Interlopul FUGAR Ciprian Dăscălescu, prins într-un club de manele din București

Interlopul FUGAR Ciprian Dăscălescu, prins într-un club de manele din București

Interlopul Ciprian Dăscălescu, care a fugit în luna ianuarie, chiar în ziua pronunțării sentinței, a fost capturat noaptea trecută de polițiști. Bărbatul fusese condamnat, la începutul acestui an, la opt ani și trei luni de închisoare pentru tentativă de omor calificat, distrugere, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept.

Reamintim căîn luna iulie 2014, în maşina lui Marius Calafeteanu, unul din ”băieții răi” ai Timișoarei, au fost trase trei gloanţe, ulterior Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara acuzându-l pe Ciprian Dăscălescu ca fiind cel care a tras cu pistolul. Dăscălescu  a fost acuzat de tentativă de omor, deşi alt interlop, Adrian Taloş a susținut că el ar fi fost autorul faptei.

Războiul interlopilor din Timișoara se consumă de mai bine de doi ani, în etape. În urma incidentului cu împușcături, în februarie anul trecut, interlopii s-au tăiat cu cuțitele la mall. Apoi, în iulie 2015, s-au luat la bătaie în plină stradă. Unul din ei a ajuns mutilat la spital. E acalași care, cu trei ani în urmă, în alt incident între aceleași clanuri, a ajuns la urgnețe cu o sabie înfiptă în spate.  

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a făcut apel, iar instanţa a decis admiterea acestuia. După pronunțarea sentinței, Dăscălescu a fost de negăsit, apărând informații că ar fi în Spania, însă polițiștii de la Urmăriri au adunat informații și i-au dat de urmă într-un club de manele din București. Bărbatul a fost săltat, din club, noaptea trecută. Ciprian Dăscălescu a fost reținut și urmează să fie adus la Timișoara pentru punerea în executare a pedepsei.

Ne puteți urmări și pe Google News