Incendiu puternic la o firmă de pompe funebre din Miercurea Ciuc. Pagube de aproximativ 50.000 de lei

Incendiu puternic la o firmă de pompe funebre din Miercurea Ciuc. Pagube de aproximativ 50.000 de lei

Un incendiu puternic s-a produs, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o firmă de pompe funebre din Miercurea Ciuc şi a distrus bunuri în valoare de aproximativ 50.000 de lei, pompierii intervenind cu cinci autospeciale pentru stingerea focului.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Harghita, incendiul a izbucnit la depozitul societăţii de pompe funebre din Miercurea Ciuc şi a fost observat de o persoană care a sunat la 112. Acoperişul clădirii a fost cuprins rapid de flăcările intensificate de vânt, la sosirea pompierilor acesta arzând pe o surpafaţă de aproximativ 125 de metri pătraţi.

Pompierii au intervenit cu cinci autospeciale şi au reuşi să stingă focul după mai mult de două ore, scrie mediafax.ro.

În incendiu au ars acoperişul depozitului societăţii de pompe funebre, o autoutilitară, zeci de sicrie şi cruci din lemn, un compresor şi mai multe anvelope, precum şi alte bunuri aflate în interior. De asemenea, pereţii, uşile şi ferestrele magaziei au fost deteriorate de flăcări, pagubele fiind estimate la aproximativ 50.000 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News