Iliescu face un pas înapoi: Nu am confirmat în niciun fel existenţa unei închisori ilegale a CIA pe teritoriul României

Iliescu face un pas înapoi: Nu am confirmat în niciun fel existenţa unei închisori ilegale a CIA pe teritoriul României

Fostul preşedinte Ion Iliescu a afirmat azi că nu a confirmat în niciun fel existenţa unei închisori ilegale a CIA pe teritoriul României într-un interviu acordat publicaţiei germane "Der Spiegel".

"Sunt neplăcut surprins de modul în care se reflectă şi mai ales se comentează afirmaţiile pe care le-am făcut într-un interviu acordat publicaţiei germane 'Der Spiegel'. Vreau să fiu cât se poate de clar: nu am confirmat în niciun fel existenţa unei închisori ilegale a CIA pe teritoriul României, închisoare în care s-ar fi aplicat tehnici ilegale de interogare, cum ar fi tortura. Am precizat la fel de clar că dacă aş fi ştiut ce destinaţie are facilitatea solicitată de partea americană aş fi luat, cu siguranţă, o altă decizie. Ştiind ceea ce aprobasem - acordarea unui sediu pentru reprezentanţa CIA în România - justifică faptul că, în toţi aceşti ani, am negat existenţa unei închisori CIA pe teritoriul României. Resping cu toată hotărârea interpretarea acestui gest - firesc între parteneri şi aliaţi - drept o formă de a 'mitui' partea americană, pentru ca România să fie primită în NATO. Aprobarea a fost dată, din câte ştiu, DUPĂ ce la Praga, la summitul NATO, în noiembrie 2002, s-a luat decizia admiterii ţării noastre în Alianţa Nord-Atlantică", a spus Iliescu într-o postare pe blog.

Potrivit preşedintelui de onoare al PSD, admiterea în NATO este rezultatul firesc al reformelor politice şi militare operate după 1989 şi a avut un şir de costuri "pe care le-am acceptat, pentru că beneficiile apartenenţei noastre la NATO întrec cu mult costurile".

"Iar acum vedem cu adevărat că atunci am făcut o alegere corectă, care ne asigură securitatea, într-un context internaţional complicat şi extrem de periculos. Cooperarea pe multiple planuri între Bucureşti şi Washington s-a accentuat şi consolidat în ultimii 15 ani, lucru recunoscut şi continuat de preşedinţii şi guvernele care s-au succedat de atunci la conducerea României. Ne-am asumat nişte angajamente, care nu sunt nici ale mele, nici ale lui Traian Băsescu sau ale noului preşedinte, Klaus Iohannis. Sunt ale României, sunt în logica servirii intereselor României. Revin şi spun: pentru toate există un cost. SUA şi-au asumat lupta împotriva terorismului. Această luptă a avut şi are nişte costuri, umane şi materiale. Costuri pe care le-am cunoscut şi noi, în angajamentul nostru în Irak şi Afganistan. Nu trebuia să ni le asumăm? Nu trebuia să respectăm regulile stabilite prin tratatele la care suntem parte?", a spus Ion Iliescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

În opinia fostului şef al statului, este "ridicolă şi mai ales degradantă pentru România, periculoasă pentru interesele ei", afirmaţia că declaraţia lui face "jocul ruşilor".

"După aceeaşi logică, raportul prezentat la începutul anului în Congresul SUA, raport extrem de critic faţă de CIA şi de tehnicile sale de interogare, face, la rândul lui, jocul ruşilor. Vi se pare că se poate spune aşa ceva, fără a cădea în ridicol? Raportul Congresului este expresia cea mai concretă a tăriei unei democraţii, care, atunci când este nevoie, îşi asumă erorile şi face astfel încât ele să nu se mai repete, iar legea să fie respectată. Dacă în facilităţile CIA din România, din acei ani, s-au petrecut încălcări ale regulilor, este datoria părţii americane să spună acest lucru, şi să procedeze în consecinţă. România nu poate să nu-şi asume faptul că a acceptat o cerere a CIA. Dar de aici până a spune că ştiam ce se întâmplă acolo, că ştiam despre eventualele acte de tortură şi de cruzime, este drum lung. Eu refuz să merg pe acest drum", a adăugat Iliescu.