Investitorii străini vin cu bani de acasă pentru a acoperi pierderile din România

Investitorii străini vin cu bani de acasă pentru a acoperi pierderile din România

În prima lună a acestui an, investiţiile directe ale nerezidenţilor în România au totalizat 244 milioane de euro, valoare în creştere cu 8% faţă de cea consemnată în intervalul similar din 2013, potrivit datelor publicate azi de Banca Naţională a României.

Din această sumă, participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată au însumat 119 milioane de euro, iar creditele intragrup 125 milioane de euro.

Datoria externă pe termen mediu şi lung a însumat 78.354 milioane de euro la 31 ianuarie 2014, reprezentând 81,1% din totalul datoriei externe, în creştere cu 1,8% faţă de cifrele consemnate la 31 decembrie 2013.

Datoria externă pe termen scurt a înregistrat, la 31 ianuarie 2014, nivelul de 18.291 milioane de euro, reprezentând 18,9% din totalul datoriei externe, în scădere cu 6,2% comparativ cu valoarea înregistrată la 31 decembrie 2013.

Ne puteți urmări și pe Google News

În luna ianuarie 2014, contul curent al balanţei de plăţi a înregistrat un excedent de 388 milioane de euro, faţă de 267 milioane euro în perioada corespunzătoare din 2013, pe fondul reducerii deficitului balanţei comerciale cu 58 milioane de euro, al majorării surplusului înregistrat de balanţa serviciilor cu 54 milioane de euro şi de balanţa transferurilor curente (cu 14 milioane euro).