Inițiative anti-arestare

Inițiative anti-arestare

Senatorii juriști au introdus, ieri, într-un proiect de lege inițiat de Guvern referitor la Codul penal și Codul de Procedură Penală, o prevedere potrivit căreia, la dispunerea măsurilor preventive, termenul de „suspiciunea rezonabilă” se înlocuiește cu sintagma „dacă din probe rezultă indicii temeinice”.

DNA reacționează

Respectivul amendament, aprobat de Comisia juridică, aparţine senatorilor Ioan Chelaru, Ovidiu Donţu şi Cristiana Anghel şi prevede modificarea articolului 202 din Codul de procedură penală în sensul că „măsurile preventive pot fi dispuse dacă din probe rezultă indicii temeinice că o persoană a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi dacă sunt necesare în scopul asigurării bunei desfăşurări a procesului penal, al împiedicării sustragerii suspectului de la urmărirea penală sau de la judecată”. Întrebat de ce nu este corectă sintagma „suspiciune rezonabilă” în raport cu cea referitoare la indiciile temeinice, Donţu a răspuns: „pentru că, în dreptul românesc, arestarea preventivă este o măsură excepțională, nu este regula şi atâta vreme cât judecătorul apreciază aceste indicii temeinice, cred că lucrurile sunt în regulă”.

DNA a reacționat, arătând că „adoptarea propunerii ar diminua semnificativ eficiența Direcției și ar afecta în mod sever statutul procurorilor în cadrul sistemului judiciar”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Adoptare tacită

Tot ieri, în plenul Senatului, urma să fie discutat controversatul proiect inițiat de Șerban Nicolae, dar nu a fost cvorum. Prin urmare, inițiativa, cu termen de adoptare pe 7 mai, poate fi considerată adoptată tacit șți trimisă la Cameră. Proiectul prevede ca acuzații de fapte de corupție să nu mai fie arestați preventiv ci, cel mult, plasați în arest la domiciliu.