Îl susţine Crin Antonescu pe Buşoi? Mesajul va stârni multe reacţii în PNL

Îl susţine Crin Antonescu pe Buşoi? Mesajul va stârni multe reacţii în PNL

După ce, astăzi, liderul PNL București, Cristian Bușoi, și-a anunțat candidatura la șefia partidului, Crin Antonescu a declarat că este „un susținător convins al candidaturii sale”.

„Salut decizia lui Cristian Bușoi. Sunt, de altfel, unul dintre cei care l-au îndemnat să-și depună candidatura și, ca atare, sunt un susținător declarat al acestei candidaturi.

În acest moment, Partidul Național Liberal nu are la dispoziție alegerea unui președinte providențial, ultracarismatic («o alegere sigură», cum se spune) – așa cum, de altfel, există foarte rar în politică. Cu alte cuvinte, Partidul Național Liberal nu are de ales: trebuie să riște și trebuie să încerce să investească într-o figură în care să-și pună speranțele pentru viitor.

Cunoscându-l de două decenii (de pe când era foarte-foarte tânăr; student încă) pe Cristian Bușoi, îmi pun – dintre toate candidaturile pe care le văd până acum – cele mai multe speranțe în el. Am la baza acestor speranțe modul în care el a trăit acești 20 de ani ca actor în Partidul Național Liberal (în diverse ipostaze); am, de asemenea, încredere în faptul că, dintre toți candidații, Cristian Bușoi dispune de cea mai consistentă, cea mai solidă experiență politică internațională (el fiind de ani buni un europarlamentar de succes) și, de asemenea, am convingerea că Partidul Național Liberal are nevoie de o figură proaspătă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Sunt, așadar, un susținător convins al candidaturii sale și sigur că viitorul ne va arăta dacă a fost sau nu o investiție bună”, a declarat Crin Antonescu pentru PSnews.ro

De asemenea, într-o intervenție telefonică la Antena 3, fostul președinte al PNL, Crin Antonescu, a precizat că „susțin, categoric, candidatura lui Cristian Bușoi și sunt unul dintre oamenii pe care Bușoi i-a consultat cu privire la acest subiect. (...) Părerile vor fi totdeauna împărțite în PNL, cu siguranță. Cred că este timpul ca în fruntea PNL să fie o figură mai nouă, mai proaspătăt, un politician mai tânăr în toate sensurile. Cred că domnul Bușoi are și suficientă tinerețe și suficientă experiență. Are simț politic, are discernământ. În toate bătăliile politice pe care le-am dus pentru acest partid, domnul Bușoi a fost un partener onest și eficient. În al treilea rând, mă nemulțumește când se spune că în spatele lui Bușoi sunt cei răi, că e omul Sistemului, ca și cum am avea personalități bine conturate dintre care să alegem. Cred că la acest Congres, cel care va fi ales va avea șansa să crească”.