Editura Evenimentul si Capital

Ianis Hagi, doar REZERVĂ în partida cu AC Milan: „Va veni şi momentul meu, trebuie să fiu pregătit pentru acea zi!”

Ianis Hagi
Autor: | | 4 Comentarii | 328 Vizualizari

După evoluțiile remarcabile la Fiorentina Primavera, Ianis Hagi a făcut parte din lotul mare al trupei toscane în jocul de aseară, cu AC Milan, din etapa a 6-a din Serie A.

Fiorentina a remizat, 0-0, pe teren propriu cu AC Milan. Poarta grupării din Florența a fost apărată de Ciprian Tătărușanu, dar fiul lui Gică Hagi nu s-a regăsit printre titularii Fiorentinei. 

La finalul partidei, Ianis nu s-a arătat deranjat de decizia antrenorului său și a declarat că are tot viitorul în față. „Este o onoare să îmbrac acest tricou şi pot spune că numele de pe spate crează puţină presiune. Dar sunt obişnuit să trăisc acest tip de atenţie. Paulo Sousa este un mare antrenor, am învăţat foarte multe de la el de când am venit aici. Va veni şi momentul meu, trebui să fiu pregătit pentru acea zi. Este important pentru mine să joc la echipa de tineret, am nevoie de meciuri în picioare. Apoi este o plăcere să ajut echipa să câştige. Am început să prind limba italiană, uşor, uşor încep să şi vorbesc”, a declarat Ianis Hagi pentru violanews.com.




Alte articole din categoria: Fotbal extern

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
Nume: Prenume: Varsta: Email: Localitate: Judet: Telefon:


Sex: M / F




FACEBOOK
evz.ro