Horoscopul lui Dom' Profesor. Sindromul oboselii cronice

Horoscopul lui Dom' Profesor. Sindromul oboselii cronice

Pe 2 februarie s-au născut James Joyce, Fritz Kreisler, Talleyrand, Giscard D’Estaing, Harry Corradini, Vladimir Găitan, Ştefan Rusu, Nicolae Tatomir.

În calendar este Întâmpinarea Domnului, zi cu roşu şi Sfinţii Iordan şi Gavriil.

Tradiţional, Stretenia, Filipii de iarnă, Martinii de iarnă, Martinul cel mare, Târcolitul viilor.

A noua zi a Filipilor de iarnă, dedicată femeilor

Ne puteți urmări și pe Google News

Stretenia, vorbă slavonă, este o femeie misterioasă, rea, deosebit de periculoasă, care se ia la harţă cu Sf.Trifon şi îl dovedeşte ba mai şi pedepseşte cu lupi şi urşi mânioşi sculaţi din somn. Sigur, o reminiscenţă din matriarhat, când femeia prevala. Şi iarăşi, poate fi  ecoul unei mari zeiţe europene, poate Demeter. Poate Ceres... cine mai ştie!

n timp, ca să se pozitiveze încărcătura spirituală a zilei, s-a spus că este ziua Maicii Domnului, care, în fine, reuşeşte să ajungă la Templu spre consacrarea Pruncului, la patruzeci de zile de la Crăciun!

Lupul Şchiop este eclipsat, sau reprezentat, de Sf. Trif cel cu nasul tăiat şi mai spun oamenii, cam nebun la cap. Pentru că a avut îndrăzneala s-o întoarcă ieri din drum pe Fecioară, pentru că dreptul adevăr era că pe 31 ianuarie nu erau 40 de zile de la Naşterea Fiului. Nebunia a trezit în toate culturile umane un respect religios, pentru că „nebunii spun adevărul”.

Dar, important, pentru ziua de 2 februarie, este Târcolitul viilor, ritual de început de an viticol. După regiuni, obiceiurile diferă, dar cam oriunde în Europa, unde creşte viţa de vie, se înconjoară via de trei ori de către proprietar.

De exemplu, în Sicilia, toată familia înconjoară via, spunând în gura mare rugăciuni - să ne amintim că insula a fost colonie grecească şi că la Siracuza a murit marele Arhimede. În Franţa se fac mici ofrande la fiecare colţ al viei. La noi, în România, se face un cârnat caltaboş special numit „bundărete”. Stăpânul viei pleacă dis-de-dimineaţă cu traista cu bundăretele, ţuică, dacă vrea struguri de vin şi vin roşu, dacă vrea struguri de masă. La fiecare colţ al viei taie o ramură, o unge cu funingine din vatră şi cu untură de la Ignat, muşcă din bundărete şi bea o gură de băutură. Apoi, închinându-se către Răsărit spune: „Doamne, să-mi faci struguri cât bundăretele!”. Iar adresându-se viei „Bună dimineaţa, vie, faci struguri, sau te tai!”. Coardele tăiate se pun cruce peste piept şi se aduc acasă unde se plantează, devenind „Norocul viei”.

Un ameste de obiceiuri arhaice, precreştine (poate un simulacru de Mistere) cu o pojghiţă, o vopsea subţire creştină!

„În această zi se întâmpină iarna cu vara şi se iau la luptă!” Elena Niculiţă-Voronca, Datinile... vol. II, 1998, pagina 258.

Dragi lupi, padawani şi hobiţi, v-am sfătuit adesea, în horoscopul meu, să nu vă repeziţi, să nu faceţi eforturi mari, ca să nu ajungeţi în starea de oboseală cronică.

Ei bine, un corespondent din Germania, un medic de origine română naturalizat în Bavaria, mă laudă de m-am înroşit, dar are dreptate: horoscop ca în EVZ nu se mai întâlneşte în multe ziare, în lumea largă!

Şi îmi spune istoria „sindromului de oboseală cronică”, ca o completare la multele mele sfaturi să nu vă epuizaţi, ca Raluca Stroescu, vă mai aduceţi aminte? Iată:

În anul 1974 Nancy Kaiser din Albuquerque era o femeie după care bărbaţii întorceau capul. Avea 38 de ani, dar ducea o viaţă foarte activă, arăta foarte bine, pentru că juca golf şi înota mai tot timpul. Viaţa părea frumoasă şi promiţătoare pentru ea. Până într-o frumoasă zi de august. Brusc, Nancy, a simţit că moare cu zile, că nu mai are pic de energie. Din ziua aceea s-a simţit tot timpul moartă de oboseală, muşchii o dureau şi mişcările nu mai erau precise. Făcea infecţii urinare şi avea mari probleme de memorie şi comportament. „Menopauză precoce” a fost diagnosticul medicului ei, care a indicat operaţia de histeroctomie. Au castrat-o rău pe săraca femeie, i-au scos tot, uter, ovare şi... nimic, ba mai rău!

Nancy a fost trimisă la psihiatrii. Aceştia, mult mai nebuni decât proprii pacienţi, au pus diagnosticul de depresie: „pacienta îşi plânge uterul pierdut”. Un tâmpit de psihiatru voia s-o convingă pe săraca femeie că totul se datoreşte unei relaţii vinovate cu tatăl ei! Aşa cum vă spuneam, psihiatrii, psihologii şi alţi psihi-pupu sunt mult mai nebuni decât pacienţii lor. Există un foarte documentat probatoriu care susţine această afirmaţie, spune doctorul în medicină din Germania!

Din fericire, Nancy Kaiser nu era săracă şi avea o asigurare de sănătate de aproape un milion de dolari. A fost la 212 (două sute doisprezece) doctori, specialişti diferiţi!

Până la urmă, a avut noroc, unul dintre ei i-a pus diagnosticul, pentru prima dată în lume, CFS, „Chronic Fatigue Syndrom” şi a tratat-o cu Ampligen, un medicament experimental, pe atunci, folosit contra SIDA. Nu este foarte clar ce declanşează sindromul oboselii cronice, o dezordine gravă a sistemului imunologic, se pare că este un virus omniprezent, herpesul de tip Epstein-Barr, dar nu este singurul vinovat de boală, sau aşa am înţeles eu. În cazul lui Nancy, finalul a fost fericit, a putut să ducă o viaţă normală, după ce a reuşit să scape ca vai de capul ei din mâna doctorilor.

Michael, doctorul din Germania, spune că sunt mulţi, poate sute de milioane de bolnavi, (de la 7 la 3.000 la 100.000 de adulţi) de CFS în lume şi numai 3% sunt diagnosticaţi.

„Pur şi simplu medicina nu-i vrea pe aceşti bolnavi!”

Născuţi gata obosiţi, la români este greu să depistezi CFS! Ei, glumeam... Totuşi, dacă aveţi:

- oboseală permanentă

- stare febrilă sau frisoane

- dureri de gât

- nodulii limfatici palpabili

- dureri mari de muşchi şi de articulaţii

- dureri de cap, mai ales dimineaţa şi seara

- probleme neurologice (pierderea memoriei, confuzie, ameţeli, tulburări vizuale)

- tulburări de somn, în special insomnie, somnul nu reface

Ei bine, dacă aveţi instalarea acestor simptome toate deodată, aţi tras lozul necâştigător, puteţi să aveţi CFS, o boală inexistentă în registrul asistenţei medicale gratuite din România. Deci, nu puteţi să fiţi trataţi! Decît în afara României, conform normelor EU, spune medicul din Bavaria.

Se estimează la circa cincizeci de mii numărul celor cu CFS în România. Poate şi Raluca Stroescu era bolnavă de CFS, Dumnezeu s-o odihnească! Nedepistaţi, netrataţi, aceşti români fără vină mor cu zile!  Încă o cauză, pe lângă multe altele... spune Michael. Şi mai spune că de aceea a plecat în Germania, ca să facă medicină, cum i-a jurat lui Hipocrat, nu din cauze financiare, în România avea, primea de la pacienţi, mai mulţi bani!

 

BERBEC  E greu, astăzi tragi cât poţi de cei din jurul tău, ca să se apuce de treabă, la serviciu, sau acasă. Nu da crezare celor care vor să-ţi strice ziua cu veşti proaste, trebuie sa verifici!

Astăzi ai mai multă nevoie de bani, decât de obicei. Nu prea găseşti. Sfârşitul zilei este apoteotic, cu toată turma de Berbeci umblând după bani pe la părinţi, prieteni, colegi, profesori, bănci, fonduri, cooperative de credit, cămătari etc. Pâna la urma oboseşti. Stelele nu spun daca gaseşti banii, ci doar că-i cauţi!

TAUR  De dimineaţă poţi primi unele veşti. Dar, fii iscusit în modul cum le interpretezi. Nu toată lumea îţi vrea binele! Atenţie, cu gândul la rezolvarea unei probleme urgente, poţi să uiţi ceva!

Astăzi planifică timpul cu atenţie, fii critic şi rezumă-te la fapte. Nu te baza pe zvonuri şi bîrfe – în perioada în cauză sunt înşelătoare. O dimineaţă de luni plină şi cam plictisitoare, până la urmă. Urmată de o după amiază monotonă, dar, poate un film. Una dintre zilele acelea în care te întrebi mai târziu, ce ai făcut, de fapt ?! Ei, zi de luni!

GEMENI  Eşti surprins de o atitudine. Analizează faptele, vezi dacă eşti confortabil, sau pierzi timpul. Cineva din jurul tău te bârfeşte, dar este vina ta, pentru că ai dat din casă, cum se spune!

Ai sentimentul împlinirii dar şi senzaţia că „mai sunt multe de făcut”.  Nu apare nici un semn important de reorientare drastică şi dramatică a situaţiei tale. O zi favorabilă, deci, în special pentru activităţile de rutină. Comunică cu prietenii. Veşti interesante şi programe de distracţie, mai pe seară.

RAC  De bine, de rău, astăzi reuşeşti să păstrezi controlul situaţiei, chiar pus în faţa unor absenţe şi întârzieri inexplicabile.  Ai noroc, poţi găsi lucruri pe care le doreai, la preţ redus!

Configuraţia stelelor arată o perioadă complexă cu multiple aspecte, care se succed rapid. Aşa cum am spus aspectele sunt complexe, aşa că te poţi aştepta şi la veşti mai puţin plăcute, legate de întârzieri sau de persoane care se dau la fund şi nu mai raspund la telefon. Atenţie la o posibilă dispută în familie sau cu partenerii. Dacă lucrurile se înfierbântă, poţi invoca o durere de măsele sau o întâlnire extrem de importantă, nu intra la scandal!

LEU   Eşti surprins, dezamăgit, de atitudinea unor persoane din jurul tău. Poate pentru că te-ai sprijinit prea mult pe cei neserioşi, care promit, dar nu îşi ţin cuvântul. Rabdă, dar nu uita!

Noi idei par să se contureze. Mai tot ce faci astăzi, încerci săp faci în interesul tău. Mai pui încă o piatră, ca la jocul de Go, pe drumul succesului tău. Prietenii, familia, anturajul apropiat este avantajat de stele. Poţi folosi prilejul ca să petreci o seară foarte plăcută în compania lor! 

FECIOARĂ   O conjunctură complexă, cu multe aspecte, te îndeamna la mai multă discreţie şi la o anumita diplomaţie cu cei din jur, dar, mai ales, cu cei dragi, cu familia. Zâmbeşte şi taci din gură!

Începutul săptămânii pare să fie foarte liniştit, chiar plictisitor. O dimineaţă plină şi cam monotonă, până la urmă.  Poţi folosi această zi ca să-ţi faci un bilanţ al lucrurilor pe care le ai de făcut. Poţi, şi trebuie să faci mici schimbări în structurile tale personale, ordonează-ţi bugetul de venituri şi cheltuieli, „cash-flow”. Detaliile sunt mai importante, astăzi! S-ar putea să ai nevoie de ajutor şi tu!

BALANŢĂ   Vrei să faci pe placul celor din jur, renunţând la propriile interese. Este o politică falimentară, pentru că nu o să poţi place tuturor. Şi preţul e prea mare, încearcă, doar, să ajuţi!

Dimineaţă foarte dinamică, cu multe întâlniri în care se pot finaliza vechi proiecte şi idei. Trebui să-ţi temperezi gama simţămintelor pentru că eşti într-o perioadă de hipersensibilitate. De asemenea, în afaceri sau dragoste nu lăsa nici o neclaritate în perioada menţionată, exprimă-te clar şi concis, ba mai repetă, la fel, dacă este nevoie. O discuţie, din a doua parte a zilei, îţi poate clarifica o situaţie care pare scăpată de sub control.

SCORPION    Nu prea este uşor să găseşti colaboratori cu care să-ţi împărtăşeşti secretele. Şi apoi să nu te trădeze! Dragoste, sau afaceri, există un singur fel secret: cel ştiut de o singură persoană!

Dimineaţa este activă, poate chiar prea activă, aşa că trebuie să eviţi graba şi nerăbdarea. După o dimineaţă “interesanta”, dar obositoare, este cazul să te relaxezi puţin. Nu prea mult, pentru că nu te lasă energia proprie! Poate te duci la un spectacol, sau la un concert, sau la un film nou?

SĂGETĂTOR   Se pare că totul merge bine, în această primă zi de lucru, din februarie. După program, ai chef de o plimbare prin oraş şi te întâlneşti cu vechi prieteni. Îţi fac plăcere veştile primite!

Din nou o zi aproape favorabilă, mai ales sub aspectul veştilor şi noutăţilor pe care le afli. Cumpărăturile şi achiziţiile sunt favorizate ca şi „rectificările” în afaceri. Seara foarte romantică, sigur, dacă ai vârsta şi dispoziţia necesare.

CAPRICORN   Fii mai reţinut, nu mai face eforturi mari, măcar astăzi. Doar este luni, ai o întreagă săptămână în faţă. Lasă proiectele obositoare pentru altă dată, concentrează-te pe lucrurile uşoare!

Dimineaţa te pot bântui nişte „fantome” ale trecutului. Nu ceda nostalgiei, deciziile luate au fost cele mai bune la momentul respectiv. Pe seară, mare grijă la variaţiile de temperatură! Zi favorabilă schimbărilor, călătoriilor scurte, deciziilor cu aspect financiar. Toate aspectele sunt favorabile, mai puţin cele care ţin strict de interesul tău personal, adică de iluziile care ţi le faci!

VĂRSĂTOR   Astăzi nu folosi cuvinte complicate, şi nu te lansa în discuţii interminabile. Comunicarea nu este domeniul în care excelezi, aşa că mai bine zâmbeşte şi taci. Sau, recită poezii de amor!

Pe cât posibil, astăzi nu schimba nimic din ce ai stabilit anterior, atât în afaceri cât şi în dragoste. Uneori noul este duşmanul binelui. Nu tot ce este nou este şi bun. Din nou ai ceva de rezolvat, dar numai în cursul prînzului. Iti plac lucrurile clare si faci achizitii solide. Mai pe seară, trebuie sa verifici un dispozitiv domestic mecanic sau electronic – ca să nu-ţi facă probleme costisitoare pe viitor!

PEŞTI   Simţi lucruri care te fac să vrei să acţionezi. Oare, ai uitat ceva? Ai făcut ceea ce trebuia? Ai luat decizia potrivită? Asta se numeşte responsabilitate, o calitate rară în ziua de astăzi!

Evită să te enervezi degeaba din cauza unor nimicuri sau a unor defecte de comunicare.  Fii deosebit de clar în discuţii sau în negocieri.  Ziua de astăzi este un prilej să recapeţi iniţiativa. Favorurile stelelor se îndreaptă spre cumpărături inspirate. Surprinde-i pe cei dragi făcându-le niste mici cadouri, aşa, fara nici un motiv, doar ca să le arati afecţiunea ta!