi avem în Mioriţa, trei sunt dorinţele pe care le pui, trei sunt încercările eroilor în basmele româneşti... dar sunt nenumărate exemplele puterii numărului trei. El face parte din magicul şir al Fibonacci.

16, 17 şi 18 ianuarie sunt, iarăşi, o perioadă a unei vechi sărbători europeană. Probabil a primilor locuitori, a dolicocefalilor. Nu se mai ştie cum se numea, cum se sărbătorea, la ce folosea. O sărbătoare, probabil a vânătorii, a înfrăţirii cu lupii, pecetluind legământul pe un nou an cu Lupul Şchiop, arhetipul şi totemul european.

Sunt unele ecouri în „vânătoarea regală” organizată până la Luna plină, după 16 ianuarie. M-am aplectaşi altădată asupra acestui subiect, nu îmi place vânătoarea şi nu îi accept pe vânători. Numai photo-hunting, care înlocuieşte carabina cu aparatul de fotografiat cu teleobiectiv. Aşa da, este natural, ecologic şi toată lumea este mulţumită. Mai ales sărmanele animale, iepuraşii, căprioarele, mistreţii şi chiar morocănoşii urşi.

Peste sărbătoarea cu nume uitat a vânătorilor, în calendarul păstorilor, al doilea la număr, s-au suprapus Filipii de Iarnă, lupii cei de temut, care trebuie respectaţi şi hrăniţi ca să nu facă pagube turmelor.

Al treilea calendar este cel al agricultorilor, care are conotaţii creştine. Sunt o mulţime de interdicţii în perioada Sfinţilor Petru, Antonie, Atanasie şi Chiril, în special în ceea ce priveşte lucrul. Cine nu ţine sfinţii, îl mănâncă lupul. Simplu!

Dar, doream să vă fac părtaşi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi la o nedumerirea a mea. La radioul public, la Actualităţi, acum câteva zile o duduiţă se văita că după cum arată comunicatul Institutului de Statistică Român, 2015 a fost, din nou, un an de scăderea a populaţiei, de „creştere negativă”! Şi transmitea, nu am reţinut dacă era părearea radioului, sau a celor de la Institut, sau o a treia părere, a unui om de ştiinţă, transmitea clasei politice să ia măsuri urgente pentru creşterea populaţiei în România, după modelul Franţei, care are, între toate ţările europene o creştere a populaţiei. Oops, am făcut ştiind eu ce ştiu, hexagonul nu prea are taine pentru mine. Dar îmi lipsea argumentul forte. L-am găsit în „L’Express” o inofensivă listă de nume date în anul 2015 celor născuţi în Paris. Iată lista de nume, în ordinea frecvenţei, pentru băieţi: Adam, Gabriel, Raphaël, Paul, Louis, Arthur, Alexandre, Victor, Jules şi  MOHAMED! La fete, Leila este pe locul 11.

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi, creşterea de populaţie în Franţa se datoreşte exclusiv celor aproape zece milioane de musulmani! Este o politică premeditată din partea lor, au şi câte o duzină de copii, pentru a trăi din ajutoarele sociale generoase, fără a mai munci. Aşa s-a ales Francois Hollande preşedinte şi aşa crede că se va realege şi Angela Merkel - cu voturile multor milioane de cetăţeni musulmani, paraziţi ai societăţii. Pentru ei şi pentru alţii ca ei, cu cât mai mulţi musulmani, cu atât mai bine, are cine să-i voteze!

Nu cred că cei de la Actualităţi, sau cei care au dat de exemplu Franţa, pentru creşterea populaţiei, chiar ştiau ce fac! Mai bine să aducem înapoi în ţară, cei aproape patru milioane de bărbaţi tineri şi atunci o să avem creştere de populaţie! Dar, de ce este necesară creşterea populaţiei?!! Pare un dinozaur comunist, o teorie dragă lui Ceauşescu. O să revin.

Nedumerirea mea este de natură eugenică. Oamenii de ştiinţă cunosc foarte bine că amestecul european-asiatic a dat naştere la specimene umane nereuşite din punct de vedere al imunităţii faţă de boli şi a nivelului intelectual. Poate, metişii respectivi sunt interesanţi, ciudaţi, dar doar din punct de vedere estetic. Cunoaşteţi vreun metis laureat al Premiului Nobel? Nu, pentru că nu există. Nu vreţi să ştiţi câte boli fac aceste persoane, rezultatul încrucişărilor de rase! Niciodată nu o să vedeţi rezultatele acestor studii, pentru că cercetătorii şi oamenii de ştiinţă respectivi pot fi învinuiţi de rasism şi alte o sută de “isme” din cauza perversităţii actului politic corect! O să râdeţi, dar toate acestea mi-au fost dezvăluite de o sursă a mea, de la Teheran. Probabil că nu ştiţi, dar iranienii sunt printre primii din lume, în genetică şi domenii conexe. Bomba atomică nu prea îi interesează, a fost o abureală ca să cadă la pace cu americanii. Au unsprezece bombe atomice, cumpărate cu generali cu tot, când a căzut URSS - şi ultimul cărăuş din bazar ştie asta!  

BERBEC În acest weekend călătoriile, drumurile nu sunt bine aspectate. Stai acasă, la căldură, cu pisica şi căţelul, cu un ceai fierbinte şi multe vorbe şi viaţa o să ţi se pară frumoasă şi lungă. Stai la căldură şi gândeşte-te. Este momentul să te gândeşti la un curs nou în viaţa ta. Astăzi este cazul să devii mai practic şi ceva mai diplomat, totodată; numai aşa poţi evita un mic, dar bine organizat, episod de deprimare, pe fond sentimental. Aspecte uşor nefavorabile la bani, dar foarte bune la sănătate. Nu-ţi schimba intenţiile, tenacitatea aduce succes cel putin in acest weekend! Sâmbătă, trudeşti din greu la o realizare, dai un examen care poate fi şi o apriţie-şoc la o petrecere. În orice caz este vorba de un termen, de trecerea unui obstacol. În această perioadă este bine să te limitezi la zâmbete plate şi să eviţi o atitudine prea dinamică sau chiar agresivă. Evită, de asemenea, orice decizie luată în stare emotivă. Nu începe acţiuni pe care nu le poţi finaliza singur, deoarece vei constata ca nu ai cui să-i ceri ajutorul!

TAUR Limitează-te la distracţiile de sâmbătă. Nu trebuie să întreprinzi nimic important financiar. Investiţiile şi achiziţiile constituie o nebunie periculoasă în această zi de weekend de iarnă continentală. Weekendul este sub semnul vitezei. Repede vine, repede trece. Ca un făcut timpul te presează şi mereu nu faci, nu spui ceea ce doresti, de fapt. Nu ai timp! Aşa timpul trece foarte repede, confiscat de grijile cotidiene! Sâmbata ai un prilej de distracţie, o petrecere sau participi la o zi de naştere. Chiar dacă oboseala îşi spune cuvântul, distrează-te – este singura soluţie de evitare a stresului cotidian, soluţie chiar încurajată de sistem. Oamenii care se distrează nu fac politică. Duminică ai de facut un drum. Un drum, dar cu profit, poate fi şi o expediţie de aprovizionare. Totuşi, mai bine ai sta acasă, iarna este departe de a se termina. Abia începe, cu un viscol bine temperat. Perioada de timp a acestui weekend este numai bună pentru inceperea unui mic proces de planificare, de ordonare a vieţii şi operei tale. Dacă nu te-ai apucat deja să faci curăţenie. Asta daca ai terminat cu obsesiile tale, sau alte „praguri” pe care le ai de trecut in aceasta perioadă.

GEMENI Cheltuieşti prea mult şi până la urmă pe mici lucruri inutile. Spre seară, o veste bună, de departe. Probabil un raspuns favorabil pentru una dintre problemele tale. Şi o petrecere drăguţă! Aspecte favorabile in acest weekend. Sigur, nu tuturor nativilor din zodie pentru ca astrologia nu este o filosofie comunista şi nu dă tuturor in mod egal. Sâmbătă este o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă, sunt posibile unele întâlniri întâplătoare cu prieteni vechi dar neglijaţi. Tot sâmbăta probabil ca te duci la cumpăraturi, duminică o să vrei să faci puţină curătenie în casă şi în suflet. Totuşi, sâmbătă ai un moment de inspiraţie în care crezi că ai găsit o solutie pentru rezolvarea unor probleme. Nu lasa lucrurile pe mâine, fă-le astăzi. Intai fă-ti un plan, apoi acţionează cu chibzuinţă. Nu te amesteca cu cei care nu sunt ca tine. Mezalianţele şi amestecurile de religii şi rase au fost întotdeauna motive de conflicte, mai mari sau mai mici. Sfârşitul weekendului, adică duminică seara te gaseste în activitate, în orice caz muncind cu dedicaţie şi spor la ceva.

RAC O zi de sâmbătă obositoare, dar până la urmă foarte plăcută. Seară deosebită. Dacă eşti cu prietenii, un plus de distracţie. În general, lucrurile devin mai dinamice, evenimentele mai dese. Ai mai multe ocazii să ieşi în evidenţă. Totuşi o bună parte dintre Raci trebuie să ocolească cu abilitate şi diplomaţie subiectele tabu de acasa, problemele tăioase din familie. Nu uita că tacerea este de aur, vorba de tinichea! Weekendul acesta trezeşte o bruscă dorinţă de excursii şi călătorii. Mercur, mesagerul zeilor şi protectorul călătorilor, face şi unele aspecte favorabile. Totuşi sfatul meu este să stai acasă, la căldură, iarna pe care o traversăm este departe de a fi una blândă şi îşi merită numele de „temperat continentală”. Foloseşte perioada ca să-ţi lămureşti problemele de „relaţii publice” sau să începi alte „relaţii personale”. Se mai face lumină şi pe strada ta şi in acest weekend ai sentimentul că, în fine, norocul nu ţine numai de bolta cerească şi de stelele depărtate şi reci, ci îl mai face şi omul, prin hotărârile şi atitudinile sale.

LEU Este momentul unui mic bilanţ personal. Ce ai făcut, ce mai ai de făcut, câţi bani îţi trebuie, pe cine mai suni - treburi din astea de contabilitatea sufletului. Stabileşte priorităţile. Configuraţia astrală te sprijină să obţii mai multă stabilitate. Weekendul acesta este pentru imperialii Lei perioadă a pregătirilor şi a planurilor. Trebuie să analizezi ultimele demersuri şi evenimente şi să retrasezi cursul lucrurilor. Înaintea unui nou atac, înaintea unei noi ofensive sau al unui nou proiect, forţele trebuie să se regrupeze – ce să mai spun daca este vorba de o relatie de amor! Sâmbătă, cu o configuraţie neutră, ai totuşi mai multe oportunităţi şi posibilităţi, pe care cu înţelepciune şi chibzuinţă nu o să le risipeşti, cum faci de obicei. Conjunctura astrală te sprijină să obţii mai multă stabilitate în familie sau printre prieteni. În ultima zi din weekend îţi este mai uşor să învingi dificultăţile vieţii cotidiene – doar este duminică. Poţi să întâlnesti o persoană deosebită sau să te distrezi. Întâlnirile îţi încălzesc inima şi îţi oferă suficiente rezerve de bună dispoziţie şi optimism.

FECIOARĂ O sâmbătă senină şi frumoasă, cum nu ai mai avut de mult timp. Astăzi norocul este prietenul tau cel mai bun, care te ajută să treci peste obstacole şi necazuri fără să faci nici un efort. Promovează-ţi cu hotărâre interesele personale. Nu te speti cu munca şi nu fă eforturi. Nu ai frică, păstreaza speranţa şi porţile succesului sunt larg deschise pentru tine. Continuă să perseverezi pe drumul actual! În acest weekend eşti într-o perioadă binecuvântată, de la bine la foarte bine. Cam tot ce iţi propui iţi iese – asta pentru că dai dovada de mult realism si bun simţ. Stelele avantajeaza in mod special activităţile legate de cărţi, reviste, ziare, publicaţii. Nu că ar fi foarte scumpe, dar sunt importante! Netul este anonim şi dubios, adevărata informaţie o găseşti tot dintr-o carte, sigur, o poţi descărca de pe net! Partea bună a netului este că poţi să ai acces gratis, sau foarte ieftin, la biblioteci virtuale de zeci de milioane de cărţi! Este timpul unor decizii, mai mult sau mai putin importante şi dacă ai tărie de caracter, voinţă, o să dobândeşti mai multe avantaje.

BALANŢĂ Compromisurile au în tine un maestru incontestabil. Astăzi poţi media între membrii familiei care sunt de păreri diferite şi poţi obţine armonia şi consensul atât de preţuite de zodia ta. Programul prestabilit va suferi modificări neaşteptate. O perioadă din nou puţin tensionată, mai ales de bârfe şi vorbe. Nimic foarte important, însă. Mai mult comicării decat lucruri serioase. Aşa că poţi pleca undeva, cumva, cu primul tren din gara ca să laşi totul în urma ta, măcar pentru o zi, sau două. Sigur, în imaginaţie, în spaţiul virtulal. Că dacă te urci într-un tren adevărat nu ştii dacă şi când mai ajungi undeva! Sâmbătă programul prestabilit va suferi modificări neaşteptate. Nu este nimic, însă, negativ. Trebuie să-ţi păstrezi calmul şi să dai dovadă de umor la unele informaţii mai ciudate pe care poţi să le primeşti. Duminică ai un program scurt: te trezeşti târziu şi te culci devreme, asta dacă nu te duci pe seară la vreun spectacol, sau o petrecere instant.

SCORPION În acestă zi de sâmbătă trebuie să lupţi din greu ca să-ti aperi convingerile şi ideile tale, dar nu duci lipsă nici de argumente nici de inspiraţie - la o convorbire de două ore pe mobil! Încep să se profileze avantajele şi succesele. Weekendul este o vreme când trebuie să accepţi responsabilităţi sporite într-o perioadă tensionată şi afectată financiar. Asta inseamnă că trebuie să faci o cheltuială neprevazută. Retrage-te astăzi, ca să câştigi mâine! Dacă ai probleme în dragoste nu este indicat să le discuţi in acest weekend, mai gândeşte-te. Perioada, totuşi, îţi este favorabilă. Ziua de sâmbătă face să-ţi crească energia, ceea ce se traduce printr-un mare volum al activităţilor făcute cu entuziasm. Un anumit procent dintre Scorpioni primeşte o informatie neaşteptată, plăcută - sau o întâlnire neanunţată cu o persoană dragă. Încep să se profileze avantajele şi succesele eforturilor susţinute din ultima perioadă de timp. Duminică eşti la un spectacol sau la o aniversare sau fă ca acest lucru să se întâmple – te relaxezi şi faci provizii de bună dispoziţie.

SĂGETĂTOR O zi veselă pentru tine şi ai tăi, poţi să-ţi permiţi să nu faci nimic şi doar să-ţi scoţi trupa la un film 3D. Gândurile care te framântă nu au temei, o rezolvare neaşteptată te va mulţumi. Un weekend bun la toate, mai puţin la bani. Nu trebuie sa faci cheltuieli importante şi atenţie unde pui banii sau cărţile de credit. Nu da cu împrumut bani, nu lua cu împrumut, ocoleşte cazinourile şi casele de pariuri. Weekendul este favorabil, mai ales în afirmarea propriei personalităţi. Dacă vrei să ai dreptate, să prevalezi, aceasta este ziua! Trebuie să eviţi discuţiile în contradictoriu cu persoanele de sex opus, sau cu cei care îţi poartă de grijă, fără să ai nevoie, din familie, sau dintre prieteni. Bănuielile tale nu se confirmă, sau se confirmă parţial. Până la urmă timpul te favorizează. Nu ai grijă, o să te descurci şi de data aceasta. Stelele fixe si vremea dar şi vremurile, puternice prin schimbări, îţi conferă energia de care ai atâta nevoie.

CAPRICORN O vreme ca de vacanţă şi petreceri, de un timp plăcut petrecut în compania celor dragi. Unii Capricorni au ceva timp liber şi pentru relaxare. O zi plăcută, în care te simţi tot timpul vesel. Carisma proprie şi tupeul personal sunt foarte bine aspectate. Aşa că nimeni nu te poate întrece! O mică nerealizare, sau un eşec minor care te pune pe gânduri, asta sâmbăta. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai în cursul prînzului din ziua de sâmbătă. Nu te lăsa copleşit de rutină, căută să te distrezi cu ceva nou în acest weekend şi să legi noi prietenii. Poate distracţia are şi o parte educativă, poate noua cunoştiinţă îţi oferă informaţii noi. Ceea ce însă te enerveză enorm sunt bârfele şi intrigile. Majoritatea bârfelor şi intrigilor nu se fac din răutate ci din prostie şi mahalagism, aşa că nu te enerva în mod disproporţionat şi inutil. În situţia în care vrei să iei atitudine consulta-te duminică cu cei născuţi sub semnele Gemenilor si ale Vărsătorului, vei gasi multa bunavoinţă, sfaturi competente si idei bune. Doar sunt specialiştii zodiacului în “relaţii publice”.

VĂRSĂTOR Vrei neapărat să pleci la munte! Dacă nu vrei să asculţi sfatul stelelor şi să stai acasă, pregăteşte-te temeinic, va ninge viscolit şi vei avea nevoie de mult noroc. Nu uita trusa medicală! Poţi să pleci la munte, dar mai bine te distrezi acasă. Favorurile stelelor se îndreaptă spre cumpărături şi petreceri. Cam asta se face în weekend. Sau cumpărături pentru petreceri, pentru că ceea ce cumperi in acest weekend va face mare plăcere celor dragi. Petrecere care, cum altfel, s-a stabilit pentru sâmbăta seara. Poate fi o sărbătoare a unui dragălaş şi foarte iubit membru junior al familiei. Pentru un procent dintre nativii din zodia de aer a Vărsătorului de apă, sâmbăta este un bun prilej să călătorească şi/sau să înceapă o scurtă excursie. Pentru cei care, dintr-un motiv sau altul nu pot pleca de acasă, perspectiva se îmbunătăţeşte într-un mod spectaculos, pentru că relaxarea este un bun sfetnic. Mai bine stai acasă! Perioada este favorabilă, mai puţin în ceea ce priveşte noile relaţii sociale.

PEŞTI Stai acasă, nu pleca la drum lung! Oricum, tot nemulţumit o să ajungi, pentru că, ca te obicei, se vor folosi alţii de tine. Familia şi/sau prietenii, care îţi fac program complet de weekend. Un weekend obositoar, dar foarte plăcut. Seară de sâmbătă deosebită în compania celor dragi. Nu te mai lăsa prins in capcana clasică întinsă zodiei tale ca să nu vezi întregul. Deschide bine de tot ochii, mai ales la relaţiile tale sociale! Pe de alta parte vremea te invită la ţară, poate şi pentru o aprovizionare direct de la producător. Da, dar dacă începe viscolul rămâi acolo! Mai bine stai la căldură, acasă şi faci curăţenie. Cu ceva planete binevoitoare, toată această configuraţie face ca perioda în discuţie să fie benefică. Magnetismul personal al nativilor şi nativelor din zodia duală a Peştilor este în creştere, în special sâmbătă. Duminică este o zi liniştită şi relaxantă în mijlocul familiei. Acordă mai mult timp familiei, prietenilor vechi, relaţiilor verificate - te vei simţi foarte bine in compania lor!


Tag-uri: Horoscopul lui Dom Profesor, Radu Ştefănescu, horoscop, berbec, taur, gemeni, rac, leu, fecioara, balanta, capricorn, sagetator, varsator, pești, sorpion, horoscop evz, horoscop ștefănescu, zodii
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Horoscopul lui Dom' Profesor. Prenumele copiilor şi creşterea populaţiei.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>
Cele mai distribuite articole similare

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




Ma abonez la newsletter
Sunt de acord cu termenii si conditiile concursului
* Toate campurile formularului sunt obligatorii