Interceptările Excelenței Sa , Mișu Vlasov: Am fost la CRIN şi-am vorbit, da I-am spus care-i problema: „Dom’le, nu înţeleg ce se-ntâmplă!”

Interceptările Excelenței Sa , Mișu Vlasov: Am fost la CRIN şi-am vorbit, da I-am spus care-i problema: „Dom’le, nu înţeleg ce se-ntâmplă!”

Procurorii DNA l-au trimis în judecată pe Mihail Vlasov, avocat în Baroul Iaşi, fost preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României (CCIR), pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită.

Conducere al CCIR, i-a solicitat unui membru al Parlamentului (deputat) să îi susţină interesele prin promovarea unui proiect de act normativ intitulat 'Lege privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului'. Sursele citate au explicat că Vlasov i-a cerut explicit parlamentarului să-i susţină, în Comisia juridică şi în Parlament, proiectul de lege prin care Registrul Comerțului urma să fie trecut de la Ministerul Justiției (MJ) în subordinea CCIR.

Groşaru i-a pretins lui Vlasov ca, în schimbul serviciului, să fie numit arbitru în cadrul Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă CCIR.

Rechizitoriu DNA

Ne puteți urmări și pe Google News

Proiectul normativ intitulat „Legea privind registratorii comerciali şi activitatea de înregistrare în registrul comerţului” a fost depus la Senat, fiind înregistrat sub nr. BP 69/21.02.2013.

      După depunerea proiectului normativ la Senat, inc. Mihail Vlasov a continuat demersurile pentru obţinerea sprijinului politic al liderilor principalelor formaţiuni politice din Parlament.

            Potrivit DNA, astfel, la data de 26.02.2013 la ora 15:46:23 cu ocazia unei convorbiri telefonice cu liderul unei formaţiuni politice i-a cerut acestuia o audienţă:

Concluziile întâlnirii dintre cei doi rezultă din convorbirea telefonică din data de 28.02.2013, ora 12:39:18 dintre inc. Mihail Vlasov şi o persoană neidentificată, „Ovidiu” (vol. 4, filele 221-222):

Mihail Vlasov: Aha! Auzi, ă...Vezi că mâine...Vorbeşte cu CRIN, pentru că mâine se vede CRIN cu el. Eu am fost la CRIN acum, m-a sunat şi m-a sunat la el, da?

OVIDIU: A, ai fost deja?

Mihail Vlasov: Am fost la CRIN şi-am vorbit, da.

OVIDIU: Îhâm. Îhâm.

Mihail Vlasov: Ă... I-am spus care-i problema: „Dom’le, nu înţeleg ce se-ntâmplă!” Asta-i o...e o, e o... e o chestie a... A cui e chestia asta? Adică      ... Ce înseamnă amânările, adică, când e să faci o chestie... Ce, fac pentru mine? Iau Registrul acasă, îl duc la mama? Ă... El vine înapoi acolo unde-i normal să vină. Şi vine conform legii, e corect, e drept, e adevărat, e... Ce ...[înjură-n.n.]… să mai fac? De toată... A sărit toată lumea asta de la, de la, de la B 1 şi de la EVENIMENTU’ şi de la ROMÂNIA LIBERĂ... Eu am crezut că chestia asta e o, e o bilă albă pentru mine c-au sărit, da’ văd că-i o bilă neagră. Că...ă...văd că... guvernu’ zice că...se gândeşte.

Ovidiu: Hm...! Bine! Păi, ce...Ce pot să zic?

Mihail Vlasov: : Da’ poţi şi tu...Vorbe...

Ovidiu: Sigur!

Mihail Vlasov: Păi, vorbeşte şi tu şi spune: „Bă, nu-i nicio problemă! Registrul ăsta a fost a nostru.” Ce-i atâta comen... Da’ separat! Tu nu...că el a zis că mâine vorbeşte şi o să vadă care-i situaţia.

Ovidiu: Da, da, da, da, da. Separat vorbesc.

Mihail Vlasov: Mi-a promis c-o... Mi-a promis că rezolvă, da’ eu ştiu? În sensu’ că-i...explică: „Băi, ai argumente serioase?” Nu vrăjeală că dau ăştia la, la...la B1.

Ovidiu: Ştiu, ştiu, ştiu, ştiu, ştiu. Ok! Eu vorbesc astăzi. Cum am ieşit de la el, cum te sun.

Mihail Vlasov: Da, da’ vorbeşte în sens... Şi spune-i: „Bă, da’ i-ai promis!  Da’ e ok! Da’ tre’ să ne ţinem şi noi de cuvânt în general, nu?”

Ovidiu: Da, da, da, da, da, da.”