Investiţiile străine directe în România, avans de aproape 50%!

Investiţiile străine directe în România, avans de aproape 50%!

Investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au fost de 1,16 miliarde euro în perioada ianuarie-aprilie 2015, cu aproape 50% mai mult faţă de aceeaşi perioadă din 2014.

Din această sumă, participaţiile la capital (inclusiv profitul net estimat) au înregistrat 199 milioane euro, iar creditele intragrup 965 milioane euro (net), potrivit datelor BNR.

Datoria externă pe termen lung a  însumat 72,23 miliarde euro la 30 aprilie 2015 (78,3% din total datorie externă), în scădere cu 4,6% faţă de 31 decembrie 2014.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat la 30 aprilie 2015 nivelul de 20 miliarde euro (21,7% din total datorie externă), în creştere cu 8% faţă de 31 decembrie 2014. În perioada analizată, datoria externă totală a scăzut cu 2 miliarde euro.

Ne puteți urmări și pe Google News

În perioada ianuarie – aprilie 2015, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un deficit de 27 milioane euro, comparativ cu 326 milioane euro în aceeaşi perioadă a anului 2014, pe fondul majorării excedentului balanței veniturilor secundare (cu 456 milioane euro) și al excedentului balanței serviciilor (cu 74 milioane euro).