Indemnizația de mamă ar putea crește

Indemnizația de mamă ar putea crește

Ministrul Muncii, Rovana Plumb, a anunţat că se lucrează la posibilitatea revenirii indemnizaţiei pentru creşterea copilului la 85% din venitul mediu salarial al mamei. În schimb, alocaţia de stat pentru copii va rămâne la acelaşi nivel de 42 lei. Indemnizaţia ar urma să crească la 85% din salariul părintelui, fără a fi limitat la 3.400 lei

Indemnizaţia pentru creşterea copilului ar putea reveni la valoarea de 85% din câştigul mediu salarial al părintelui, dar nu se ştie de când. Întrebată dacă ia în calcul şi o majorare a pensiei sociale, de la 350 la 380 de lei, Rovana Plumb a declarat că se doreşte acest lucru, dar se analizează posibilităţile financiare.

"Acestea reprezintă un obiectiv de lucru în momentul de faţă, astfel încât să le mărim, pentru că 350 de lei este un cuantum foarte mic şi nu se poate trăi. Dar este vorba de o discuţie pe o plajă mai largă, pentru că avem peste două milioane de pensionari care au pensia sub 700 de lei.", a mai spus ministrul.

În prezent, indemnizaţia pentru creşterea copilului este de 85% din media veniturilor nete înregistrate în ultimele 12 luni, fără însă a depăşi 3.400 de lei. Asta în cazul celor care optează pentru un concendiu de un an de creşterea copilului, pentru mamele care stau acasă doi ani suma fiind de 1.200 de lei.

Ne puteți urmări și pe Google News