Incendiu la o televiziune. Din fericire fără victime, dar cu pagube materiale însemnate

Incendiu la o televiziune. Din fericire fără victime, dar cu pagube materiale însemnate

Un incendiu a izbucnit sâmbătă la sediul televiziunii locale din oraşul Bălan, din județul Harghita. Nu au existat victime, însă pagubele materiale produse sunt însemnate.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Harghita, Alina Ciobotariu, a declarat că la sosirea echipajului de la Punctul de Lucru Bălan, care a acţionat cu o autospecială cu apă şi spumă, ardea aparatura electronică, documente şi mobilierul dintr-un birou, anunță Agerpres

În incendiu au ars două modulatoare digitale, patru receptoare digitale, două emiţătoare, 20 de decodoare TV, trei calculatoare, două televizoare, un birou şi documente aparţinând televiziunii locale. 

Pompierii au reuşit să salveze birourile învecinate celui unde se manifesta incendiul şi opt apartamente din blocul unde îşi are sediul televiziunea locală. Potrivit sursei citate, s-a stabilit că incendiul s-a produs de la unul dintre aparate, care se afla sub tensiune. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Alina Ciobotariu a explicat că aparatura a ars mocnit, nu cu flacără deschisă, ci doar cu degajare de fum. 

Un angajat care a venit la sediul firmei a observat ce se întâmplă şi a anunţat pompierii. Pagubele au fost evaluate la 120.000 lei, fiind salvate bunuri a căror valoare a fost estimată la un milion de lei.