Incredibil! Procurorii DNA au acuzat-o pe Elena Udrea de o faptă pe care NU PUTEA să o comită, NU MAI ERA MINISTRU

Incredibil! Procurorii DNA au acuzat-o pe Elena Udrea de o faptă pe care NU PUTEA să o comită, NU MAI ERA MINISTRU

Astăzi, la ultimul termen în celebrul dosar "Gala Bute”, avocatul Alexandru Chiciu, care o reprezintă pe Elena Udrea, a demontat una dintre acuzaţiile aduse clientului său de o manieră incredibilă. Despre ce este vorba! DNA a acuzat-o pe Udrea că a încercat să deconteze sume de la Uniunea Europeană pentru plata publicităţii achiziţionate de MDRT printr-un document redactat şi promovat în data de 12 februarie 2012. Avocatul apărării a arătat însă că procurorii au greşit acuzatul, având în vedere că, la acel moment, Elena Udrea nu mai era ministru al Turismului.

În acest context Elena Udrea nu avea cum să semneze şi să trimită respectiva cerere de decontare de fonduri europene, pentru că nu mai era ministru. Conducerea MDRT era asigurată atunci de Cristian Petrescu, care nu este parte în dosar, nici măcar în calitate de martor.

În momentul în care avocatul Alexandru Chiciu a prezentat respectiva informaţie care le-a scăpat procurorilor DNA, din sală s-a auzit un murmur din partea celor prezenţi şi mai multe persoane au izbucnit în râs după ce tocmai ascultaseră argumentaţia procurorului de şedinţă, potrivit stitipesurse.ro

 

Ne puteți urmări și pe Google News