Începe BAC-ul picaților!

Începe BAC-ul picaților!

42.261 de absolvenţi de liceu s-au înscris la sesiunea de toamnă (august-septembrie 2016) a examenului naţional de Bacalaureat.

Sesiunea începe astăzi, 16 august, cu probele de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română (proba A), respectiv de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba maternă (proba B). Cele două probe se vor desfăşura în intervalul 16-17 august.

Evaluarea competenţelor lingvistice într-o limbă de circulaţie internaţională (proba C) va avea loc între 17 şi 19 august, urmând ca ultima probă orală -  evaluarea competenţelor digitale (proba D) - să se deruleze în zilele de 18 şi 19 august. Examinările scrise din această a doua sesiune încep luni, 22 august, cu proba la Limba şi literatura română - proba E)a), şi continuă marţi 23 august cu proba E)b) - Limba şi literatura maternă, respectiv miercuri, 24 august, cu proba E)c) – proba obligatorie a profilului.

Testele scrise se încheie vineri, 26 august, cu proba la alegere a profilului şi specializării - proba E)d). Afişarea primelor rezultate (până la ora 16:00) şi depunerea contestaţiilor (orele 16:00 – 20:00) au loc în data de 29 august, iar afişarea rezultatelor finale este programată pentru data de 1 septembrie.

Ne puteți urmări și pe Google News