În spatele pupăturilor, „noii” liberali ascut săbiile

În spatele pupăturilor, „noii” liberali ascut săbiile

Ieri, liberalii și democratliberalii s-au felicitat, s-au aplaudat. În spatele liniștii aparente, începe lupta pentru șefia noului PNL.

Prima ședință la PNL după câștigarea alegerilor prezidențiale a avut un aer de sărbătoare.

Șefii de filiale, parlamentarii, membrii Biroului Politic Național al PNL s-au felicitat, s-au îmbrățișat și s-au pupat. Înăuntru, ședința de o oră a conducerii partidului a fost deseori întreruptă de ropote de aplauze.

Emil Constantinescu, musafir

Ne puteți urmări și pe Google News

La un moment dat, fostul președinte Emil Constantinescu i-a luat prin surprindere pe jurnaliști, el verificând sala de ședință în care se desfășura reuniunea conducerii PNL, întrucât acolo se va desfășura joi o conferință cu foști șefi de stat.

Totuși, în spatele aparentului calm, taberele se repoziționează. În timpul campaniei electorale, la nivel local, între PDL și PNL au apărut numeroase tensiuni privind implicarea în campanie, care acum răbufnesc. „Cătălin Predoiu nici nu voia să se implice în campanie în primul tur: tot inventa scuze. MRU nu mai știa cum să apară în poze la dreapta lui Iohannis”, a declarat un vicepreședinte al PNL, pentru EVZ.

Ieri, a apărut, pe surse, informația că PNL va avea un Congres în luna februarie: variantă care este agreată de tabăra Blaga, dar de care liberalii nici nu vor să audă.

Suspiciunea liberalilor este aceea că Vasile Blaga vrea să își pregătească filialele în așa fel, încât în urma unui Congres să fie ales președinte, fără a mai fi nevoit să împartă funcția cu cineva din vechiul PNL.

La guvernare, în 2015

Noul PNL a stabilit să nu intre la guvernare decât în eventualitatea în care s-ar organiza alegeri anticipate, scenariu puțin probabil, având în vedere că atât democrat- liberalii, cât și liberalii nu vor să deconteze, în 2015, pomenile electorale din acest an. „PNL dorește să preia puterea și acest lucru se va întâmpla în 2015 sau cel mai târziu în 2016, după alegerile parlamentare. Nu ne interesează cosmetizări împreună cu PSD”, a spus de altfel, președintele ales, Klaus Iohannis, în conferința de presă susținută la finalul ședinței.

„Să fie sănătoși și să rămână acolo”, a mai spus Iohannis, întrebat dacă pentru a construi o majoritate guvernamentală va accepta parlamentari din alte partide care au părăsit PNL.

„Nu vom primi traseiști politici ca să facem majorități”, a spus, la rândul său, Vasile Blaga.

Aseară, liberalii au sărbătorit victoria la Clubul Diplomaților, convocați de președintele PNL, Marian Petrache.

Lista de priorități a noului președinte

● În Parlament trebuie votată și picată Legea amnistiei și grațierii. ( Ulterior legea a fost respinsă de Camera Deputaților)

● Trebuie urgent să înceapă discuțiile pe Codul electoral, există o comisie, trebuie să se reactiveze și toate partidele trebuie să înceapă discuțiile pe Codul electoral

● Intrarea la guvernare în 2015, cel târziu în 2016.

● Este nevoie de reluarea discuțiilor și urgentarea lor în ceea ce privește Legea de simplificare a ridicării imunității și încuviințărilor venite din partea Justiției

● Renumita OUG 55, cu care PSD a dorit să legalizeze traseismul politic în administrația publică locală, este blocată în Senat. Este nevoie de reluarea discuțiilor pe această ordonanță, ca să terminăm odată. În Cameră a picat ordonanța, nu are decât să pice și în Senat

● Așteptăm bugetul. Este nevoie de bugetul pe 2015.