Copii fotografiaţi alături de leii din Africa | FOTO

Copii fotografiaţi alături de leii din Africa  | FOTO

Un vânător cunoscut, Allen Tarpley, a postat pe o reţea de socializare, fotografii cu fiii săi alături de un leu. Copiii au 7 şi 9 ani, iar în imagine apar alături de animalul vânat în Africa. Oamenii au reacţionat imediat şi au început să posteze comentarii prin care dezaprobă gestul bărbatului.

Fotografiile postate de un bărbat pe o reţea de socializare au creat mare agitaţie. Acestea înfăţişează doi copii alături de un leu,pe care l-au vânat.  Imediat, pagina sa de Twitter a fost asaltată cu comentariile oamenilor care critică gestul acestuia. 

Bărbatul a scris alături de fotografia unuia dintre copii:  Fiul meu de şapte ani alături de primul său leu.  În cealaltă fotografie apare fratele copilului, de 9 ani, care de asemenea ţine o armă în mână şi este lângă un leu.  Ambele fotografii par a fi făcute într-un safari din Africa, relatează dailymail.

 O organizaţie din Africa de Sud, care se declară împotriva vânătorii, a găsit imaginile pe o pagină de Facebook, alături de care scria “Tatăl ar trebui să fie foarte mândru.”

Ne puteți urmări și pe Google News

Membrii organizaţiei susţin că prin astfel de acte, copiii devin insensibili în privinţa animalelor şi nu înţeleg că sacrificarea acestora este inutilă. Aceştia susţin că leii fac parte din moştenirea africană, iar număul lor scade într-un ritm rapid. 

Tatăl celor doi copii nu a făcut încă o declaraţie publică referitoare la toată această situaţie. Fotografiile au apărut la câteva săptămâni după marea controversă a uciderii celui mai cunoscut leu din  Zimbabwe. 

Un bărbat a stârnit reacţii în toată lumea, după ce a omorât un leu dintr-o specie rară. Ulterior a spus că regretă gestul şi nu ştia că nu are voie să vâneze în zona respectivă.