Hrebenciuc fiul, apărat de tată: „Este o spălare de bani, fără bani!”

Hrebenciuc fiul, apărat de tată: „Este o spălare de bani, fără bani!”

Magistrații de la Curtea Supremă au decis, ieri dimineață, arestarea preventivă, pentru 30 de zile, a lui Andrei Hrebenciuc, pus sub acuzare în dosarul retrocedărilor ilegale. Mandat de arestare preventivă a primit şi Gheorghe Paltin Sturdza, beneficiarul retrocedărilor ilegale.

În acest caz sunt cercetate mai multe persoane, printre care Viorel Hrebenciuc, deputatul Ioan Adam (PSD), senatorul Ilie Sârbu (PSD), șeful Romsilva, Adam Crăciunescu, judecători, avocați și intermediari. Prejudiciul este de 304 milioane de euro.

Ieri dimineață, Viorel Hrebenciuc a venit la sediul Poliției Brașov, pentru a-i aduce „niște lucruri” fiului său, aflat în arest.

„Prostii cap-coadă”

Ne puteți urmări și pe Google News

„Tot dosarul acesta este o porcărie. În primul rând, aşazişi specialişti de aici, de la DNA Braşov, vorbesc despre un prejudiciu de 450 de milioane într-o parte, 302 în altă parte, când, vreau să spun acum şi toată ţara să afle, că nu există niciun fel de prejudiciu. Nu se pune problema să fie aici despăgubiri ilegale sau retrocedări ilegale, pentru că nu există nicio retrocedare, ce daţi dumneavoastră pe posturi sunt prostii cap-coadă”, a declarat Viorel Hrebenciuc.

Acesta a acuzat presa că discută despre despăgubiri sau retrocedări ilegale care nu s-au făcut, că, de fapt, este „dosarul neretrocedărilor”. „Aţi văzut vreodate spălare de bani fără bani? O să văd despre ce e vorba în fapt, dar este o spălare de bani fără bani. O promisiune dacă exista, exista pe baza unei hotărâri definitive, irevocabile, executorie. Ţin să vă reamintesc că Cipru este în Uniunea Europeană, offshore-urile sunt legale, deci nu văd unde este problema. A, că în mintea unora... este un contract comercial nu are nimic de alt iz în el”, a mai spus Hrebenciuc.

Deputatul PSD a demisionat, marți, din Parlament, pentru a se pune la dispoziția Justiției. Plenul Camerei Deputaților urmează să ia act de demisia acestuia luni. După ce demisia sa va fi publicată în Monitorul Oficial, Viorel Hrebenciuc va putea fi arestat și el.