ÎNCĂ O JUMĂTATE de MILIARD de lei, garanții pentru „Prima casă”

ÎNCĂ O JUMĂTATE de MILIARD de lei, garanții pentru „Prima casă”

Ministerul Finanțelor a elaborat un proiect, pus în dezbatere publică, prin care propune suplimentarea cu cu 500 de milioane de lei a plafonului de garanții pentru Prima Casă. Este vorba despre proiectul de modificare si completare a Anexei 1 la HG. 717/2009..

„Propunerea vine atât în sprijinul potenţialilor beneficiari ai Programului, cât şi a celor care au încheiat antecontracte de vânzare-cumpărare prin „Prima Casă” şi care, în lipsa alocării resurselor necesare, sunt în pericol de a pierde avansurile plătite, fiind în imposibilitate să își mai finanţeze tranzacţiile prin Program”, scrie în comunicatul Finanțelor

„Suma suplimentară nu afectează ținta de deficit bugetar. Aceasta a fost estimată în funcţie de volumul solicitărilor aflate în diverse stadii de aprobare și de pre-aprobare, care exced disponibilul de plafon existent. Pe lângă această suplimentare, avem în vedere și elaborarea in premiera a unei strategii pe termen mediu pentru programul Prima Casă, corelată cu Strategia locuirii elaborată de MDRAP și aflată în consultare publică. Strategia este menită să asigure transparența și predictibilitatea solicitată atat de beneficiarii programului, cât și dezvoltatorii de locuințe și instituțiile de credit.”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

Pe lângă suplimentarea plafonului total de garantare pentru acest an, prin noul proiect de act normativ, Ministerul Finanțelor Publice propune trecerea plafonului de garantare neutilizat de către românii stabiliți în străinătate în plafonul general de garantare a creditelor în cadrul Programului Prima Casă. Astfel, accesul la garanții va putea fi accesibil tuturor.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totodată, proiectul propune asigurarea unor condiţii obiective de alocare a plafoanelor anuale între băncile comerciale aflate în Program şi armonizarea nivelului plafoanelor cu capacitatea reală a acestor finanțatori de acordare a creditelor.

De la începutul anului și până la data de 31 iulie 2016 au fost acordate 23.515 de garanții în valoare totală de 2,16 miliarde de lei. În total, de la lansarea Programului în 2009 și până la finalul lui iulie 2016, au fost acordate 195.905 de garanții în valoare totală de 16,7 de miliarde de lei. În acest moment, rata de neplată de către beneficiarii programului Prima Casă este de 0,3%.