Horoscopul lui Dom`Profesor. Durata deplasarii la serviciu este timp de muncă!

Horoscopul lui Dom`Profesor. Durata deplasarii la serviciu este timp de muncă!

Pe 15 septembrie s-au născut Cornelius Agrippa von Nettesheim, Agatha Christie, James Fenimore Cooper, Elie Carafoli, Fărămiţă Lambru, Virgil Gheorghiu, Ioan Lăscustă, Marian Popa.

În calendarul creştin ortodox sunt Sfinţii: Iosif cel Nou de la Partoş, Nichita Românul şi Visarion din Larisa.

Tradiţional, pe 15 septembrie, poporul îl ţine, sau îl ţinea, pe Nichita cel Nebun. Nichita „a trăit pe vremea împărăţiei marelui Constantin. Era născut şi crescut în ţara barbarilor numiţi goţi (adică în Dacia lui Traian), care pentru scriitorii greci este “dincolo de Dunăre”, iar pentru noi, românii “dincoace de Dunăre””. (Vieţile Sfinţilor, pagina 25.)  

Un compatriot, deci, şi dacă o să aveţi răbdare o să vedeţi că a fost un bun proto-român, un fel de Păcală arhaic!

Ne puteți urmări și pe Google News

Nichita era călugăr şi facea tot felul de minuni, unele scamatorii, adică, multe spre hazul poporului. Văzând el din sihăstria lui că dracul face răutăţi din ce în ce mai mari oamenilor, l-a prins pe necurat şi i-a ţintuit părul cu un cui de o laiţă. De aceea se zice că „Nichita care ţine pe dracul de păr”.  Nebunie mai mare nici că se putea că dracul şi-a rupt părul din cap şi de durere a început să facă şi mai mari răutăţi oamenilor, până în ziua de azi!

Se ţine cu stricteţe altfel... Nichita cel nebun vă ia minţile!

Ar fi trebuit să se ţină, în Marea Britanie, un festival cu prilejul aniversării a 125 de ani de la naşterea Agathei Cristie. Probabil că o să se ţină, dar prietenii mei britanici nu o să se ducă. Au un regim de viaţă ca în timpul ultimului război mondial. Se deplasează în grupuri, numai când este necesar, cu patru-cinci maşini puternice, fac cumpărăturile numai de la producători, evită cât pot spaţiul public, supermarketurile, iar mersul cu metroul, sau transportul în comun sunt interzise. Nu se mai duc la teatre, operă, cinematografe, evită cât pot aglomeraţiile urbane. Respectă un fel de “blackout” nu se deplasează, în nici un caz, după căderea întunericului. Au făcut stocuri mari de apă, alimente şi combustibil.

Să nu mă întrebaţi de ce!

În onoarea fabuloasei scriitoare de romane poliţiste o să văd câteva episoade din seria “Hercule Poirot”, cum altfel, cu David Suchet, cel care îl personifică cel mai bine pe detectivul belgian. A mai fost şi Peter Ustinov dar... prea masiv, prea comic, prea american!

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi am citit în “L’Express L’Entreprise” că s-a dat o hotărâre a Curţii de justiţie a Uniunii Europene prin care timpul de dus şi de revenit de la serviciu se consideră timp de muncă şi trebuie plătit de către angajator.

Cred că vă interesează, pentru că Legea muncii din România nu este deloc clară asupra acestui aspect.

Justiţia europeană de la cel mai înalt nivel s-a pronunţat! Salariaţii, care, prin natura activităţii lor trebuie să se deplaseze, pot să includă timpul primei şi ultimei deplasări în timpul global de muncă şi să fie remuneraţi corespunzător. Este hotărârea din 10 septembrie a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

Speţa a fost cea a angajaţilor de la firma “Tyco” care activează în Spania. Obiectul de activitate este instalarea de dispozitive de securitate, iar lucrătorii de la “Tyco” se deplasează foarte mult. Nu mai au sediu fix din 2011, “biroul” este maşina, întrunirile tehnice sau de producţie se fac pe “Skype”, rapoartele pe FB.

Pentru anagajator, timpul de acasă până la primul client şi de la ultimul client până acasă, era considerat ca făcând parte din timpul liber, nu era plătit. Fals, a spus Curtea de Justiţie UE! “Timpul pe care îl petrec aceşti muncitori între domiciliu, sau reşedinţă şi locaţia primului client şi de la ultimul client desemnat de anagajator sau de comandamentele meseriei, la domiciliu, sau reşedinţă, constituie timp de lucru.”

Definiţia exactă dată de Curtea de Justiţie UE a timpului de lucru a unui lucrător este că respectivul lucrător trebuie să îndeplinească trei condiţii: exercită funcţiunile pentru care a fost angajat, urmează indicaţiile la dispoziţia angajatorului şi este la locul său de muncă desemnat.

Cred că mai multă lume angajată în România îndeplineşte condiţiile celor de la “Tyco”, care, iată, au câştigat în justiţie. Dintr-un foc se pare că şi-au rotunjit buzunarele cu vreo 14%, ceea ce pe vremurile astea este un dar divin!

 

NOTĂ   Cu mare tristeţe am aflat de săvârşirea din această viaţă a lui Corneliu Vadim Tudor. Am fost în tabere diferite, ne-am confruntat, dar am avut şi multe discuţii culturale extraordinare. Pentru mine a fost o enciclopedie vie, un poet inspirat, un patriot şi un politician abil. Să-l odihnescă Bunul Dumnezeu la loc cu multe cărţi, poate chiar în Biblioteca Divină!

  

BERBEC   La prânz, oferă-ţi o pauză. Poate cu o prietenă, cu vorbe şi cu amintiri plăcute. Veşti proaste. Dar, o seară confortabilă, poate la un film nou, sau la o vorbă cu familia sau prietenii. 

Dacă ai vreo idee, pune-o in aplicare fără multe consultări şi discuţii sterile. Pe de altă parte apare un aspect malefic, o cuadratura, dar se poate să fie doar o influenta negativa generala, o perioada mai neconfortabila care se intinde pe cateva zile, o indispozitie ca sa zicem asa, si mai putin un necaz concentrat.

 

TAUR   Lumea de azi este superficială, aşa că trebuie să arăţi bine, ca să te simţi bine şi să ai succes. Nu fii zgârcit, trebuie să te îngrijeşti şi să te îmbraci bine, cheltuieşte cât trebuie!

Cu Mercur afectat, s-ar parea că ai capul mare şi limba împiedicată. Nu te băga, când nu trebuie! Dar pe termen lung, adică pe ce a mai rămas din săptămâna asta, gândind strategic, lucrurile se mai aranjează. O propunere sau o ofertă te face să nu mai dormi noaptea. Până la urmă iei o hotărâre, dar vei constata că ai întârziat, ca întotdeauna!  

 

GEMENI   Informaţiile primite astăzi au o latură economică şi una sentimentală, depinde numai de tine să tragi foloasele care te avantajează. Însă, astăzi şi mereu, nu amesteca plăcutul cu utilul!

Ziua de azi este sub semnul discuţiilor neterminate. Ca un făcut timpul te presează şi mereu nu termini ce ai de spus. Nu ai timp să stabileşti ceea ce doreai, de fapt. Astăzi, comunicarea suferă. Aspecte favorabile afacerilor şi deciziilor importante. De asemenea o zi relaxantă şi plăcută ba chiar interesantă sub aspectul realizărilor.

 

RAC   Dimineaţa îţi aduce o noua informaţie care cere o nouă atitudine din partea ta. Ca rezultat al efortului trecut, astăzi ai o veste despre o posibilă îmbunătăţire a calităţii vieţii tale.

Profesional treburile par să meargă ceva mai bine, dacă nu ai fi tot timpul fascinat(a) de găsirea formulei care să te umple de bani. Frustrarea asta permanentă te impiedică să fii fericit şi să te bucuri de micile momente delicioase care formează starea de bine, cotidianul nostru cel  balcanic.

 

LEU   Nimeni nu poate ghici la ce te gândeşti! Dai impresia unei persoane distrate, distante, prea preocupată de ceva. Totuşi, o stare de bine te cuprinde, fără motiv şi zâmbeşti gândurilor tale!

Evită imprumuturile de bani, nu juca la jocurile de noroc – în această perioadă eşti sănătos dar nu şi norocos. Poţi face mici schimbări, acasă şi la serviciu, scurte călătorii.  Primeşti ajutorul solicitat de la rude şi prieteni. 

 

FECIOARĂ   Azi ai ceva de sărbătorit, poate ziua de naştere, stelele au fost bune cu tine, aşa că s-au hotărît să-ţi îndrumă paşii, mai pe seară, spre un loc unde poţi să scapi de tensiunea acumulată!

Trebuie să dai dovadă de calm, toleranţă şi răbdare pentru ca să anulezi aspectele mediocre, plictisitoare, care influenţează semnul zodiacului.  In orice caz nu te poţi baza pe nici un ajutor: rezolvă problemele singur(ă). Informaţiile contradictorii creează dileme. Aşa ca ai ce rezolva! Perioada zilei de astăzi te ajută să te înţelegeţi mai bine cu cei apropiaţi şi aşa cum spuneam poate duce la o petrecere, pe seară!

 

BALANŢĂ   Este o situaţie obiectivă, nu te stresa inutil, păstrează-ţi calmul şi aşa poţi găsi soluţia optimă la problemele tale. Superstiţia spune că marţi sunt trei ceasuri rele. Nu succesiv!

Perioada este, de asemenea, favorabilă pentru începerea unor proiecte sau afaceri noi, dar numai după un bilanţ adevărat, mai ales în faţa oglinzii. Arăţi bine – o duci bine! Evită nerăbdarea şi graba, mai ales în ultima parte a zilei. Este posibil sa primesti niste vesti si sa te nelinişteşti din cauza unor probleme sentimentale. Totul se rezolvă cu bine, din fericire.

 

SCORPION   Nicio planetă în zodie. Pe lânga o oarecare întârziere generală, ziua îţi aduce, paradoxal, posibilitatea rezolvării parţiale a unei probleme de familie ce nu putea fi soluţionată până acum.

Trebuie să te decizi dacă începi aprovizionarea de toamnă, sau laşi pentru weekend. Trebuie să schimbi culcuşul pisicii, unde oare? Trebuie să decizi să schimbi pământul la flori sau să îţi iei sperietoarele alea de plastic. Trebuie să schimbi monitorul - şi cu ce? Marte, planeta ta, intră în aspecte favorabile, ceea ce îţi măreşte interesul pentru detalii şi îţi creşte exponenţial consumul de ţigări. Anumite amintiri recente şi nu prea, nu-ţi dau pace. Simptomatic pentru zodia ta!

 

 

SĂGETĂTOR   Îţi multiplici eforturile ca să găseşti piste, direcţii interesante de dezvoltare. Atât în domeniul profesional, cât şi în cel sentimental. Dar, înregistrezi întârzieri care te îngrijorează!

Incepi ziua cu greutate si o sa tragi de tine toata perioada, pentru ca ai de facut niste comisioane familiale sau afaceri personale. Care nu iti fac nici o placere… cum ar fi, de exemplu, să duci la fisc tot felul de hârtii aiurea ca să-ţi ia degeaba banii munciţi! Dedică ziua rezolvării problemelor importante, însă nu forţa în rezolvarea rapidă a unor situaţii. Lasă timpul să lucreze!

 

CAPRICORN  Nu te încărca, nu-ţi schimba programul, cu banalităţi, cu lucruri neimportante, consumatoare doar de timp şi resurse. Nimeni nu te ajută dacă nu primeşte ceva în schimb, măcar o mulţumire!

Nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la prieteni! Este, de asemenea, o perioadă favorabilă pentru afacerile şi reuniunile de familie, sau o seară plăcută cu prietenii. Singurul aspect negativ se referă la risc – atenţie la accidente.  Pentru o mica parte din Capricorni: astăzi sunt veşti despre nişte bani!

  

VĂRSĂTOR  Astăzi, nu mai bate atât lumea la cap şi partenerul de viaţă în special. Au şi ei limita lor de suportabilitate! Când vrei, poţi să fii încântător şi nimeni nu-ţi rezistă. Hai, fii seducător!

Ai ocazia sa-ti faci ceva duşmani in plus, daca vei relata cu lux de amanunte, in cercul prietenilor, care este portretul-robot al unui ratat, în concepţia ta. Cu toate ca totul pare o mare comedie, sau un scenariu care nu a fost bine montat, te complaci în continuare in jocul acesta, fie că este la serviciu, fie amoros. Nu eşti deloc mulţumit!

 

PEŞTI  Ambiţiile şi proiectele tale sunt pe drumul critic. Dar nu schimba nimic, concretizarea planurilor tale se vor face prin metodele şi procedeele obişnuite. Trebuie, doar, să mai ai răbdare!

O zi inspirată, mai ales pentru promovarea intereselor personale. Evită să amesteci lucrurile. Sfaturile bune duc la rezultate bune. Sprijină-te pe prieteni. Un prieten, la rândul său, îţi solicită ajutorul. Un eveniment îţi reţine atenţia. Analiza ta este încă o dată justă, trebuie să-i dai curs, aşteaptă, însă, momentul favorabil.