Intâlnirie - Theophilos al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și al întregii Palestine cu Liviu Dragnea.

Intâlnirie - Theophilos al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și al întregii Palestine cu Liviu Dragnea.

Intâlnirea a avut loc în cadrul vizitei preşedintele PSD în Israel la invitaţia preşedintelui Partidului Muncii, Isaac Herzog. Dragnea este însoţit de o delegaţie de parlamentari social-democraţi.

Președintele PSD, Liviu Dragnea, s-a întâlnit astăzi în Israel cu Theophilos al III-lea, Patriarhul Ierusalimului și al întregii Palestine. Chiar la intrarea în biroul Patriarhului, Sfinția-Sa i-a arătat președintelui social democrat o dovadă în plus a respectului sau pentru poporul român : o icoană cu Sfântul Constantin Brancoveanu și fiii săi, pe care a primit-o de la Patriarhul Daniel în anul 2014, când s-a aflat în Romania.

“Această icoană cu Sfinții Brâncoveni pe care o port în suflet dar am dorit să o văd și în fiecare zi, când ajung la biroul patriarhal, este pentru mine o punte autentică între popoarele noastre, între cei care suntem creștini și care gândim în același fel rolul covârșitor al religiei, acela de a uni, nu de a dezbina. Din păcate sunt și oameni care, în numele religiei, luptă cu arme care lasă victime omenești”, a afirmat Patriarhul Theophilos al III-lea.

La rândul sau, președintele PSD i-a transmis Excelentei-Sale că românii sunt un popor care iubește pacea, relațiile bune între oamenii de diferite culturi, credințe și obiceiuri.

Ne puteți urmări și pe Google News

“Mesajul nostru a fost întotdeauna și va rămâne unul pacifist, românii urăsc războiul, luptele și adversitățile. Avem mulți prieteni evrei, dar și greci – țara de origine a Patriarhului Theophilos al III-lea, și alte naționalități. Pentru noi, buna conviețuire și vecinătate nu sunt vorbe în vânt, nu sunt doar fraze în discursuri, ci un mod de a ne comporta și simți în fiecare zi”, l-a asigurat președintele PSD pe Patriarhul Ierusalimului și al întregii Palestine.

Delegatie PSD_Liviu Dragnea_Patriarhul Ierusalimului

De asemenea, Liviu Dragnea a transmis Sfinției-Sale și un mesaj de prietenie și cele mai bune gânduri, din partea Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Daniel.

Patriarhul Israelului și a întregii Palestine i-a dăruit președintelui PSD o icoană sfințită cu Maica Domnului și Pruncul.