Imaginaţie teribilă: Cum a reuşit acest om să păcălească gardienii şi să evadeze CU AJUTORUL MAILULUI

Imaginaţie teribilă: Cum a reuşit acest om să păcălească gardienii şi să evadeze CU AJUTORUL MAILULUI

A ieşit un om liber pe poarta penitenciarului. Şi aceasta deoarece a dovedit o inventivitate ieşită din comun.

Gardienii unui centru de detenţie din Marea Britanie au fost victimele unui deţinut cu totul...”special”, după cum a notat presa.

 

Neil Moore, în vârstă de 28 de ani, a ieşit un om liber de pe poarta penitenciarului Wandsworth dupa ce a făcut rost de un smartphone de pe care a trimis un email conducerii închisorii privind eliberarea sa pe cauţiune. O eliberare fictivă, iar mesajul era trimis de un domeniu web fals al “Curţii Regale de Justiţie”. Gardienii au fost păcăliţi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Voce de femeie

Înşelătoria a fost descoperită 3 zile mai târziu, când avocatul lui Moore a venit să vorbească cu clientul său! Astfel, a realizat că acesta se eliberase singur. În final, evadatul s-a predat de bunăvoie iar fapta sa i-a impresionat pe procurori. “În mintea domnului Moore se ascunde o enormă ingeniozitate criminală”, a declarat unul dintre aceştia pentru BBC. “Este un caz de o inventivitate şi o creativitate criminală extraordinară”.

De fapt, la început Moore a ajuns în  spatele gratiilor tot ca urmare a... inventivităţii, potrivit stirileprotv.ro. Care i-a adus aproape 2 milioane de lire din înşelăciuni. Dându-se drept reprezentantul unor banci, el suna la diverse instituţii şi păcălea angajaţii pentru sume de bani. Uneori folosea şi o voce de femeie!