INTERZIS la fuste MINI pentru mamele care merg să îşi ia copiii de la şcoală

INTERZIS la fuste MINI pentru mamele care merg să îşi ia copiii de la şcoală

Directorul unei școli din Kenya le-a interzis mamelor să poarte minijupe sau rochii scurte când merg să îşi ia copiii, pentru că "incomodează" elevii de sex masculin.

"Aici nu există 'cum mă îmbrac este alegerea mea'", a explicat directorul care a impus acestă interdicţie în unitatea de învăţământ din provincia Vihiga. El s-a referit la sloganul sub care s-au desfăşurat recent protestele de la Nairobi pentru apărarea dreptului femeilor de a se îmbrăca aşa cum doresc, informează Daily Nation

Directorul, preşedinte al Asociaţiei şcolilor secundare din zonă, a semnalat că şcoala sa are la bază valorile creştine şi că acestea ar trebui să fie respectate "de profesori, de elevi şi de părinţii lor".

Bărbaţii kenyeni invocă "tradiţia" şi "cultura" africană. Pentru mulţi dintre ei, a purta fuste mini este un obicei adus din Occident, impur şi indecent. De aceea, o parte a societăţii kenyene "justifică" atacurile asupra femeilor în numele decenţei.

Ne puteți urmări și pe Google News

Numeroase organizaţii din Kenya au denunţat, în luna noiembrie, anul trecut, atacul asupra unei tinere care fusese dezbrăcată în public pe motiv că era îmbrăcată "indecent" şi "tenta", relatează Agerpres.