În atenţia ŞOFERILOR! Circulaţie RESTRICŢIONATĂ în zona Victoriei

În atenţia ŞOFERILOR! Circulaţie RESTRICŢIONATĂ în zona Victoriei

Miercuri, 20 iulie, în zona Victoriei, la monumentul Eroilor Aerului, va avea loc o ceremonie militară şi religioasă, eveniment ce va restricţiona circulaţia auto în zonă, anunţă Brigada Rutieră a Poliţiei Capitalei.

Astfel, în intervalul orar 09:00 – 12:00, pentru buna desfăşurare a evenimentului, vor fi impuse restricţii de circulaţie, pe următoarele artere rutiere: - Bd. Aviatorilor, pe ambele sensuri de circulaţie, între Piaţa Victoriei şi Piaţa Charles de Gaulle; - Aleea Modrogan şi Aleea Alexandru; - Str. Arh. Ion Mincu, pe ambele sensuri de circulaţie, între Bd. Ion Mihalache şi Bd. Aviatorilor; - Str. Av. Gheorghe Demetriade, pe ambele sensuri de circulaţie, între Str. Emil Pangratti şi Bd. Aviatorilor.

Conducătorii auto care tranzitează zona pe timpul restricţiei de circulaţie sunt sfătuiţi să folosească rutele ocolitoare:

P-ţa. Charles de Gaulle – Cal. Dorobanţilor – Bd. Iancu de Hunedoara – P-ţa. Victoriei P-ţa. Charles de Gaulle – Bd. Mareşal C-tin. Prezan – Şos. Kiseleff – Str. Arh. Ion Mincu – Bd. Ion Mihalache P-ţa. Universităţii – P-ţa. Romană – Cal. Dorobanţilor – P-ţa. Charles de Gaulle P-ţa. Universităţii – P-ţa. Romană – P-ţa. Victoriei – Bd. Ion Mihalache – Bd. Al. Averescu – Bd. Mărăşti – P-ţa. Presei Libere

Ne puteți urmări și pe Google News

Brigada Rutieră Bucureşti solicită şoferilor să evite deplasarea în zonă, să aleagă rutele ocolitoare şi să respecte semnalele agenţilor de poliţie aflaţi în trafic pentru buna desfăşurarea a acestuia.

Pietonii sunt sfătuiţi să circule pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile special amenajate trecerii, după ce se asigură din toate direcţiile de mers, la culoare verde a semaforului electric şi să evite deplasarea ori staţionarea pe partea carosabilă.