PUBLICAȚIILE NOASTRE:

Panorama

Imposibil de stins. Focul care arde de peste 6.000 de ani

Autor: | | 0 Comentarii | 1543 Vizualizari
De peste 6.000 de ani, în Australia, există o flacără care arde fără întrerupere.

În Australia se află cel mai persistent foc de pe planetă, care arde fără întrerupere de peste 6.000 de ani.

Este practic o ardere mocnită de cărbune, care se află la 30 de metri adâncime, sub Muntele Wingen, numit şi Muntele Care Arde, aflat în New South Wales. La suprafaţă este vizibilă doar o dâră de fum, care miroase foarte urât.

Nimeni nu ştie exact când şi de ce s-a aprinse cărbunele din această mină, dar despre focul care arde continuu vorbeşte tribul de aborigeni Wanaruah. Timp de mii de ani, membrii tribului au folosit acest foc ca să facă mâncare, unelte şi pentru a se încălzi.

Oficial, la Muntele Wingen se află focul natural care arde de cel mai mult timp.

Este posibil ca totul să fi început de la un fulger, de la un foc de pădure sau de la aborigeni care au aprins aici un mic foc, declanşând astfel fără să ştie incendiul mocnit de cărbune.

Regiunea a devenit în ultimii ani o atracţie turistică. Temperatura la suprafaţa solului atinge aici 350 de grade Celsius, iar mirosul de sulf este foarte puternic.

Specialiştii cred că pe planetă există aproximativ 1.000 de astfel de incendii de cărbune, cele mai multe având o durată de ardere foarte îndelungată.

Un foc de acest fel este practic imposibil de stins, spune Guilleromo Rein, expert la Universitatea din Edinburgh, scrie Descoperă.ro


Tag-uri: flacara care nu se stinge, flacara, australia
În lipsa unui acord scris din partea Evenimentul Zilei, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi dacă inseraţi vizibil link-ul articolului Imposibil de stins. Focul care arde de peste 6.000 de ani.




SPUNE-TI PAREREAAcum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>

Libertatea

RTV

B1

Ziare.com

Unica

Capital

Fanatik

Alte articole EVZ pe aceeasi tema

spune-ti parerea Acum poti comenta si prin intermediul contului de facebook. DETALII >>





Pentru a instaura un cadru civilizat de discuţii, de eliminare a "postacilor" de partid sau a celor plătiţi ca să blocheze un articol civilizat, am adoptat următoarele soluţii, în privinţa comentariilor:
  • 1) Moderarea comentariilor lăsate în formularul de la finalul articolelor o dată la o oră – în acest caz, comentariile nu vor apărea instant.
  • 2) Postarea instant a comentariilor lăsate prin intermediul contului de facebook – în acest caz comentariile vor fi postate imediat. Puteţi să vă faceţi cont de Facebook aici.
Orice critică este acceptată pe site-ul evz.ro, cu condiţia păstrării unui limbaj civilizat, toate aceste măsuri fiind şi în sprijinul celor interesaţi să-şi expună punctele de vedere fără a mai fi hărţuiţi.
Sperăm că veţi înţelege adevărata valoare a demersului evz.ro şi vă veţi asuma responsabilitatea alături de noi.

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit. Site-ul EVZ.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

CITEŞTE Şi