În Legea vaccinării nu se prevăd sancţiuni

În Legea vaccinării nu se prevăd sancţiuni

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a susţinut, astăzi, că legea vaccinării nu va propune sancţiuni pentru persoanele care refuză vaccinarea, precizând că proiectul va fi pus în dezbatere publică luni, pe site-ul instituţiei.

„Legea vaccinării va apărea pe site luni, ea stabileşte cadrul legal de vaccinare, cadrul de achiziţionare a vaccinurilor, inclusiv faptul că aceste contracte de achiziţionare a vaccinurilor vor fi multianuale, nu a prevăzut sancţiuni deosebite pentru că, oricum, legea va fi citită în Guvern şi va fi trimisă la Parlament.(...) Nu dorim să impunem un anume tip sau pachet de sancţiuni pentru că noi dorim ca această lege să fie foarte bine primită. Într-una dintre formele legii, au existat sancţiuni care mergeau chiar până la neacceptarea la şcoală a copiilor care nu sunt vaccinaţi, dar, aşa cum ştim, dreptul la educaţie este garantat, deci eu cred că era o chestiune excesivă”, a declarat ministrul Sănătăţii.

Florian Bodog a promis că va lua măsuri astfel încât să nu se mai ajungă la o altă criză a vaccinurilor.

„Am demarat procedura de urgenţă şi vor fi achiziţionate 115.000 de doze de vaccin ROR (n.r.- anti-rujeolic) şi, în paralel, mergem cu un acord-cadru pe doi ani. Începând din acest moment, pentru toate vaccinurile care sunt puse pe piaţă în România şi pentru care nu trebuie să fac astfel de procedură decât contract de achiziţie, voi implementa acord-cadru pe 4 ani pentru a avea predictibilitate”, a afirmat Florian.

Ne puteți urmări și pe Google News