ÎNGRIJORARE ÎN JUSTIȚIE! Judecătorii cer CSM-ului să facă o analiză despre problemele din SISTEM

ÎNGRIJORARE ÎN JUSTIȚIE! Judecătorii cer CSM-ului să facă o analiză despre problemele din SISTEM

Preşedintele interimar al Asociaţiei Magistraţilor din România, Andreea Ciucă, este de părere că, în urma deciziei Curţii Constituţionale pe conflictul DNA-Guvern cu privire la OUG 13/2017, ar trebui făcută o analiză serioasă, la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, cu privire la problemele din interiorul sistemului.

"Prin Decizia nr. 68/2017, Curtea Constituţională a stabilit, cu majoritate de voturi (fiind formulată o opinie separată), că 'a existat şi există' un conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie şi Guvernul României, generat de acţiunea PÎCCJ - DNA 'de a-şi aroga atribuţia de a verifica legalitatea şi oportunitatea unui act normativ' (OUG nr. 13/2017). (...) O întrebare auzită, în contextul discutat este dacă ar trebui ca acest conflict juridic de natură constituţională să fie prilejul de a pune pe masă o 'lege' a răspunderii magistraţilor? Chiar dacă este greu de acceptat, pentru unii sau alţii, o asemenea, 'lege' există, mai exact, sunt o serie de dispoziţii legale clare de răspundere penală, disciplinară, materială a magistraţilor", se arată într-un comunicat de presă transmis, astăzi presei, citat de Agerpres.

Ea a adăugat că acreditarea ideii că 'magistraţii nu răspund' ignoră 'chiar legea', atât timp cât magistraţii răspund penal, aplicându-li-se Codul penal ca oricărui cetăţean, iar magistraţii răspund şi disciplinar şi material, în conformitate cu Legea nr. 303/2004.

"Deci, cadru legislativ există, şi încă unul de nivel european - putând fi aplicat -, iar legiferare peste legiferare nu face decât să strice, în orice domeniu, cum ne-au dovedit atâţia ani de acte normative în succesiune galopantă. Ar trebui acest conflict juridic de natură constituţională să ne pună întrebări serioase despre problemele din interiorul sistemului? În primul rând, să recunoaştem că nu-i de ajuns să rămânem la nivel de întrebări, ci trebuie să dăm răspunsuri, după cum nu-i de ajuns să găsim răspunsuri dacă nu le punem în aplicare. Iar pentru asta este nevoie, cu prioritate, de o analiză aprofundată, detaliată, la nivelul Consiliului Superior al Magistraturii, cu stabilirea unor concluzii concrete care să poată fi transpuse şi în Legile Justiţiei (tocmai aflate în lucru), aşa încât independenţa să fie independenţă, dar nu mai mult de atât, indiferent despre care putere în stat vorbim", a menţionat preşedintele AMR.

Ne puteți urmări și pe Google News