Înainte de a se sinucide, Ilie Vonica și-a programat întâlnire pentru ziua următoare

Înainte de a se sinucide, Ilie Vonica și-a programat întâlnire pentru ziua următoare

Marți, 3 iunie, ora 11:32. Telefonul mobil al lui Ilie Vonica este apelat de o persoană din Sibiu, o cunoștință. Cei doi au discutat calm, iar Ilie Vonica a stabilit o întâlnire cu persoana respectivă pentru a doua zi. 30 de minute mai târziu doctorul își lua viața.

”Mi-a spus să îl sun miercuri pentru a ne întâlni. «Dacă nu răspund mâine, mai încearcă și joi și ne vom întâlni atunci», mi-a mai spus. O jumătate de oră mai târziu am aflat despre tragedie”, a declarat pentru Evenimentul Zilei persoana care se numără printre ultimele care a mai discutat cu Ilie Vonica. A urmat, tot telefonic, o discuție între Ilie Vonica și un avocat sibian, care refuză să facă orice comentariu pe această temă. Ultimul apel al celui care a fost Ilie Vonica a fost adresat fiicei acestuia. Alarmată în urma discuției, fiica a ajuns prea târziu acasă: echipajul SMURD era deja acolo.

”A vorbit normal”

Persoana care a discutat cu Ilie Vonica spune că tonul acestuia nu era cu nimic diferit față de cel cunoscut. ”I-am propus să ne întâlnim pentru un proiect comun. «Acum sunt acasă, nu pot, am niște treabă», mi-a spus propunându-mi să ne întâlnim în cursul zilei următoare. Vorbea absolut normal, nu lăsa impresia unui om care avea astfel de gânduri. E tragic ceea ce s-a întâmplat și ar trebui să fim mai înțelegători. Mulți purtăm o parte din vina acestei tragedii”, a mai declarat persoana cu care Ilie Vonica a discutat.

Ne puteți urmări și pe Google News

”Avea nevoie de sprijin”

Evenimentul Zilei a aflat și de o discuție pe care Ilie Vonica a purtat-o în cursul zilei de sâmbătă seara, cu o fostă vecină care i-a rămas prietenă. ”M-a sunat spunându-mi că are nevoie de sprijin. Avea nevoie să vorbească, să discute cu cineva. L-am încurajat, dar nimic din ceea ce am discutat nu m-a lăsat să înțeleg faptul că avea astfel de gânduri, de sinucidere. «Ai grijă, că și pereții au ochi», mi-a mai spus”, este o parte din discuția telefonică, redată de cea pe care Ilie Vonica a sunat-o acum câteva seri.

Înmormântarea va avea loc  duminică

Trupul celui care a fost Ilie Vonica va fi depus în cursul zilei de azi în capela Bisericii din groapă, situată pe strada Justiției din Sibiu, arată apropiați ai familiei îndoliate. Înmormântarea a fost programată pentru ziua de duminică, tot la Biserica din groapă, în al cărei cimitir familia omului de afaceri sibian își are locul de veci. Zona este deja împânzită de jurnaliști, iar intrarea în micul cimitir este păzită de bodyguarzi.

Mesajul lui Johannis

Primarul Sibiului, Klaus Johannis, este prima personalitate ce a transmis un mesaj public de condoleanțe în urma sinuciderii omului de afaceri Ilie Vonica. Primarul se arată ”întristat profund” și susține că lipsa lui Ilie Vonica va fi resimțită de toți. ”Vestea tragicei morţi a doctorului Ilie Vonica m-a întristat profund. Pe lângă calitatea sa de doctor, pe lângă statutul său de om de afaceri, doctorul Ilie Vonica a fost alături de comunitatea sibiană, de administraţia locală, în cele mai importante momente, conştientizând apartenenţa la aceasta. De aceea, cu siguranţă, vom simţi cu toţii lipsa doctorului, omului de afaceri, dar mai ales a omului Ilie Vonica. Gândurile mele se îndreaptă acum spre familia sa, foarte greu încercată în aceste momente. Dumnezeu să dea putere acestei familii şi Dumnezeu să îl ierte pe cel care a fost Dr. Ilie Vonica. Sincere condoleanţe familiei îndurerate”, este mesajul lui Johannis.