Incredibil dar adevărat! O asistentă din Constanța a încurcat pacienții. A anunțat familia celui viu că a decedat

Incredibil dar adevărat! O asistentă din Constanța a încurcat pacienții. A anunțat familia celui viu că a decedat

Scandal mare la Spitalul Județean de Urgență Constanța unde se efectuează o anchetă administrativă, după ce o asistentă de la Secția Medicală 2 a confundat pacienții și a anunțat, astfel, din greșeală, una dintre familii că ruda lor a murit. Angajata, cu ani grei de vechime în spate, va fi, cel mai probabil, concediată, mâine, după finalizarea anchetei.

Cei doi pacienți internați la Secția Medicală 2, unul de 66 ani, celălalt de 87 ani, aveau aceleași afecțiuni și primeau aceeași medicație. În noaptea de vineri spre sâmbătă, pacientul de 66 de ani a decedat iar asistenta a inversat fișele medicale anunțând astfel familia celui de 87 de ani că bătrânul s-a stins din viață. Oamenii au venit, și-au luat ruda de la morgă, i-au cumpărat coșciug, haine, lumânări, colivă, tot ce este necesar pentru înmormântare. 

Abia când trupul neinsuflețit a fost transportat la Casa Mortuară, membrii familiei și-au dat seama, sâmbătă după amiază, pe la ora 16,00, că se pregătesc să îngroape un necunoscut.Au luat legătura cu medicul șef al Secției Medicală 2, s-au dus la el, au reclamat-o pe asistentă și astfel s-a aflat că ea a încurcat pacienții. Managerul Spitalului Județean de Urgență Constanța, Cătălin Grasa, anunțat și el despre isprava asistentei, a venit urgent la spital pentru a cere scuze familiei.

Ancheta administrativă, începută astăzi dimineață, se va finaliza marți la prânz. În acest interval comisia din spital va descâlci povestea în urma căreia asistenta va fi sancționată. Reprezentanții spitalului spun că mâine dimineață angajata se va întâlni cu managerul care îi va cere să demisioneze. Pacientul de 87 de ani, “omorât” de asistenta de la Medicală 2 , este, cu bronhopneumonie, în Terapie Intensivă, starea lui fiind gravă.

Ne puteți urmări și pe Google News