Anchetă contra cronometru. Inspecția CSM trebuie să termine ancheta lui Mircea Negulescu înainte de a discuta demisia procurorului

Anchetă contra cronometru. Inspecția CSM trebuie să termine ancheta lui Mircea Negulescu înainte de a discuta demisia procurorului

Procurorii Inspecției CSM vor decide, pe 28 februarie, asupra cererii de demisie a magistratului de la DNA Ploiești. Doar până la acea dată Inspecția Judiciară poate face verificări

Ancheta CSM privind faptele de care a fost acuzat procurorul Mircea Negulescu poate continua. Pe de altă parte, demisia poate intra în vigoare doar după ce președintele Klaus Iohannis va semna decretul de eliberare din funcție, asta după ce, pe 28 februarie, CSM va lua act de cererea de demisie. Ieri, fostul senator Daniel Savu a fost audiat de Inspecția de procurori a CSM, unde și-a susținut afirmațiile legate de activitatea lui Negulescu. Mai mult, duminică seara, fostul președinte Traian Băsescu a spus că „există mai mulți procurori în DNA cu comportament golănesc care nu știu să faca dosare decât dacă înjură, amenință sau pun presiune”. Ca o confirmare, ieri a apărut un nou caz. Lumea Justiției a prezentat, în premieră, cazul procurorului DNA Paul Silviu Dumitriu, actual adjunct al Secției a II-a din DNA, fost consilier al fostului ministru Monica Macovei. Jurnaliștii de la site precizează că, în 2005, Dumitriu și Cristian Vasilică Danileț, la ordinul Monicăi Macovei, au făcut parte din Comisia de control a arhivei SIPA.

Savu: „Am devenit din acuzator, acuzat”

Amintim că metodele abuzive ale procurorului Mircea Negulescu au fost devoalate de fostul deputat Sebastian Ghiță, care a făcut publică o înregistrare cu Mircea Negulescu care vorbea la telefon cu o altă pesoană și care spunea că „dacă îl închide pe Ghiță, îl ia pe Dragnea”(Liviu Dragnea). Este doar un fragment din înregistrarea atribuită lui Mircea Negulescu, din 19 decembrie 2016, prezentată de Sebastian Ghiță. El nu a fost primul care a vorbit de procurorul prahovean. Fostul senator Daniel Savu (foto) sesizase CSM încă din luna noiembrie a anului trecut, dar atunci nu s-a făcut nimic.

Ne puteți urmări și pe Google News

El își menține declarațiile despre activitatea abuzivă a magistratului „Portocală”, Mircea Negulescu. Fostul parlamentar a fost audiat, ieri, de membrii Inspecției Judiciare, secția de procurori a CSM. Daniel Savu a declarat, în exclusivitate pentru EVZ, că și-a susținut afirmațiile făcute în cele două sesizări înaintate Consiliului. „Încă de anul trecut am înaintat două rapoarte privind activitatea procurorului Mircea Negulescu. Mi-am susținut cele declarate și sper ca cei care au un cuvânt de spus să ia o decizie pe baza probelor pe care le-am depus. În noiembrie anul trecut, după prima sesizare am primit un răspuns halucinant. Am devenit din acuzator, acuzat. Adică, CSM mi-a răspuns că am adus atingere activității și imaginii Justiției. A fost un răpuns hilar. Acum sper să fie citită și analizată cu mai multă răpundere acțiunea mea”, a adăugat fostul parlamentar.

28 februarie, o zi decisivă

CSM a anunțat, ieri, printr-un comunicat de presă, că va lua act de cererea de a demisiona din magistratură a procurorului Mircea Negulescu, în 28 februarie.

„Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass Media al CSM este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice faptul că cererea de demisie a domnului Negulescu Mircea, în prezent procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpina, transmisă pe e-mail și fax la data de 17 februarie 2017, orele 20.37, a fost înregistrată la Consiliul Superior al Magistraturii azi, 20 februarie 2017, urmând să fie pusă în discuţie şi analizată în şedinţa Plenului Consiliului din data de 28 februarie 2017. La aceeaşi dată, cu începere de la orele 13.00, Secţia pentru procurori în materie disciplinară a CSM va analiza Nota Inspecţiei Judiciare cu propunerea de suspendare din funcţie a domnului Negulescu Mircea, aceasta urmând a fi soluţionată în raport de dispoziţiile art. 52 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, republicată”, se scrie în comunicat. Conform legii, în această perioadă, ancheta disciplinară a Inspecției CSM poate continua.

„Portocală” confirmă protocolul SRI - DNA

Jurnaliștii de la știripesurse.ro suțin că au primit o înregistrare audio în care se spune că procurorul Mircea Negulescu (foto) are un protocol de colaborare semnat cu Sabin Iancu (șeful SRI Prahova) și din acest motiv este protejat de sistem și nu are ce să pățească. Cu alte cuvinte, Negulescu ar confirma că există un protocol între SRI și DNA. Înregistrarea este făcută la restaurantul Viena Cafe, unul din locurile pe care le frecventează alături de gruparea sa, se mai spune în mesajul anomim transmis redacției. „Cu Sabin, Sabin... În primul rând, hai să îți spun ceva, cu Sabin aveam un protocol semnat pe dosarul ăsta... Era o relație profesională... protocol de cooperare... Știi cum, mi-e o frică, mă jur... mă dă afară din magistratură... vai, mi-e o frică. Sunt foarte speriat, nu se vede pe mine?”, se spune în înregistrare.

Limbaj de anchetator, fost consilier al Monicăi Macovei: „Vreau să îi dau un cap în gură”

Siteul luju.ro a publicat stenograma unei convorbiri a procurorului Paul Dumitriu. El a fost interceptat în timp ce avea o discuţie cu un interlop, pe un mandat emis de colegul său de birou, procurorul Marin Nicolae. Astfel, potrivit proceselor verbale din 18.03.2013 şi 14.03.2014, din dosarul 435/P/2012, au fost redate în formă scrisă 90 de convorbiri telefonice şi tip SMS cu inculpatul Manolachi Dan Emil, comisar şef DNA, nimeni altul decât poliţistul de judiciar al procurorului Paul Dumitriu.

Stenogramele

Dumitriu Paul: Dumneavoastră mai aveţi numărul lui Lemnaru?

Manolachi Dan Emil: Lui Lemnaru?

Dumitriu Paul: Da.

(…)

Manolachi Dan Emil: Am vorbit acum cu directorul.

Dumitru Paul: Da.

Manolachi Dan Emil: Şi a zis că nu este în localitate, în Bucureşti. El a zis că de-abia joi ajunge. (…) A zis că vine, nicio problemă, dar cel mai devreme poate să vină joi.

Dumitriu Paul: Ok.

Manolachi Dan Emil: Ce să-i... eu am zis... eu am stabilit cu el, în principiu, joi la ora 10 dimineaţa.

Dumitriu Paul: Joi la ora 10, da? Ok. Asta e! Dar pe unde e? Nu v-a zis pe unde e (limbaj trivial). (…) Oricum, să nu-i spuneţi că... pe chestia cu Olteanu, aşa tot pe chestia veche.

Manolachi Dan Emil: N-am, n-am nicio... nu-i explic eu la telefon de genul ăsta.

Dumitriu Paul: Deci, să vină, că vreau să-i dau un cap în gură.

Manolachi Dan Emil: Am înţeles. Dumitriu Paul: Bine.