Imagini din lumea BIZARĂ a BEIZADELEI celui mai bogat CHINEZ. I-a cumpărat câinelui două ceasuri Apple | GALERIE FOTO

Imagini din lumea BIZARĂ a BEIZADELEI celui mai bogat CHINEZ. I-a cumpărat câinelui două ceasuri Apple | GALERIE FOTO

Unicul fiu al miliardarului chinez Wang Jianlin a șocat din nou opinia publică și a ajuns în paginile tabloidelor internaționale după ce-a postat pe Weibo (varianta chineză a Twitter) imagini cu husky-ul său, având la lăbuțele din față ceasuri Apple.

Imaginile cu Wang Keke, cățelușa beizadelei Wang Sicong, au postate chiar pe contul acesteia de Weibo, unde aproape 700.000 de oameni urmăresc activitatea patrupedului. Fotografiile au fost însoțite de următorul comentariu: "Ha, ha! Am ceasuri noi! Ar trebui să port patru, având patru picioare, dar am zis că e prea mult. Dar nici mai puțin de două nu se potriveau cu statutul meu", a postat fiul magnatului chinez în numele animalului său de companie.

Fotografiile postate de beizadeaua chineză au provocat un val de revoltă în rândul internauților, costul unui ceas Apple variind între 1.150 și 1.800 de euro, cu mult peste salariul lunar al unui angajat din marile metropole chineze.

De altfel, presa chineză l-a etichetat pe Wang Sicong drept "puști bogat și imatur". Odrasla magnatului Wang Jianlin nu este, de altfel, la prima abatere: în ianuarie, a închiriat un resort întreg în Sanya (considerată Florida a Chinei) pentru a-și sărbători a 27-a aniversare.

Ne puteți urmări și pe Google News