În atenția părinților! Cum puteți merge cu copiii la film GRATIS

În atenția părinților! Cum puteți merge cu copiii la film GRATIS

Invitatele de onoare ale „Galei filmului românesc pentru copii”, care își deschide porțile pentru prima oară astăzi, la Cinema Europa, din Capitală, sunt Elisabeta Bostan și Margareta Pâslaru, două nume sinonime cu filmul românesc pentru copii. Festivitatea deschiderii Galei are loc la ora 17.00, în prezența mai multor invitați surpriză, iar amfitrionul evenimentului este cunoscutul prezentator Octavian Ursulescu.

„Gala filmului românesc pentru copii” este un eveniment cultural-educativ, care are loc în perioada 27-30 martie a.c., organizat de către Asociația Europeană pentru Promovarea Filmului (AEPF) în parteneriat cu Primăria Municipiului București, prin PROEDUS. Este o manifestare realizată cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, al Arhivei Naționale de Filme, al Inspectoratului Școlar al Municipiului București, al RADEF RomâniaFilm și al DACIN SARA.

Ne puteți urmări și pe Google News

În prima zi a „Galei filmului românesc pentru copii”, la ora 18.00, rulează filmul „Saltimbancii”, în regia celebrei doamne regizor Elisabeta Bostan. Timp de patru zile, pe scena Cinema Europa, va avea loc un veritabil regal cinematografic, unde vor putea fi vizionate gratuit filmele „Veronica”, „Neamul Șoimăreștilor”, „Veronica se întoarce", „De-aș fi Harap Alb", „Amintiri din copilărie", „Ștefan cel Mare - Vaslui 1475", „Maria Mirabela", „Zâmbet de soare", „Dumbrava minunată”, „Un saltimbanc la Polul Nord”, „Aventurile lui Babușcă”, „Rămășagul".

Organizatorii „Galei filmului românesc pentru copii” nu percep nicio taxă pentru participare. Accesul este permis doar în baza programării prealabile a unităților de învățământ. Toate detaliile desfășurării  evenimentului se află pe site-ul www.aepf.ro, iar programările pentru participare sunt realizate de către directului Galei, regizor Gabriel Boholț, tel. 0726.078.738, e-mail: gboholt@gmail.com.