ÎNREGISTRAREA momentului în care unul dintre OAMENII STRĂZII de la Galaţi A FOST INCENDIAT de MONSTRUL care UMBLĂ ÎNCĂ LIBER l Video şocant

ÎNREGISTRAREA momentului în care unul dintre OAMENII STRĂZII de la Galaţi A FOST INCENDIAT de MONSTRUL care UMBLĂ ÎNCĂ LIBER l Video şocant

Înregistrarea momentului în care unul dintre oamenii străzii de la Galaţi a fost incendiat.

După evenimentele şocante petrecute în noaptea de joi spre vineri, când în cartierul I.C. Frimu din Galaţi au fost incendiate două persoane fără adăpost, anchetatorii încă nu l-au găsit pe cel care a comis oribila faptă.

Conform monitoruldegalati.ro, nu există niciun suspect. „În noaptea de 20 spre 21 octombrie, în jurul orei 3, o persoană necunoscută a aruncat o substanţă inflamabilă peste adăpostul improvizat a două persoane fără adăpost. În urma acestei acţiuni, cele două persoane au suferit arsuri pe suprafeţe întinse din corp iar în prezent se află spitalizate. Pe rolul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galaţi s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infrcaţiunii de tentativă la omor calificat. În momentul de faţă nu există niciun suspect“, a declarat procurorul Oana Hîncu de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi. 

La Galaţi se fac eforturi pentru transferul către o clinică din străinătate a victimei care a suferit arsuri pe mai mult de 65% din corp. Celălalt om al străzii este stabil, dar va avea nevoie de grefe de piele. 

Ne puteți urmări și pe Google News