IARNA NUCLEARĂ AMENINŢĂ OMENIREA. Cum ar arăta MARILE CAPITALE ALE LUMII dacă SE APRINDE SCÂNTEIA ATOMICĂ şi PUTIN ÎŞI PIERDE CONTROLUL? Galerie foto cu IMAGINEA APOCALIPSEI ŞI A HAOSULUI

IARNA NUCLEARĂ AMENINŢĂ OMENIREA. Cum ar arăta MARILE CAPITALE ALE LUMII dacă SE APRINDE SCÂNTEIA ATOMICĂ şi PUTIN ÎŞI PIERDE CONTROLUL? Galerie foto cu IMAGINEA APOCALIPSEI ŞI A HAOSULUI

Trăim vremuri din ce în ce mai grele, în care interesele de tot felul ale marilor puteri nasc diverse conflicte ale căror cauze reale sunt cunoscute doar în birourile liderilor mondiali. Nu de puţine ori, mai ales în numele preocupărilor economice şi ale celor ce ţin de acapararea resurselor, sunt fluturate arsenale nucleare, pe principiul unei strategii de comunicare şi intimidare în care se măsoară colţii atomici.

CINE VA APĂSA PRIMA OARĂ BUTONUL NUCLEAR?

În prim-plan sunt SUA şi Rusia, urmate de alte puteri nucleare precum Marea Britanie, Franţa, China, India, şi Pakistan. Ştiute fiind relaţiile între unele dintre statele expuse, nu poate fi ignorată următoarea situaţie şi, totodată, întrebare: “Şi dacă o ţară va decide la un moment dat să-şi folosească armele nucleare? Va exista cu siguranţă o ripostă pe măsură… Ce se va întâmpla cu lumea în acel moment?”

De altfel, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi-a exprimat recent speranţa că armata pe care o conduce nu va fi nevoită să folosească armele nucleare împotriva teroriştilor din Siria. Remarca liderului de la Kremlin readuce în actualitate scenariul amintit mai sus şi expune o altă realitate: Putin aminteşte de armele nucleare într-o cheie în care transmite mai ales Statelor Unite ale Americii că Rusia pare decisă să facă oricând uz de ele dacă situaţia o va impune. În acest context, trebuie amintită şi declaraţia unui analist militar rus, care a comentat incidentul în care un avion militar rus a fost doborât recent de aviaţia turcă, la graniţa cu Siria. “Probabil că turcii vor bloca Bosforul, iar celelalte ţări NATO se vor implica în conflict. Într-o asemenea situaţie, Rusia are puţine şanse în cazul în care nu îşi foloseşte armele nucleare”, a precizat reputatul analist militar Pavel Felgenhauer, care are surse de informare din interiorul armatei ruse.

Ne puteți urmări și pe Google News

EFECTELE UNUI RĂZBOI NUCLEAR SUNT DEVASTATOARE

Efectele unui posibil război nuclear ar fi devastatoare pentru planetă. Se va alege praful şi la propriu, şi la figurat. Sfârşitul lumii va fi grăbit prematur, având în ce poate cauza bomba atomică asupra oamenilor şi teritoriului unde ar putea fi lansată. Un exemplu ce nu poate fi uitat este cel de la 16 iulie 1945, când în cadrul Proiectului Manhattan, a fost realizată prima testare a celei mai distrugătoare arme de până atunci: bomba atomică. La 6 august 1945, americanii au decis să arunce urgia nucleară asupra japonezilor din Hiroshima. Era ora 8:15, când din bombardierul Enola Gay s-a lansat Little Boy, bomba atomică activată la 580 de metri deasupra aşezării urbane.

Pe o rază de 10 kilometri, 90.000 de clădiri au fost puse la pământ instantaneu. Scopul atacului era distrugerea întregului oraş, iar ţintele nu erau militarii, ci japonezii obişnuiţi. Hiroshima avea 350.000 de locuitori, dintre care 70.000 au murit în primele cinci minute după explozie. Încă 170.000 şi-au pierdut viaţa în următorii cinci ani. Deşi Statele Unite ar fi trebuit să acorde Japoniei timp pentru a capitula, americanii au mai lansat al doilea atac la 9 august 1945. La 11:02, bomba numită Fat Man a fost detonată la 500 de metri deasupra oraşului Nagasaki, cu toate că iniţial fusese destinată localităţii Koruka, cruţată însă datorită ceţii dese ce se lăsase în dimineaţa atacului. Terenul accidentat pe care era amplasat oraşul a făcut ca, din cei 270.000 de locuitori, “doar” 25.000 să moară în ziua exploziei. Din cauza radiaţiilor au mai murit 50.000 de persoane.

RĂZBOIUL ATOMIC TREBUIE EVITAT PENTRU BINELE PLANETEI

Istoria de mai sus a fost reînviată de tensiunile ce predomină în prezent relaţiile dinte marile puteri şi care amintesc de teama generată în timpul Razboiului Rece, când se aştepta la declanşarea unui război nuclear devastator. Teama atomică a început să predomine iarăşi gândurile oamenilor. Este nevoie doar de o scânteie pentru ca toate armele nucleare să fie folosite. Acest scenariu ar fi echivalent cu sfârşitul lumii, care conform descopera.ro arata ca in imaginile de mai jos. Să sperăm că liderii lumii vor avea înţelepciunea necesară de a nu apăsa butonul prin care omenirea şi toată istoria ei ar putea fi şterse de pe faţa pământului.