Incendiu de proporții la sediul RDS-RCS și Digi24 din Brașov

Incendiu de proporții la sediul RDS-RCS și Digi24 din Brașov

Pompierii nu au găsit hidranți funcționali pentru a realimenta. În clădirea cuprinsă de flăcări se aflau și angajați. Din fericire, nu sunt victime.

Un incendiu puternic a izbucnit în clădirea în care funcționează sediul central al RDS-RCD și stația locală a Digi24, de pe strada ND Cocea din Centrul Civic al municipiului Brașov.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Brașov, flăcările au cuprins cu repeziciune 250 de metri pătrați de fațadă și acoperișul clădirii  cu mai multe etaje, în care se aflau și  câțiva angajați. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

La fața locului a fost trimis și un echipaj SMURD.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cinci autospeciale cu apă și spumă intervin pentru stingerea flăcărilor. Intervenția nu este una ușoară, deoarece hidranții de lângă clădire nu sunt funcționali, iar pompierii realimentează de la cei de pe o stradă învecinată. 

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU, incendiul este acum localizat, prin urmare nu există riscul extinderii la clădirile din zonă, dar se intervine pentru lichidarea lui.