Horoscopul lui Dom' Profesor | Zodia României este Săgetătorul

Horoscopul lui Dom' Profesor | Zodia României este Săgetătorul

Pe 3 septembrie s-au născut Charlie Sheen, Urho Kekkonen, Pietro Locatelli, Maria Ciobanu, Marina Voica, Ovidiu Drâmbă, Pavel Dan. Pe 4 septembrie s-au născut Daniel H. Burnham, Rene de Chateaubriand, Mitzi Gaynor, Andrei Kalman, Radu Codreanu.

 

În calendarul creştin ortodox sunt, pe 3 septembrie, Sfinţii: Antim din Nicomidia, Teoctist, nume de bună aducere aminte, în seceta religioasă de astăzi. Pe 4 septembrie pomenim pe Sf. Vavila - protectorul animalelor. Dar și pe Sf.Proroc Moise și Petroniu. Nimic în „Kalendar”.

Pe 4 septembrie Sf. Sfinţit Mc. Vavila apare ca unul dintre puţinii protectori ai animalelor, fiind el însuşi o fiinţă compozită, jumătate om – jumătate animal.” Antoaneta Olteanu, Calendarele poporului român, 2001, pagina 393. Zi foarte periculoasă pentru cei care nu iubesc animalele, dar care trebuie respectată mai ales de crescătorii de vite şi de oamenii care au prieteni un căţel sau o pisicuţă. Sau mai mulți! Eu am ca prieteni necuvântători nouă căței, un pod de pisicuțe, cam o duzină, doi arici, trei veverițe și câteva stoluri de păsărele. Prietenii unui pustnic.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sf. Vavila este o trimitere la Marele Zeu Pan din mitologia grecească. Unii istorici sunt de părere şi Mircea Eliade se număra printre ei, că Pan, cântăreţul din nai, este cel mai vechi zeu, moştenit de la primii locuitori ai Europei, de la dolicocefalii cei misterioşi.

Sf. Vasile cel Mare spunea:  „creştinul cel ce face bine aproapelui va sta la dreapta Domnului, pentru că se va numi drept, dară creştinul care va avea grijă de vitele şi animalele sale va sta în Inima Domnului, că se va numi blând!”

"Evenimentul Zilei" din 3 septembrie 1941 a fost că 600 prizonieri de război sovietici şi 250 de polonezi au fost ucişi, folosindu-se "camere de gazare". S-a întâmplat la Auschwitz. Otrava folosită a fost, pentru prima oară în istoria infamiei umane, Zyklon B, un pesticid care prin hidratare dezvolta un gaz lethal din familia cianurei, cum ar fi fost să fie la Roşia Montană. Folosit în acest scop pentru prima dată. Până la sfârşitul războiului aveau să piară în camerele de gazare un milion două sute de mii de oameni.

Fiind weekend o să vă răspund la câteva întrebări puse de mai mulți dintre domniile voastre, concomitent.

Da, există un risc seismic. Statistic, cutremurele din regiunea noastră, profunde, de tip Vrancea, sunt mai dese primăvara și toamna.

Nu, am mai spus, eclipsa din 1 septembrie nu influențează cu nimic România.

Mă întrebați care este zodia României. Zodia României ar trebui să fie Săgetătorul, în astrologia mondială se ia drept zodie a statului respectiv, zodia în care cade ziua națională. Mai sunt excepții, în cazuri istorice. Sau cazul SUA, care nu este în zodia Racului, ci în zodia Gemenilor. I se potrivește mai mult. Marele astrolog francez, André Barbault, arată într-o lucrare de astrologie globală că există o tendință, cu multe exemple statistice din istorie, ca statele să se grupeze în alianțe și uniunii conform compatibilităților zodiacale. Și, că, războiele au izbucnit mai ales între state adverse din punct de vedere astrologic. Sau, observă el, statele au primit atributele zodiacale, tocmai din cauza mersului istoriei, a prietenilor și a inamicilor.

Totuși, aici trebuie să risipesc o părere preconcepută și larg răspândită printre astrologi și civili. Un stat nu se tratează ca un nativ oarecare, adică se ia ziua de naștere se face horoscopul, tema natală și se interpretează, cu mai multă, sau mai puțină știință. Este fals și periculos! Prea simplu, prea superficial, prea stupid! Calcului destinului unui stat este complex și nu este la îndemâna oricui.

Sunt câțiva în lume care știu cum se calculează destinul unui stat. Este ceea ce este teoria cuantică, față de mecanica clasică, în astrologie. În spațiul slav sunt doar doi astrologi care știu aceste calcule, de exemplu. Unul este prietenul meu, ucrainianul Anatoli Zaițev, un cunoscut om de știință, un astronom și fizician, celălalt este un căpitan de rangul doi din Sankt Petersburg, aflat în slujba lui Vladimir Vladimirovici Putin. Nu am putut să aflu numele ”marinarului” este clasificat.  În Europa mai sunt un polonez și un italian, mi-a spus Anatoli de ei, dar probabil că și ei sunt în slujba cuiva!

Acum vă rog să mă scuzați, parcurgerea curierului de la Bruxelles este chiar pasionantă. Știți ce au făcut cei de la UE? Au urmărit nivelul discuțiilor de pe forum, de pe net, din mai multe țări din Europa, 17 țări,  din punct de vedere al acurateței informației și al nivelului de inteligență și cultură. Timp de mai mulți ani, șapte ani, după un algoritm sociologic sofisticat, în anumite zile ale săptămânii și ale lunii. România nu este prezentă în studiu, dar și aici este ca oriunde. Situația, o știam de mult, lumea se prostește și se sălbăticește! Pe forum se dezlănțuie pasiuni și sunt folosite invective pe scară largă, dar nu cei care au dreptate și sunt corecți din punct de vedere al informației și a culturii generale prevalează, ci cei care sunt mai violenți în limbaj și folosesc informații și definiții, false, sau incomplete, dar care se găsesc pe net și le citează în favoarea lor. Iar prostimea, majoritatea amorfă, dau dreptate celor care nu o au. Cei mai deștepți, mai informați și culturali, cedează! Nu am ajuns la concluziile studiului, dar le bănuiesc.

Este weekend, aveți grijă de domniile voastre, mi-a venit o idee și trebuie s-o discut prin Skype, cu cele câteva creiere de excepție care mai există în lume, pe care le cunosc. De câțiva ani de zile, nu mulți, parcă am intrat într-un câmp al substanței negre, negative, totul nu este cum ar trebui să fie, lumea este îngrijorată, războiul amenință, fețele copiilor sunt triste, dezastre și nenorociri ne pândesc. Am o idee, eu nu gândesc aristotelic, ci non A, nu vreu să vă sperii înainte de a o discuta cu cei care contează pe lumea asta.

Dar, speranța există întotdeauna, a rămas pe fundul cutiei Pandorei, unde lucrurile sunt imortale, să sperăm în bunătatea zilei de mâine, pentru că este, în definitiv, o altă zi!

BERBEC   Sâmbătă, lucru neobişnuit pentru tine, păstrezi un atuu pe care să-l foloseşti la momentul potrivit. Eşti precaut şi chiar şiret. Şi carisma e bună, aşa că poţi reuşi în ceea ce doreşti. Se pare că sâmbăta aceasta ai o gândire flexibilă, fără încăpăţânări, ceea ce te face mai simpatic anturajului. Azi trebuie să te fereşti de incidente sau accidente cauzate de foc şi metal. Sâmbătă  reuşeşti să cazi de acord şi să închei o alianţă cu cineva din anturajul apropiat. În general eşti prea dur cu tine şi cu cei din jur, astăzi când gândire ta este mai flexibilă, oferă-ţi momente de distracţie, de exemplu, un spectacol pe seară. Duminică este o zi de cumpărături sau de călătorie. Nu-ţi fă niciun program, în aparenţă. Lasă lucrurile să se întâmple. Este bine să eviti, dacă poţi, subiectele cu caracter emotiv.

TAUR  Cu toate că eşti imprudent şi de obicei te bazezi pe "încredere", în weekend ai noroc! Nimeni nu profită de naivitatea ta. Cei din jur sunt preocupaţi şi au "poker face". Au problemele lor! Sâmbătă sunt posibile  mici schimbări, o întâlnire care îţi face plăcere şi una nu prea. Începe să se contureze un nou concept, o nouă ideeu sau proiect, probabil pentru toamna care îşi intră în drepturi. Sâmbătă, aspectele iţi indică să nu te repezi să tragi concluzii, să ai răbdare, pentru ca lucrurile se pot lamuri. Veştile pe care le primeşti prin mobil, din presa, sau reţelele de socializare par importante. Duminică - posibile disensiuni dimineaţa, care pot fi evitate prin amânarea unor întâlniri sau vizite. Seara plăcută, favorabilă dragostei.

GEMENI   Ai o propunere nouă, sau un proiect mai vechi, care trebuie finalizat. Te comporţi foarte politicos şi civilizat, nu vrei să deranjezi pe nimeni, ceea ce este foarte frumos din partea ta! Sâmbătă configuraţiile benefice sunt in cumpănă cu influenţe mai puţin favorabile, aşa că ai o zi obositoare, dar fără evenimente notabile. O zi care trece repede, pentru că nu ai de ce să te temi, dar nici nu ai de ce să-ţi aminteşti mai târziu! Duminică trebuie să fii conservator şi să refuzi ceea ce nu este conform vederilor tale. Evită băuturile reci şi alimentele prea grase sau foarte consistente. Duminică nu prea îţi arde de glumă. Este una din zilele acelea când eşti posomorât şi mizantrop.

RAC  În acest weekend nu prea te interesează părerea celor din jur și eşti prea tensionat ca să te bucuri de succes. Victoriile fără glorie sunt specialitatea ta, eşti din nou singur în mulţime! Sâmbătă găseşti o mare satisfacţie în ajutorul pe care-l oferi la treburile casei, sau în sprijinul unui prieten. Ascultă-ţi vocea instinctului profund şi redu ritmul, sâmbăta este o zi de odihnă. Duminică ai parte de un fel de cadou mare, poate o veste bună, un fapt neaşteptat si care te pregateste pentru niste planuri de viitor la care nici nu indrazneai sa te gandesti. Esti mare mester in a te speti spre gloria altora. La sfârşit constaţi că numai pe tine te doare capul şi spatele, ba chiar şi buzunarul. Fă-ţi strategii ca să nu mai fii folosit!

LEU    În weekend reflectezi că nimic nou sub soare, ai mai avut astfel de probleme... Încep să se lamureasca unele probleme legate de domeniul sentimental. Însă, mare atenţie la ce îţi doreşti! Sâmbătă eşti distrat şi nu te poţi concentra după o săptămână obositoare. Poate un pic-nic, un grătar, sau o ieşire în oraş cu familia sau prietenii te reconfortează şi îţi „încarcă bateriile”. Duminică horoscopul este slab aspectat, dar ai configuratii minore faste mai ales in domeniul distracţiilor, că asta trebuie să faci în weekend!  Proiectele tale de weekend sufera de un defect major - se bazeaza mai mult pe intamplare decat pe planificarea abila a fortele proprii!

FECIOARĂ   Sâmbătă înţelegi cu mai multă uşurinţă relaţiile complexe dintre cei din jurul tău! Duminica o dedici artei comodităţii, te trezeşti târziu şi te culci devreme, vremea te trage la somn! Sâmbătă, în dragoste este bine să-ti recunoşti greşelile, mai ales pe cele mici! Este cazul zilei de azi, când poţi întoarce în favoarea ta un impas sentimental sau te poţi bucura de un avantaj. Nu trebuie să stai ore întregi sub duş, apa costă!  Duminică trebuie să zâmbeşti şi să-ti păstrezi calmul, mai ales dacă auzi si vezi lucruri neplacute; mananca alimente naturale si evita dulciurile. In urma unei analize cinstite si atente trebuie sa lasi deoparte problemele care nu sunt ale tale si sa te concentrezi la propriile interese.

BALANŢĂ    Domeniul relaţiilor sociale e afectat. Eşti mai puţin nervos, dar sigur, agitat! Încercă să destinzi atmosfera, ceilalţi pot fi recunoscători, pentru că "fericiţi sunt făcătorii de pace"! Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Sâmbătă ai nevoie de mai multă mişcare, de mai mult sport. Trebuie să eviţi mişcările bruşte. Program de distracţie pe seară, profită din plin. Duminică este evident că magia relatiilor sociale este cam departe de modul tau direct de abordare. Totuşi, vei avea castig daca vei adauga si un zambet. Acordă mai mult timp familiei,  prietenilor vechi,  te vei simţi foarte bine.  Nu încerca să-ţi depăşeşti condiţia cu orice preţ, nu cheltui mai mult decat îţi poţi permite.

SCORPION  Ai dezgropat securea războiului şi vrei ca toată lumea să te urmeze! Încearcă să găseşti o soluţie paşnică, fără scandal, negociabilă, pentru că "cine scoate sabia, de sabie va pieri"! Sâmbătă eşti pe drumul cel bun! Începi să înlături din calea ta obstacole, în special propriile limite. Te distrezi, te odihneşti, eşti mai entuziast şi te gândeşti cu încredere la viitor. Duminică reflectezi că  de mai multa vreme doreai un grad mai mare de libertate materiala pe care stelele te sprijina astăzi sa-l obtii prin harnicie si chiar cu putin noroc. Astrele au aspecte favorabile: sănătatea îţi este bună, viaţa personală – armonioasă, iar situaţia financiară nu îţi mai pare teribilă.  Nu trebuie să exagerezi  disensiunile din familie şi cu prietenii. Primeşti cu plăcere nişte vizite sau veşti de departe.

SĂGETĂTOR    Înainte de a te arunca cu capul înainte şi să iei o decizie rapidă, încearcă să analizezi şi să înţelegi motivele problemei cu care te confrunţi. Poţi să descoperi că e o situaţie obiectivă! Sâmbătă ai nevoie de o evadare în natură. Poate la mare, poate la munte. În orice caz trebuie să eviţi orele întunericului, când și dacă călătoreşti. Soarele, lumina, te avantajează în această sâmbătă.  Duminică cu dragostea stai ceva mai bine decât în mod obişnuit, asta nu înseamnă că pe total stai excelent. Prietenii îţi sunt aproape ca întotdeauna, considerându-te, pe undeva, centaurul lor cel protector.

CAPRICORN   Conjunctura arată că în weekend lucrurile încep să meargă spre bine, acasă, sau în domeniul sentimental.  Fii atent la nişte termene, sau întâlniri, să nu întârzii! Timpul parcă zboară! O zi favorabilă pentru fiinţa magică dar sentimentală din tine. Iţi prieşte o discuţie la o cafea cu ingheţată şi faci planuri. Prietenii te ajuta astazi chiar fara sa-i bati la cap. Veşti bune. Duminică, cu zodia lipsita de planete (exceptând eternul Pluton) si slab aspectata, fie te plictisesti teribil, fie te enervezi de lipsa evenimentelor si de mediocritatea colegilor.  Nimic nu te multumeste azi si esti convins ca meriti mai mult. Poate ca da, poate ca nu, dar nu te astepta la minuni!

VĂRSĂTOR   Sâmbătă dai semnale clare: cei din jurul tău trebuie să te accepte aşa cum eşti, cu defectele şi calităţile tale, nu eşti dispus la negocieri şi compromisuri! Adevărul e cea mai bună minciună! Atenţie la cumpărături. Limitează cheltuielile la strictul necesar.  Sâmbătă apare ceva neprevăzut. Trebuie să lucrezi ceva în plus, sau ceva de rezolvat pentru familie. Spre seară ai impresia că ai urcat pe un munte, eşti foarte obosit, dar foarte mulţumit!  Duminică verifici vorba care spune că: experienta este suma greselilor care dor cel mai mult. In dragoste este bine sa-ti recunosti greselile, mai ales pe cele neimportante sau pe cele care provoacă gelozie!

PEŞTI    Treci printr-o perioadă de oboseală cronică, peste tot se pare că întâmpini dificultăţi. De aceea, în acest weekend trebuie să te odihnești mai mult, să-ți oferi momente plăcute, hobby! Probabil o mică supărare provocată de cineva din anturajul apropiat, dar trece repede! Trebuie să o iei de la capăt, să reevaluzi situaţia şi să faci alte planuri pentru weekend. Consultă-te cu cei din jur, cu anturajul apropiat, să vezi şi părerile şi dorinţele lor. Contează!  Duminică un fel de umanism naiv si bunatatea caracteristice zodiei te fac vulnerabil la santajul sentimental paracticat de una dintre realatiile tale. Esti intr-un punct mort si cu anturajul si cu relatiile sentimentale. Nu este o idee rea sa incerci sa lamuresti lucrurile, macar partial.