Rivalitatea dintre Patriarhia Moscovei și Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului este de notorietate: ambele își dispută supremația asupra lumii ortodoxe. Frământările actuale din Turcia ar putea fi folosite de Vladimir Putin pentru a câștiga influența religioasă pe care și-o dorește în spațiul din Estul Europei și din Orientul Apropiat.

Spre deosebire de catolicism, unde supremația Episcopului Romei este recunoscută ca atare, în lumea ortodoxă, toți episcopii au autoritate egală.

Însă, în mod simbolic, ca o reverență față de rolul istoric pe care l-a jucat Bizanțul („A Doua Romă”), Patriarhului Ecumenic al Constantinopolului i se recunoaște tacit rolul de „primus inter pares” în raport cu ceilalți patriarhi ortodocși.

Însă această supremație simbolică intră în contradicție cu aspirațiile Moscovei de a deveni „A Treia Romă”, motivate prin faptul că are cel mai mare număr de credincioși dintre toate patriarhiile autocefale ortodoxe.

Atât în perioada URSS-ului, cât și după aceea, Kremlinul a folosit adesea Biserica Ortodoxă Rusă ca mijloc pentru realizarea obiectivelor sale politice.

Iată însă că, potrivit unor dezvăluiri făcute de fostul ambasador american Arthur H. Hugues, pentru EurActiv, Statele Unite fac un joc simetric, pentru a contracara manevrele Moscovei, folosindu-se de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului.

Diplomatul american amintește opresiunile la adresa creștinilor din perioada lui Atatürk, când, în tentativa noului regim de a obține sprijinul naționaliștilor turci, reticenți față de laicitatea acestuia, mii de turci ortodocși au fost obligați să emigreze, seminarul din Halki a fost închis, răspândirea literaturii creștine a fost interzisă.

Aceste presiuni, spune Hughes, l-au împins pe Patriarhul Constantinopolului să caute sprijinul elitelor din Statele Unite. Congregațiile americane și donatorii americani de origine greacă sunt și astăzi principalele surse de finanțare a Patriarhiei Ecumenice.

La rândul său, dezvăluie diplomatul american, Statele Unite se folosesc de minoritățile religioase din Turcia pentru a pune presiune pe regimul de la Ankara. Mai mult, Washingtonul profită de poziția de „primus inter pares” deținută de Patriarhul Constantinopolului pentru a-și proiecta influența în lumea ortodoxă.

„Evident, serviciile secrete ale Statelor Unite nu puteau da cu piciorul unei asemenea oportunități.”.

Arthur Huhes constinuă:

„Astfel, unul dintre membrii lobby-ului americano-israelian pe lângă Patriarhia Constantinopolului este Părintele Alexander Karloutsos, ofițer cu relațiile publice al Arhiepiscopului Demetrios (al Statelor Unite – n.r.). Grație legăturilor acestuia cu înalți oficiali și cu miliardari greco-americani, el este practic singura persoană care controlează fluxul de bani dinspre Statele Unite către Fanar, ceea ce îi oferă mari posibilități de a exercita presiuni asupra Patriarhiei Ecumenice.”

Și aceasta nu este tot:

„Karloutsos se află în bune relații cu fostul director CIA George Tenet și cu predicatorul Fethullah Gulen, colaborând cu serviciile de informații americane. Aceasta înseamnă că finanțările sunt direct legate de modul în care șefii Patriarhiei își îndeplinesc misiunile pe care le primesc de la supervizorii lor din Statele Unite.”

În paranteză fie spus, aceste dezvăluiri explică deschiderea cu totul stranie pe care Patriarhul de acum, Bartolomeu, o are față de Papa Francisc, un personaj ale cărui vederi, nu doar anti-ortodoxe, ci și anti-creștine, ar fi trebuit să-l facă mult mai reținut.

Însă cum Francisc a fost primit cu mult fast în Statele Unite de administrația Obama, atitudinea lui Bartolomeu față de Papă devine de înțeles.

Ambasadorul Hughes mai dezvăluie că Patriarhul Bartolomeu s-a întâlnit personal cu Gulen, dușmanul de moarte al lui Erdogan, de mai multe ori.

De pildă, Patriarhul și „Hogea Efendi”, cum îi spune acesta lui Gulen, s-au văzut pe 6 aprilie 1996, pentru a discuta despre căile de dialog inter-religios.

Aceasta se întâmpla pe când Gulen era încă prieten la cataramă cu Erdogan, înainte de a fi nevoit să fugă în Statele Unite, cu ajutorul diplomatului american Morton Abramovitz și a ofițerilor CIA Graham Fuller și George Fidas plus deja pomenitul Părinte Alexander Karloutsos.

Arthur Hughes amintește că Patriarhul Bartolomeu l-a lăudat pe Fethullah Gulen, când a participat în 2012 la o întâlnire a Asociației Ziariștilor și Scriitorilor, fondată de clericul musulman. Cu o lună înainte de eveniment, Chicago Tribune a publicat un interviu în care Patriarhul aprecia eforturile lui Gulen pentru dezvoltarea dialogului inter-religios și a crea legături între credințe „în beneficiul umanității”.

Apoi, pe 13 mai 2012, într-o conferință de presă dedicată priemierii sale de către Institutul Roosevelt, Patriarhul își declara deschis dragostea față de „Hogea Efendi” Gulen într-un interviu:

„Îl iubim cu adevărat. Sperăm să se înapoieze curând”.

Printre zecile de mii de arestați de Erdogan după puciul eșuat, mulți au fost luați pentru legături mult mai puțin periculoase decât cele ale patriarhului cu Gulen. De aceea, diplomatul american se întreabă dacă Bartolomeu va deveni o țintă pentru regimul de la Ankara.

Revenind la rivalitatea dintre Patriarhiile Moscovei și Constantinopolului, să amintim că Biserica Rusă a boicotat în iunie anul acesta Sinodul Ortodox din Creta, pentru care Bartolomeu s-a zbătut enorm să se țină. Ca o paranteză, Patriarhul Daniel a fost unul dintre cei mai fervenți partizani ca sinodul să aibă loc, în ciuda absenței Moscovei și a altor trei Patriarhii.

Biserica Ortodoxă Rusă l-a acuzat foarte puțin voalat pe Patriarhul Constantinopolului că vrea să impună creștinismului răsăritean o agendă străină de ortodoxie, acuzații preluate de multe voci, inclusiv din România.

Legăturile lui Bartolomeu cu Gulen și anturajul său american îi oferă lui Erdogan pretext pentru o acțiuni concrete împotriva Patriarhiei de la Constantinopol. Le va face? Îl va folosi Vladimir Putin pe regăsitul său prieten Erdogan, pentru a încerca să-i pună surdină lui Bartolomeu, în tentativa de a spori influența Moscovei asupra lumii ortodoxe?

Și dacă Erdogan, cu Putin în spate, va trece la fapte, de ce natură vor fi acestea? Se va limita la tăierea finanțărilor americane, „atârnând” astfel Patriarhia Constantinopolului de Moscova? Va recurge la acțiuni mai dure, de natură polițienească? Sau se va abține momentan, folosind libertatea lui Bartolomeu ca monedă de schimb pentru extrădarea lui Gulen sau alte avantaje, cum ar fi ridicarea vizelor ce ar permite milioanelor de turci să intre liber în Europa?