PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Galerii Foto

Imagini ÎN PREMIERĂ cu atmosfera dintr-o FABRICĂ IPHONE din China, în care SE MOARE din cauza MUNCII în exces, PLĂTITE MIZERABIL l Foto

Autor: | | 4 Comentarii | 3779 Vizualizari
China este o putere economică mondială, dar oare câţi ştiu cine plăteşte preţul adevărat pentru o astfel de reclamă? Unul dintre răspunsuri vine din Shanghai, de la o fabrică în care se asamblează celebrele telefoane inteligente Iphone.

Conform dailymail.co.uk, un jurnalist de la Bloomberg a fost acceptat în locul în care 50.000 de oameni muncesc enorm pentru a primi un salariu indecent de mic faţă de valoarea produsului pe care îl fac.

Fabrica mare cât nouă terenuri de fotbal are un model precis de organizare. Muncitorii intră la lucru după o recunoaştere facială, dar lucrează într-un echipament foarte ieftin, în care papucii din plastic îţi captează rapid atenţia.

Acceptarea jurnalistului vestic vine în contextul în care Apple s-a confruntat de mai multe ori cu reacţii negative legate de programul de lucru foarte încărcat al muncitorilor chinezi.

Până în prezent, niciun reprezentant al presei nu a avut acces într-un astfel de loc, în care, conform unor statistici oficiale, salariul de bază, coroborat cu orele suplimentare, înseamnă un venit de de 230 de lire sterline pe lună pentru un muncitor.

Plata aceasta se face în condiţiile în care un iPhone 6 costă 480 de lire sterline în China, iar Apple a raportat în 2016 un profit de 18,4 miliarde de dolari.

O altă realitate dură este cea legată de condiţiile de lucru dintr-o fabrică iPhone din China. În urmă cu o lună, o familie a reclamat faptul că băiatul lor în vârstă de 26 de ani ar fi murit după ce, o perioadă lungă, a muncit 12 ore pe zi.

Trupul lui Tian Fulei a fost găsit la data de 3 februarie, într-un dormitor din zona fabricii, în care acesta se odihnea alături de alţi muncitori. Anchetatorii au spus că a fost un caz de moarte subită.

Sursă foto: dailymail.co.uk

 


Tag-uri: Tian Fulei, iphone, iphone china, fabrica iphone, china, munca in exces, shangai, shangai iphone
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Imagini ÎN PREMIERĂ cu atmosfera dintr-o FABRICĂ IPHONE din China, în care SE MOARE din cauza MUNCII în exces, PLĂTITE MIZERABIL l Foto.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

WOWbiz

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi