Ilie Sârbu îi atacă pe miniştrii PSD: “Își bat joc de noi?”

Ilie Sârbu îi atacă pe miniştrii PSD: “Își bat joc de noi?”

Ilie Sârbu, liderul senatorilor din PSD; este nemulţumit de faptul că miniştrii social-democraţi nu vorbesc cu nimeni, nici măcar cu cei din propriul partid, acuzându-i pe membrii Guvernului de sfidare.

Reacţia acestuia vine ca urmare a faptului că la şedinţele din comisiile Senatului lipsesc reprezentanţii Guvernului, acest lucru deşi premierul Victor Ponta le-a cerut să vină la Parlament.

Absenţa miniştrilor a fost discutată în şedinţa Biroului Permanent al Senatului din data de 29 septembrie, problema fiind ridicată de Anca Boagiu, senator PDL, şi susţinută, în afară de Ilie Sârbu, de senatorul liberal Puiu Haşotti, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, şi Attila Verestoy, senator UDMR.

"Când vă duceţi pe la ministere aţi văzut că vă ţin pe la uşi, toţi. Nu au timp, sunt ocupaţi, sunt în şedinţe. Nici secretarii de stat nu stau de vorbă cu noi. Pe toţi şi pe cei de la putere. Îşi bat joc de noi?", a spus Ilie Sârbu în timpul şedinţei, potrivit ştiripesurse.ro. În plus, preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, i-a cerut ministrului pentru Relaţia cu Parlamentului, Valentin Iliescu, să le transmită membrilor Guvernului că nu le vor fi trecute proiectele de lege.

Ne puteți urmări și pe Google News