Inginerul care a reînviat lumea lui Creangă

Inginerul care a reînviat lumea lui Creangă

Ionela Lungu are 39 de ani şi locuieşte în Humuleşti, la trei paşi de casa unde s-a născut Nică.

Este inginer, însă de zece ani modelează figurine din lut cărora le dă chipul unor personaje din poveştile lui Ion Creangă. Este membru în Asociaţia Meşterilor Populari din România şi a primit mai multe distincţii, printre care Marele Premiu pentru Artă Figurativă în 2006, din partea Muzeului Astra Sibiu. În prezent, Ionela predă discipline tehnice la Şcoala de Arte şi Meserii din Vânători, Neamţ, aflată la 3 kilometri de Humuleşti. S-a născut în 1969, în Tulcea, însă viaţa a dus-o în altă parte: „Soţul meu este humuleştean din tată în fiu. L-am cunoscut venind în tabără la Oglinzi.

Tatăl lui era directorul taberei". Era vara anului 1989, tocmai terminase liceul, şi voia să dea la facultate la Bucureşti. L-a cunoscut însă pe Costi, planurile s-au schimbat şi s-a înscris la Tehnologia Construcţiilor de Maşini de la Iaşi, unde viitorul ei soţ era deja student.

„Idei avem toţi. Important este să le punem în practică”

Ne puteți urmări și pe Google News

A terminat în 1996, iar apoi a făcut un master în tehnologiile convenţionale. „Dar asta n-are legătură cu Ion Creangă”, glumeşte Ionela.

S-a mutat apoi în Humuleşti, în casa părinţilor lui Costi: „În 1998, când am venit în Humuleşti, nu exista cablu, nu se punea problema de calculator. Ne-am trezit cu foarte mult timp liber”.

Ziua coseau fânul, făceau căpiţe, iar seara cântau la chitară şi se plimbau: „Îmi aduc aminte cu nostalgie de vremurile acelea. A fost foarte bine pentru că îmi umpleam timpul cu lucruri pentru spirit”.

A început să recitească poveştile lui Creangă, deşi pe unele dintre ele, cum ar fi Moş Nichifor Coţcariul, le descoperea abia atunci: „Poveştile le-am citit sus în pod, în fânărie. După ce am cules fânul, m-am suit în fânărie şi în spaţiul acesta minunat l-am redescoperit pe Creangă. Am râs cu poftă, îi mai citeam lui Costi cu voce tare pasaje care îmi plăceau. Eu citeam o poveste, el o poveste”.

A vizitat casa lui Ion Creangă şi încet-încet, a devenit pasionată de el: „Şi m-am apucat de modelat. Mulţi m-au întrebat: cum v-a venit ideea? Idei avem toţi. Important este să le punem în practică”.

Vecinii, sursă de inspiraţie pentru personajele lui Creangă

Totul a început ca o joacă. Iniţial, făceau figurine şi ea, şi soţul ei. „El îmi arata ce modela el, eu îi arătam ce modelam eu. Era un fel de competiţie. El le punea dinţi, erau aşa, figurine-dracula. Ai mei erau mai domestici”, povesteşte Ionela râzând.

Cu timpul, hobby-ul a devenit şi o afacere. În urmă cu opt ani de zile, un muzeograf de la Muzeul Satului din Bucureşti a trecut prin Humuleşti şi i-a spus să ia legătura cu ei: „Nu ştiam nimic despre tradiţie, eu tot ce am făcut, am făcut din capul meu. Mi-a zis să fac nişte poze la personaje şi să le trimit. Drept să spun, n-am luat-o în serios atunci”.

Când a avut o colecţie suficient de mare, a trimis fotografii şi în două zile a primit un răspuns foarte entuziast prin care era invitată la Târgul de Meşteri Populari de Petru şi Pavel de la Muzeul Satului din Bucureşti. De atunci, invitaţiile s-au ţinut lanţ.

Figurinele sunt modelate din argilă, după care le pune la uscat şi le şlefuişte cu şmirghel pentru a îndepărta amprentele. Apoi le pictează faţa, obrajii, ochii, iar la sfârşit le lipeşte părul şi coase căciuliţele din piele tăbăcită de miel.

Moş Ion Roată, Tuşa Mărioara, Fata Moşneagului, Stan Păţitul sau Păcală sunt câteva dintre personajele care au primit un chip cu ajutorul imaginaţiei Ionelei. „Ăştia mulţi dintre ei sunt dintre vecinii mei”, spune ea despre feţele schimonosite, cu gurile strâmbe, ale unora dintre figurine:”Mai trec prin faţa porţii, mă mai enervează şi imediat le fac feţele”.

Are clienţi din Austalia până în Peru

Ionela a fost profesor coordonator în mai multe tabere de creaţie de la Muzeul Satului, mai ales în cadrul proiectului „Vara pe uliţă”, în care meşteri populari îi învaţă pe copii să sculpteze în lemn, să picteze icoane sau să modeleze. Ionela îi învăţa să facă figurine: „Eu aveam un stil propriu: în momentul în care îi învăţam să modeleze, spuneam şi povestea”.

Figurinele ei au avut succes, iar proprietarii unei pensiuni din Agapia au rugat-o să le decoreze cabana turistică. Ionela a venit cu idei inedite: nu există camera 1, camera 2, ci camera Dănilă Prepeleac, de exemplu. Pe pereţi a pus figurine din lut, modelate în relief, cu numele personajului înscris pe ramă. În cameră turiştii vor găsi şi o carte cu povestea celui atârnat pe perete. Iar cheia nu e legată de un breloc obişnuit, ci de o punguţă din piele, în care sunt doi bani.

Deoarece străinii nu au auzit de Creangă, dar sunt foarte interesaţi de meşteşugul ei, Ionela le spune că figurinele sunt ţărani români caricaturizaţi. „Foarte important pentru mine este că nu numai românii cumpără. Cumpără şi străinii pentru că le plac mutrele”. Are clienţi în toată lumea: din Australia până în Peru.

Soţul este şi el meşter popular, însă nu face personaje din Creangă, ci toiege şi baltage. „El a reînviat acest meşteşug”, spune Ionela despre Costi. Toiegele sunt nişte bastoane lungi, din lemn de esenţă tare (alun, carpen sau corn), pe care le acoperă cu foiţă de cositor. Baltagele sunt şi ele acoperite cu foiţă de cositor pe care o toarnă manual, o întinde prin lovituri de ciocan, după care o incizează cu floricele.

Însă cei doi muncesc separat: „Nu lucrăm împreună. Am constatat că nu putem. El lucrează în bucătăria noastră, iar prietenii noştri îi spun „Mă, parcă eşti Brâncuşi”. Are un colţ amenajat, al lui, pe o jumătate de masă, iar eu lucrez în atelierul meu, într-o cameră”.

Dacă ajungeţi vreodată la Humuleşti, întrebaţi de familia Lungu. Îi veţi găsi la trei case de locul unde a copilărit Creangă. Iar vara, îi puteţi întâlni pe cei doi meşteri la poalele Cetăţii Neamţ, într-un chioşc de lemn unde vând feţele zâmbăreţe. Dacă nu plănuiţi să ajungeţi în Moldova prea curând, poate veţi da peste Ionela Lungu la târgurile de meşteri populari de la Muzeul Satului şi Muzeul Ţăranului din Bucureşti.