Incredibil. Realitatea despre TABERELE copiilor

Incredibil. Realitatea despre TABERELE copiilor

Odată cu vacanța de vară sosește și eterna problemă a atâtor părinți: cu cine să-și lase copiii cât timp sunt la serviciu.

Unii rezolvă problema cu ajutorul bunicilor sau al persoanelor angajate în acest scop, dar sunt și alte opțiuni, cum ar fi taberele. Totuși, mulți sunt reticenți, mai ales dacă este vorba despre copii mici, nu îndeajuns de autonomi sau care merg pentru prima dată în tabără, relatează ABC. Taberele nu sunt la fel, nici copiii nu sunt la fel și, prin urmare, nu toți acceptă să meargă în tabără. Isabel Carrasco Cabeza, de la cabinetul psihologic Cinteco din Madrid, avertizează că 'taberele de vară prezintă multe avantaje, dar trebuie să știm să o alegem pe cea adecvată pentru copilul nostru în funcție de vârsta sa și de activitățile care îi plac'.

O serie de aspecte

Ofertele sunt variate — activități sportive, limbi străine etc. — și se desfășoară în țară sau în străinătate. Indiferent de conținut, taberele au în comun faptul de a oferi o serie de aspecte pozitive pentru dezvoltarea personală și emoțională a copiilor. Cele mai însemnate avantaje constau în faptul că în tabere se promovează valori precum munca în echipă; se facilitează independența și autonomia, copiii învățând să ia decizii și să-și asume responsabilități; copiii învață cum să relaționeze și își îmbunătățesc abilitățile de comunicare; cresc toleranța și respectul față de persoane sau idei diferite, datorită conviețuirii cu persoane de diverse rase, din locuri diferite și cu alte obiceiuri; copiii învață să aprecieze mai mult familia, prietenii și chiar comoditățile pe care le au acasă, dar se și distrează.

Ne puteți urmări și pe Google News

Este logic

Mersul în tabără 'permite creșterea aprecierii de sine și a siguranței de sine atât de necesare în timpul copilăriei', amintește psihologul. Totuși, pot apărea și dezavantaje când tabăra aleasă nu este adecvată pentru copil fie din cauza vârstei celorlalți participanți, fie din cauza activităților sau când copilul manifestă o dependență maternă și este prima dată când se separă de părinți. 'În aceste cazuri, nu putem alege o tabără cu o durată mare, pentru că, dacă înainte copilul nu a dormit sau nu a stat decât acasă, este logic ca tabăra să devină un infern, mai ales la început', potrivit psihologului.

Copiilor nu le putem impune să meargă într-o tabără care nu le place. 'Trebui să fie ei cei care decid ce tip de tabără doresc', pentru că 'trebuie să fie o activitate de recreere, nu o obligație'. Cel mai bine ar fi ca părinții să obțină cele mai multe informații cu putință despre tabăra care îi interesează și să asiste la reuniunile de informare, să afle în ce constau activitățile, facilitățile, măsurile de securitate, iar apoi să se consulte acasă cu copiii.