Incident aviatic Rusia-SUA, în Alaska. Bombardiere pentru ARME NUCLEARE, interceptate

Incident aviatic Rusia-SUA, în Alaska. Bombardiere pentru ARME NUCLEARE, interceptate

Incident aviatic în Alaska. Două bombardiere rusești, capabile să transporte arme nucleare, au fost interceptate în apropiere de Alaska.

Cele două bombardiere, din clasa TU-95 „Bear” au fost interceptate de avioanele de vânătoare ale SUA și escortate spre baza lor, au confirmat marţi surse din Pentagon pentru media americană, transmite despre incident EFE, preluată de Agerpres. Bombardierele Rusiei au ajuns la circa 160 de kilometri de insula Kodiak, dar nu au violat spaţiul aerian al SUA. 

Aeronavele rusești din clasa respectivă pot transporta arme atomice, dar nu pare că cele două TU-95 ar fi avut acest tip de arme, a declarat un purtător de cuvânt al Pentagonului pentru ziarul „Washington Examiner”. 

Bombardierele ruseşti au fost interceptate de două avioane de vânătoare F-22 ale Forţelor Aeriene americane, care au zburat alături de acestea timp de aproximativ 12 minute, apoi bombardierele şi-au schimbat direcţia pentru a se întoarce la baza lor din estul Rusiei. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Surse militare au descris incidentul ca „nimic ieşit din comun” şi „nimic diferit faţă de ce am văzut în trecut cu privire la aviaţia rusă de lungă distanţă”. Dar congresmanul republican Adam Kinzinger a reacţionat la incident afirmând că este un gest prin care Moscova „încearcă să-şi arate colţii”.

„A fost o demonstraţie de forţă a ruşilor pentru a ne arăta că ei sunt încă aici”, a declarat Kinzinger. 

Incidentul aviatic survine într-un moment de escaladare a tensiunii între SUA şi Rusia, mai ales pe tema războiului civil din Siria, după ce preşedintele Donald Trump a ordonat, la începutul lunii, bombardarea unei baze aeriene siriene ca represalii pentru un atac chimic soldat cu moartea a zeci de civili, printre care mulți copii, atribuit de Washington și majoritatea țărilor democratice regimului lui Bashar Al-Assad. 

Trump a declarat, pe 12 aprilie, că relaţiile SUA cu Rusia ar putea fi „în punctul cel mai jos din toate timpurile” și a adăugat că „vom vedea” cum se dezvolta dialogul cu omologul său rus, Vladimir Putin. 

Ultima dată când bombardiere ruseşti au zburat aproape de SUA a fost pe 4 iulie 2015, când două aeronave au survolat coastele Alaskăi şi Californiei, unde s-au apropiat la circa 65 de kilometri de localitatea Mendocino. 

Putin l-a sunat atunci pe liderul american, Barack Obama, pentru a-i ura o Zi a Independenţei fericită, în timp ce bombardierele treceau aproape de coasta californiană, mai aminteşte EFE.

Citește și: Putin şi Trump pun BATISTA pe ŢAMBAL: „Relaţia proastă NU mai poate CONTINUA”

De ce nu a folosit Putin FORMIDABILUL său sistem de APĂRARE antieriană S-400 împotriva rachetelor Tomahawk?

SUA atacă Siria. Pe ce se bazează TRUMP în Orientul Mijlociu. Super-ARMELE Americii

Armata SUA a prezentat DOVEZI CLARE că regimul Assad a folosit arme chimice împotriva civililor