Încă se mai merge cu NAȘU’: Peste 2.300 de călători, prinşi fără BILETE de tren, în ultima săptămână

Încă se mai merge cu NAȘU’: Peste 2.300 de călători, prinşi fără BILETE de tren, în ultima săptămână

Peste 2.300 de călători au fost prinşi fără bilete în urma unor controale făcute în trenuri, în ultima săptămână, aceştia fiind obligaţi să îşi cumpere tichete la preţul de taxare din tren, pentru care au plătit în total 24.000 de lei, informează Poliţia Română.

Controalele au fost făcute de peste 900 de poliţişti de la transporturi, în perioada 12-18 decembrie, în trenuri de călători, dar şi în zonele staţiilor şi triajelor de cale ferată. În urma controalelor, au fost găsiţi 2.329 de călători frauduloşi, aceştia fiind puşi să plătească taxe şi suprataxe în valoare totală de 23.738 de lei, transmite Poliţia Română, într-un comunicat de presă.

Au fost aplicate 302 amenzi, în valoare de 63.970 de lei, dintre care 170 pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice, 13 pentru activităţi comerciale ilicite, 60 pentru nerespectarea normelor privind transporturile pe căile ferate române şi opt pentru nereguli privind paza obiectivelor şi a valorilor, fiind confiscate bunuri de 1.390 de lei, se mai arată în comunicat.

În cele şapte zile au fost depistate 17 infracţiuni şi au fost prinse nouă persoane care erau date în urmărire. În trenuri, gări şi triaje au fost găsiţi 19 minori nesupravegheaţi. Copii au fost încredinţaţi familiilor sau duşi în centre de plasament.

Ne puteți urmări și pe Google News