Întâlnire la VÂRF. Merkel şi Hollande au un PLAN împotriva criminalilor JIHADIŞTI

Angela Merkel si Francois Hollande se întâlnesc miercuri
Autor: | | 3 Comentarii | 524 Vizualizari

După Washington, președintele francez Francois Hollande își continuă miercuri maratonul diplomatic cu primirea la Paris a cancelarului german Angela Merkel, înainte de întâlnirea joi cu președintele rus Vladimir Putin, însă eforturile sale de a forma o mare coaliție împotriva Statului Islamic se lovesc de divergențele ruso-americane, relatează AFP.

În pofida unității afișate marți între Franța și SUA după atentatele de la Paris din 13 noiembrie, soldate cu 130 de morți și 350 de răniți și revendicate de SI, Hollande a obținut puține angajamente din partea omologului său american Barack Obama, în afară de promisiunile privind intensificarea loviturilor aeriene americane și schimburile de informații între cele două țări.

Barack Obama și-a exprimat rezerve serioase cu privire la posibilitățile de cooperare cu Rusia asupra Siriei atât timp cât nu va exista o 'schimbare strategică' din partea președintelui Vladimir Putin, făcând astfel 'ipotetică' posibilitatea formării unei mari 'coaliții' care să includă și Moscova.

Washingtonul și Parisul acuză Rusia că și-a concentrat loviturile aeriene asupra pozițiilor opoziției moderate siriene mai degrabă decât asupra pozițiilor SI și că îl susține pe președintele Bashar al-Assad, căruia occidentalii îi cer să renunțe la putere. Conflictul sirian a făcut cel puțin 250.000 de morți din 2011 până în prezent și a forțat milioane de sirieni să-și părăsească locuințele.

Proiectul francez de a coordona mai bine lupta împotriva SI a suferit un alt eșec marți, atunci când avioane ale Turciei, țară NATO care face parte din coaliția anti-SI, au doborât un avion militar rus, acuzat de Ankara de încălcarea spațiului său aerian în apropiere de frontiera cu Siria.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro