Inima și cordul, cazul lui Beethoven

Sever Voinescu
Autor: | | 7 Comentarii | 1393 Vizualizari

Un amic cardiolog îmi pune în față un articol apărut într- o revistă medicală americană. Citesc, astfel, rezultatele unei cercetări interdisciplinare care mă pune pe gînduri.

 O echipă formată din trei experți - un cardiolog, un istoric al medicinei și un muzicolog - au analizat compozițiile lui Ludwig van Beethoven încercînd să afle mai multe despre starea inimii sale. Ideea de la care au plecat cercetătorii este că, pe măsură ce surzenia s-a instalat, celelalte simțuri ale lui Beethoven s-au acutizat și el a început să simtă din ce în ce mai pregnant bătăile inimii sale. Ca și cum adormirea urechii exterioare ar fi exacerbat urechea interioară, cea prin care s-ar putea auzi ritmurile propriilor organe. Acest ritm nu ar fi avut cum să nu se regăsească în compozițiile sale, din moment ce îi domina, din ce în ce mai mult, „auzul” - singurul „auz” de care mai era capabil.

Se știe, Beethoven a fost un om care s-a luptat cu bolile toată viața lui. Cea mai cunoscută boală a sa, surzenia, chiar dacă era cea mai gravă pentru compozitor, nu a fost și cea mai gravă din punct de vedere clinic. Din însemnările sale, dar și din mărturiile celor care i-au cunoscut, într-un fel sau altul, starea medicală, astăzi se știe că, pe lîngă pierderea auzului, Beethoven suferea de afecțiuni ale colonului și ale intestinului subțire, ale ficatului, ale rinichilor și de sindromul Paget (o boală deformatoare a oaselor). Medicii zilelor noastre știu că unele dintre aceste afecțiuni se asociază afecțiunilor cardiace. Evident, așa ceva nu se știa acum 200 de ani. În plus, astăzi știm, vorba unuia dintre cercetători, că „sinergia dintre mintea și trupul unei persoane determină felul în care această persoană percepe lumea, iar acest lucru se vede mai ales în cazul artiștilor, care mărturisesc prin arta lor, de fapt, aspecte ale lumii lor interioare”.

Nu în ultimul rînd, au fost cercetate însemnări pe care Beethoven însuși le-a făcut pe partiturile compozițiilor sale. Cel mai frapant exemplu de muzică beethoveniană direct influențată de aritmia cardiacă este în „Cavatina” din Cvartetul pentru Coarde, opus 130, o muzică despre care compozitorul a mărturisit odată că-l face pur și simplu să plîngă. Ei bine, după mijlocul bucății (este mișcarea a 5-a și penultima a cvartetului), tonalitatea modulează de-odată din mi bemol în do bemol major, inducînd o dezechilibrare a ritmului, o mică, spasmotică, comoție anxioasă, o clipă de spaimă de întuneric, o dezorientare. Adesea, acest moment a fost descris, și de muzicieni și de ascultători, ca o „respirație tăiată”. Ei bine, pentru următoarele șase măsuri de după schimbarea de cheie, Beethoven a scris ca indicație pe partitură cuvîntul „beklemmt”. Dificil de tradus pentru a surprinde întreaga lui semnificație, care ar fi accesibilă, din cîte spun nemții, doar cuiva născut sau format în limba germană, „beklemmt” s-ar putea aproxima prin „o apăsare pe inimă” (în sens figurat), „o anxietate”, dar și prin „pișcătură” sau „presiune”, ambele fiind simptome cunoscute pentru afecțiuni ale inimii. Dacă vreți să percepeți, însă, foarte clar ce înseamnă acest faimos „beklemmt” vă sugerez să ascultați „Cavatina” interpretată fie de Cvartetul Belcea, fie de Cvartetul Guarnieri, fie de Cvartetul Alban Berg - fiecare dintre aceste mari ansambluri de cameră o fac diferit, dar la fel. Ascultați și veți înțelege ce vreau să spun... Revenind la cercetarea inimii lui Beethoven și începutul Sonatei pentru pian, opus 110, este, spune echipa de cercetători, o copie ritmică fidelă a unei aritmii cardiace.

Vă puteți întreba, desigur, ce rost are, de fapt, o asemenea cercetare. Omul a murit demult. E drept, nu prea știm cauzele morții sale și o asemenea cercetare ar putea aduce argumente în favoarea unei afecțiuni cardiace, deși Beethoven suferea și de multe altele care ar fi putut prea bine să-l omoare. Însă, chiar și așa, avem nevoie să știm foarte precis de ce a murit Beethoven? Poate că nu.

Mie, însă, acest articol mi s-a părut foarte interesant pentru că aduce ceva nou în marele dosar al inimii. Muzica compusă de cineva poate fi o veritabilă „electrocardiogramă sonoră” - este, desigur, o mărturie despre ce e în inima lui, dar este și o probă a funcționării cordului. În ceea ce-l privește pe Beethoven, unul dintre cercetători formulează astfel rezultatul studiului: „În timp ce aceste aritmii muzicale ar putea să fie pur și simplu manifestări ale geniului lui Beethoven, există, totuși, posibilitatea ca, în anumite compoziții ale sale, bătăile inimii sale să fi fost chiar inima ritmică a acestora și vorbim, desigur, de unele dintre cele mai mari capodopere ale tuturor timpurilor”. Acuma, știm că muzica lui Beethoven a venit nu doar din inima lui, ci și din cordul lui.

Opiniile exprimate în paginile ziarului aparțin autorilor




Alte articole din categoria: Opinii EVZ

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro
loading...