JIHADIȘTII amenință din nou. "Ce s-a întâmplat în Franţa se va repeta”

JIHADIȘTII amenință din nou. "Ce s-a întâmplat în Franţa se va repeta”

Redacţia cotidianului Het Laatste Nieuws a primit o scrisoare de ameninţare anonimă, care avertizează că Belgia este ţinta unor "atentate cu maşină-capcană şi explozibili".

Scrisoarea, redactată în franceză, a sosit marţi prin poştă. Autorul sau autorii scrisorii se adresează populaţiei belgiene, politicianului flamand Bart De Wever şi regelui Philippe. Scrisoare face trimitere şi la o înregistrare video difuzată pe Internet săptămâna trecută de Statul Islamic, în care sunt ameninţate Belgia, Franţa şi Statele Unite.

"Ce s-a întâmplat în Franţa se va repeta în Belgia", promite autorul scrisorii. Fie că este vorba despre oraşe mari sau zone rurale. "Statul Islamic va cuceri Europa din Belgia", adaugă el. "Pentru că desfăşuraţi un proces împotriva Sharia4Belgium (o grupare acuzată de recrutarea islamiştilor, n.red.) şi ţineţi prizonieri mai mulţi fraţi de-ai noştri", continuă autorul.

Scrisoarea se află acum în posesia polițiștilor, scrie Mediafax.

Ne puteți urmări și pe Google News